Ghiță, căutat și în VÂLCEA. Unde? La Spitalul de Psihiatrie din DRĂGOEȘTI

Ghiță, căutat și în VÂLCEA. Unde? La Spitalul de Psihiatrie din DRĂGOEȘTI foto: Evenimentul Zilei
Căutat de autorități de două săptămâni și dat în urmărire generală de joi, Sebastian Ghiță a fost căutat de polițiști în unul dintre cele mai neașteptate locuri. După dispariţia de la finalul lunii decembrie a anului trecut, Sebastian a fost căutat la mai multe adrese pe care le frecventa, la sediile firmelor sale şi chiar la domiciliul presupusei amante. Mai mult, poliţia l-a căutat inclusiv la un spital de psihiatrie din județul Vâlcea. Este vorba despre spitalul din Drăgoeşti.

Astfel, în prima zi a anului, un echipaj de poliţie s-a interesat dacă fostul parlamentar s-a internat la Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti: “Da, l-au căutat la noi şi acum două săptămâni, dar şi în prima zi a anului cred. Nu înţeleg de ce tocmai la noi. Dacă s-ar fi internat la Drăgoeşti, am fi anunţat Poliţia. Ştiam că este căutat”, a declarat Eduard Stanca, managerul Spitalului de Psihiatrie din Drăgoeşti, potrivit adevărul.ro.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

16
Ian2020
Despre morți numai de bine!

Despre morți numai de bine!

Written byRomeo POPESCU

"În singuratate înveți rugăciunea și meditația care îți arată că ea, singuratatea, nu există." - Ioan Gyuri Pascu Despre regretata Cristina Țopescu este vorba. O tragedie neașteptată. Nici nu a început bine anul și o veste dramatică a întristat România....

Opinii

06
Ian2020
Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Arde Australia!!! Ne pasă? Ar trebui

Written byMagda POPESCU

Continentul australian se poate transforma în orice secundă într-o catastrofă climatică fără precedent, incendiile care au cuprins întreg continentul fiind în plină desfășurare și la ora când scriu aceste rânduri. Imaginile apocaliptice care ne vin de acolo, din locul în...