Incredibil: SRI-ul a pierdut drumul către vila de protocol de la Olăneşti

O situaţie neobişnuită a avut loc în justiţia din România. SRI-ul a pierdut la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces care vizează drumul de acces către vila specială de protocol de la Olăneşti. Procesul a durat nu mai puţin de 14 ani. În urmă cu doi ani, vila a trecut din parohia RA-APPS în cea a Serviciului Român de Informaţii. După un lung şir de procese derulate la Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajungându-se în cele din urmă chiar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cele 6,8 hector de teren forestier, pe care trece drumul de acces terestru către această proprietate au fost retrocedate.

Chiar dacă Statul s-a opus din răsputerei acestei restituiri, în urmă cu câteva zile, toate cererile de revizuire care au fost înainte de către Ministerul Finanţelor Publici, SRI şi de RA-APPS, au fost respins definitiv, ca fiind neîntemeiate.

Demnitarii şi ofiţerii vor ajunge la vila doar cu elicopterul

Respingerea definitivă a tuturor cererilor de revizuite nu lasă loc de interpretări astfel că accesul demnitarilor şi al ofiţerilor către această vilă se va putea face doar cu elicopterul.

Cele 6,8 hectare de teren, retrocedate moştenitorilor boierului Bădescu

Pe lângă retrocedare, în urma deciziei CEDO din anul 2010, statul român a fost obligat să plătească moştenitorilor celor 6,8 hectare de la Olăneşti suma de 9.000 de euro, reprezentând daune morale, la care se mai adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, convertită în moneda românească la cursul de schimb valabil în data efectuării plăţii.

Mai mult, începând de la expirarea termenului de trei luni de la data rămânerii definitive a acestei hotărâri şi până la data efectuării efective a plăţii, suma urmează să se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a facilităţii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, valabilă în perioada de referinţă, cu trei puncte procentuale.

Fostul secretar general al Guvernului, Ion Moraru, anunţa, încă de acum trei ani, că “terenul a fost retrocedat, deci noi, acum, trebuie să mergem cu elicopterul la palat, că nu mai putem altfel, deoarece terenul e luat”, arata jurnalul.ro.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...