REVOLTĂTOR: Vânătorii italieni fac în Vâlcea ce nu pot face la ei acasă

REVOLTĂTOR: Vânătorii italieni fac în Vâlcea ce nu pot face la ei acasă FOTO: PUBLIKA .MD
La data de 03 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o acţiune pe linia verificării respectării prevederilor legale la partide de vânătoare. Astfel, pe raza comunei Ioneşti, fondul cinegetic Scundu, au fost depistaţi doi cetăţeni italieni care se aflau la vânătoare, neînsoţiţi de organizatorul partidei.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că aceştia au vânat în zilele de 2 şi 3 noiembrie în plus faţă de numărul de păsări menţionate în autorizaţie, 41 de lişiţe şi raţe cârâitoare, aceste specii nefiind menţionate în autorizaţie.

Cei doi vânători italieni au închiriat 3 arme de vânătoare şi au cumpărat muniţia din jud. Ilfov, având asupra lor documente legale eliberate de autorităţile italiene pentru deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiei. Acestora le-au fost eliberate permise de vânătoare temporare.

Au fost ridicate în vederea cercetărilor 3 arme de vânătoare, cal. 12, 408 cartuşe, cal. 12, o barcă din aluminiu şi un motor de barcă. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 42, alin. 1 din Legea 407/2006.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...