Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Inculpaţii din dosarul de sclavie de la Berevoeşti au mai primit încă 30 de zile de arest

34 de inculpaţi din dosarul de sclavie din Berevoeşti au fost aduşi la Tribunalul Argeş, magistraţii luând hotărârea că se impune prelungirea mandatelor lor de arestare preventivă. Şi în cazul celor patru femei, însărcinate sau cu probleme grave de sănătate, se menţine măsura arestului la domiciliu. Inculpaţii au fost aduşi cu dubele poliţiei din judeţele Argeş, Olt, Vâlcea, Dâmboviţa şi Bucureşti la Tribunalul Argeş, acolo unde s-a judecat prelungirea de mandat. 

„Tribunalul Argeş admite propunerea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism- Serviciul Teritorial Piteşti. Astfel, prelungeşte pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11 noiembrie 2016 şi până la data de 10 decembrie 2016, inclusiv, măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi", se arată pe site-ul instanţei de judecată.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella