Pârtia de schi TRANSALPINA, ÎN PERICOL!

În ciuda faptului că guvernul a alocat bani, lucrările la pârtia de schi de la Obârşia Lotrului, nu vor fi finalizate până la 31 decembrie 2016. Motivul? Potrivit spuselor primarului comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu, guvernul tehnocrat nu este de acord cu contractele multianuale, şi cum banii au venit, dar foarte târziu, pe 15 august, firma constructoare nu se încadrează în termen. În cont a fost virată suma de 160 de miliarde de lei vechi, însă termenul de cheltuire este până în luna ianuarie 2017. Ori, acest lucru este imposibil, deoarece, conform spuselor constructorului, numai pentru autorizarea staţiei de betonare necesară pentru construcţia parcării supraterane, trebuie să aştepte 3 luni. Asta ar înseamna să se înceapă betonarea în luna decembrie, lucru imposibil de realizat la 1.350 de metri altitudine.

„Guvernul a alocat bani atât pentru plata datoriilor, cât şi pentru continuarea lucrărilor, dar nu este de acord cu contractele multianuale. Ni s-a solicitat de la Ministerul Dezvoltării să spunem care este suma pe care o putem cheltui până la 31 decembrie 2016. Într-adevăr, există în cont suma de 160 de miliarde de lei vechi, atât cât am mai avea noi nevoie pentru finalizarea investiţiei, însă aceşti bani nu pot fi cheltuiţi şi începând cu luna ianuarie 2017. Am vorbit cu constructorul şi mi-a spus că numai pentru autorizarea staţiei de betoane, necesară pentru construcţia parcării supraterane are nevoie de 3 luni, ceea ce înseamnă că abia începând cu luna decembrie s-ar putea turna betoane. Practic, este imposibil să torni beton în luna decembrie, la 1.350 de metri altitudine. Banii au venit pe 15 august, dar cine gândeşte lucid îşi poate da seama că nu poţi finaliza lucrarea până la 31 decembrie”, a declarat primarul comunei Voineasa, Gabriel Năstăsescu.

Acesta a mai spus că va face totuşi o adresă către minister, prin care să solicite ca banii să fie repartizaţi şi în anul viitor, astfel încât firma constructoare să poată termina lucrările: „Voi face o adresă către minister, prin care solicităm ca banii să ne fie alocaţi şi în anul 2017. Din păcate, în zona noastră nu se poate lucra decât 6 luni pe an. În general, în staţiunile montane nu se poate lucra începând cu luna noiembrie sau decembrie. Constructorul mi-a mai spus că singurul lucru pe care se pot cheltui banii alocaţi în hotărârea de guvern din august ar fi pentru achiziţionarea de echipamente, acolo unde proiectul prevede acest lucru.

O altă posibilitate ar fi fost să aloce banii respectivi către Consiliul Judeţean sau să fie într-un cont, undeva, astfel încât să poată fi folosiţi şi anul viitor. În plus, constructorul este sceptic, deoarece a lucrat cu banii lui şi a stat mai bine de trei ani să şi-i recupereze de la Guvern, lucru care este de înţeles. Constructorul va face câteva lucrări la drumul de acces către parcare şi câteva terasamente, dar atât putem realiza în acest an”.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...