Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

El este cel mai bătrân locuitor al comunei Câineni: Are 103 ani şi este veteran de război!

A plecat pe front în floarea vieţii. Fiu de erou din primul Război Mondial a avut doar 25 de ani atunci când a decis că nu poate rămâne acasă, ci trebuie să cinstească memoria tatălui său. Nea Dinu Herţoiu a luptat pentru Frontul de Est şi îşi aduce aminte cât de neajutorat de simţea în fata armamentului modern al ruşilor. Pe unde treceau sovieticii atât civilii cât şi soldaţii cădeau seceraţi ca spicele. Mâncau la o săptămână, pesmeţii fiind nelipsiţi din buzunar. La această agonie se adunau şi grijile şi dorul pentru cei de acasă, ale căror veşti cu greu ajungeau la ei, pe front. Ofiţerii erau cei care îi făceau să înainteze, îmbărbătându-i de fiecare dată când erau cu psihicul la pământ.

După sfârşitul războiului, nea Dinu Herţoiu avea să fie din nou încercat de soartă. Şi în ce fel! A fost deportat într-un lagăr de concentrare din Siberia, în care au intrat câteva mii de persoane şi au mai ieşit câteva sute. “Am stat 6 ani în lagăre, la ruşi. Ne-a prins la Stalingrad şi ne-a băgat în lagăre. Am intrat 4000 şi am mai ieşit 700. Era Volga plină de atâţia morţi: soldaţi, ofiţeri, copii...femei. Pluteau cum plutesc lemnele...Erau mai mulţi morţi decât vii. Pe unde mergeai tot de morţi dădeai.”, a declarat veteranul de război pentru VTV România. Acesta a mai povestit cum a reuşit să-i salveze viaţa generalului din batalionul său, pe care l-a tras din calea schijelor într-o groapă în care se ascundea.

Pentru faptele eroice de care a dat dovadă, nea Dinu a primit două distincţii militare.

Nea Dinu se numără printre ultimii veterani de război. Uşor, uşor, toţi cei care şi-au sacrificat cei mai frumoşi ani din viaţă se sting. Sperăm ca faptele lor să nu reprezinte doar o filă din istorie peste care să se aştearnă praful. Nu îţi este uşor să asculţi poveştile terifiante la care au asistat aceşti eroi, rămaşi marcaţi pe viaţă. Nu sunt mulţi cei care pot să povestească despre ororile prin care au trecut, fără să aibă ochii înlăcrimaţi. Astfel de relatări nu ar trebui să ne lasă indiferenţi, ci să ne ajute să conştientizăm cu adevărat ce înseamnă cuvântul RĂZBOI.

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella