GALA OLIMPICILOR: Cei mai buni elevi din VÂLCEA, premiați de primarul Gutău și inspectorul șef Andra Bică

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, vă invită la “Gala Olimpicilor 2016”, prilej cu care se vor premia elevii și cadrele didactice cu rezultate notabile la nivel național și internațional în anul școlar 2015-2016.

Performanța elevilor și a profesorilor din municipiul Rm. Vâlcea va fi recunoscută în cadrul evenimentului ce se va desfășura miercuri, 21.12.2016, ora 14,00 în Sala de spectacole a Consiliului Județean.

Talentul, munca și efortul susținut sunt răsplătite pentru a încuraja valoarea. Orice tânăr în societatea actuală își croiește un drum, iar prin acest eveniment, devenit tradiție, olimpicilor le sunt recunoscute meritele, devenind exemplu pentru comunitate.

Gala Olimpicilor a debutat cu un moment pregătit de profesorii și elevii Liceului de Artă ”Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, coordonați de directorul Laura Stanca. Corul și orchestra acestei unități de învățământ au interpretat Imnul Național al României și Vangelis - Conquest of paradise.

Peste 100 de elevi și 50 de dascăli premiați

În cadrul ceremoniei prilejuite de Gala Olimpicilor 2016, premiile oferite, în valoare de 50.000 de lei, au fost înmânate de domnul Mircia Gutău, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea și de către doamna profesor Andra Bică, inspector școlar general, gazda manifestării. Peste 110 de elevi și 50 de profesori din Râmnicu Vâlcea le-au fost recunoscute meritele de către municipalitate și de către ISJ, ei fiind premiați într-un cadru festiv, în sala mare a Consiliului Județean Vâlcea. Premiul cel mare a fost adjudecat de elevul Laurențiu Ploscaru, 700 lei, pregătit de regretatul profesor Constantin Drugan, care a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Matematică, având o participare și la Balcaniada, obținând premiul II.

Constantin Drugan, propus cetățean de onoare

În cadrul Galei Olimpicilor, s-a păstrat un moment de reculegere pentru regretatul profesor și director Constantin Drugan, cel care a decedat de curând în urma unei grele suferințe, iar inspectorul șef al ISJ Vâlcea, Andra Bică i-a propus primarului Mircia Gutău, prezent la Gală, ca profesorul Constatin Drugan, care a obținut în ultimii ani cele mai mari premii la olimpiadele de matematică naționale și internaționale, să fie făcut cetățean de onoare.

Propunerea a fost primită cu entuziasm de către primarul Mircia Gutău și astfel, profesorul Constantin Drugan va deveni post-mortem cetățean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea.

Galerie de imagini

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...