Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Actorul SEBASTIAN PAPAIANI A MURIT

27 Sep 2016
Televiziunile de știri au anunțat, în urmă cu puțin timp, moartea unui mare actor român. Este vorba despre Sebastian Papaianu, în vârstă de 80 de ani, care, în ultima perioadă stătuse mai mult prin spitale din cauza problemelor de sănătate.

În ultimii ani, actorul a putut fi văzut şi în unele seriale de televiziune, printre care „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire”, „Daria, iubirea mea” şi „Nimeni nu-i perfect”.

În onoarea actorului, Cinematograful Modern din Piteşti se numeşte de la 1 martie „Cinema Sebastian Papaiani”.

Sebastian Papaiani a fost căsătorit cu actriţa Eugenia Giurgiu, cu care are un fiu. În prezent, artistul locuieşte la Gruiu, judeţul Ilfov, împreună cu actuala soţie, Marcela.

Născut pe 25 august 1936 la Piteşti, Sebastian Papaiani şi-a petrecut copilăria într-un cartier de la marginea oraşului argeşean.

Mai târziu a părăsit oraşul natal pentru Bucureşti, unde a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică.

A absolvit în anul 1960, iar în 1963 a debutat şi în cinematografie, primind un rol în comedia „Un surâs în plină vară”, regizată de Geo Saizescu.

De atunci, a continuat să filmeze, fiind distribuit în producţii precum „Dimineţile unui băiat cuminte”, „Brigada Diverse intră în acţiune”, „Brigada Diverse în alertă!”, „B.D. la munte şi la mare”, „Cu mâinile curate”, „Ciprian Porumbescu”, „Fraţii Jderi”, „Păcală”, „Toamna bobocilor”, „Roşcovanul”, „Toate pânzel sus”, „Iarna bobocilor”, „Nea Mărin miliardar”, „Secretul lui Bachus”, „Liceenii” şi „Păcală se întoarce”.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella