Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 24 noiembrie 2016

23 Noi 2016
• Mafioţii care nu mai au loc de afişele lui Romeo Rădulescu se prăpădesc de râs • Autostrada Sibiu-Piteşti se construieşte la juma’ de preţ! • Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane • Un român inconștient a fost foarte aproape de a provoca o catastrofă. Este vorba de Vasilică Farfudel, vâlcean de-al nostru • Inundaţie de „inteligenţă” la televizor

• Mafioţii care nu mai au loc de afişele lui Romeo Rădulescu se prăpădesc de râs. Supărat nevoie mare ca afişele i-au dispărut de pe panourile electorale, candidatul independent a lansat acuzaţii extrem de dure, catalogând acest gest drept unul mafiot. “Oh, credeați că s-a oprit?! Recidivă de campanie murdară la nici două zile! Din nou afişele mi-au fost smulse de pe panouri. Doar cei care nu dau doi bani pe lege, cu impresia că oraşul le este ogradă proprie pot ajunge la asemenea demonstraţii de ură.”, se arăta într-un mesaj postat de Romeo Rădulescu în mediul online. Toate bune şi frumoase până în data de 22 noiembrie, atunci când s-a aflat că făptaşul acestui gest „mafiot şi ilegal” era de fapt vântul! În urma reclamaţiei de acte de vandalism la adresa materialelor electorale proprii, pe camerele de supraveghere se vede cum afişele se desprind singure de pe panourile electorale ca urmare a vântului foarte puternic.

• Autostrada Sibiu-Piteşti se construieşte la juma’ de preţ! Norocul nostru este că cei de la Comisia Europeană au tranşat rapid problema şi au dat de pământ cu “băieţii deştepţi” care, după cum le este obiceiul, voiau să construiască un kilometru de autostradă la preţuri astronomice de parcă ar fi fost pe Marte! Chiar dacă în 2013, pe când era la şefia Transporturilor, Dan Şova ar fi dorit să ne “miruiască” de vreo 3,2 miliarde de euro, acum, la 3 ani distanţă, comisarii europeni au stabilit că lucrarea nu trebuie să coste mai mult de 1,67 de miliarde de euro.

• Un grup de oameni de ştiinţă au pus într-o cuşcă cinci maimuţe şi în mijlocul cuştii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuţă se urcă pe scară să ia banane, oamenii de ştiinţă aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuţă încercă să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuţă nu se mai suia pe scară, în ciuda tentaţiei bananelor. Atunci oamenii de ştiinţă au înlocuit o maimuţă. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte şi bătută. După câteva bătăi niciun membru al noului grup nu se mai urcă pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuţă şi s-a întâmplat acelaşi lucru. Prima maimuţă înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat şi lucrurile s-au repetat. Al patrulea şi în fine al cincilea au fost schimbaţi. În final, oamenii de ştiinţă au rămas cu cinci maimuţe care, deşi nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuţele care încercau să ajungă la banane. Dacă ar fi fost posibil ca maimuţele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se caţere pe scară, răspunsul ar fi fost: „Nu ştim. Lucrurile întotdeauna au fost aşa aici...”. Vă sună cunoscut?

• De la câteva vrabiuțe bine informate am aflat că prin toate județele în care s-au organizat concursuri pentru ocuparea funcțiilor de polițiști din sursă externă, în loturile de concurenți care au câștigat se află și multe (prea multe) doamne și domnițe cu merțane, cu chintale de aur pe ele, cu silicoane de mii de euro și foarte colorate, teribil de fericite că s-au angajat la MAI ca agente de strada pentru 2000 de lei ...

Întrebăm și noi, ca fapt divers, oare câte amante de interlopi, plantate legal în IGPR, ne vor oferi din belșug, în anii care vin, siguranță și încredere?

• Un român inconștient a fost foarte aproape de a provoca o catastrofă. Este vorba de Vasilică Farfudel, vâlcean de-al nostru, care a deschis ușa unui avion, în momentul în care acesta se afla la o înălțime de 10.000 de metri, pentru a fuma o țigară. Acesta a ținut toți cei 70 de pasageri sub teroare, timp de 5 minute până și-a fumat țigara.

Iată ce declară acesta: “A fost primul meu zbor cu avionul, nu prea știam la ce să mă aștept, aveam emoții, asta până când doamna de lângă mine mi-a zis ca nu am de ce să mă tem, ca nu e diferit față de mersul cu trenul. Așa că am procedat în consecință. Am mers la baie să fumez și eu o țigară, ca tot omu, dar erau senzori de fum acolo și m-a udat, m-a făcut praf și mi-a stins și țigara. Am mers la locul meu, am stat câteva minute, dar tot îmi venea să fumez, nu mă puteam abține și mi-a dat prin cap să mă duc să fumez la ușa, ca să nu-i deranjez pe ceilalți. Aprind eu țigara, deschid ușa, și începe toată lumea să țipe la mine: pasageri, stewardese, până și pilotul a venit. Cred că vroiau să le dau din țigară, dar era ultima și am preferat să o fumez singur. Nu ințeleg pentru ce atâta scandal, începuseră să arunce cu bagaje prin avion, unii își puneau măști pe față să mă intimideze, trebuiau să își ia țigări la ei.” După toată această poveste, vâlceanul este hotărât să renunțe la fumat deoarece: “Unii chiar fac urât când nu au țigări și nu vreau să ajung ca ei”.

• Inundaţie de „inteligenţă” la televizor. De exemplu, un nene jurnalist, cu o figură foarte serioasă, care le ştia pe toate, başca îi mai făcea „idioţi” pe ăştia de la guvern (ceea ce mi se pare rezonabil). Dar problema mea cu personajul respectiv nu constă în părerile sale, ci în vorbele pe care le rostea: şi anume a spus la un moment dat, într-o discuţie despre turismul balnear din Ungaria (era expert, se înţelege!), că termenul „spa” vine de la „sănătate prin apă”. Hopaa! Cum aşa? Acum nici eu nu ştiam exact de la ce vine, dar parcă nu-mi venea să-l cred pe cuvânt, că prea îşi ieşea din pene ziaristul. Aşa că, am dat fuga pe Google ca să rezolv „enigma”. Aşa am aflat că „spa” vine de la oraşul belgian cu acelaşi nume, unde încă din antichitate românii au descoperit calităţile curative ale apelor minerale.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella