Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 12 septembrie 2016

11 Sep 2016
• România se îndreptată spre est. • Şi-uite-aşa, am ajuns ca în ţara asta să nu mai nicio televiziune de ştiri frecventabilă. • Este cum am intuit. Deşi Ministerul de Finanţe a negat că ar fi avut vreo intenţie să modifice contribuţiile CAS şi CASS ale angajatului… • Cei trei membri ai Comisiei de lucru a CNATDCU care a finalizat raportul în cazul tezei de doctorat a lui Toba, ar trebui destituiţi imediat. • Sunt convins că, acum, după vacanţa judecătorească, va începe caruselul defilărilor prin faţa DNA-ului a vedetelor penale. • Victor Viorel îşi luase din nou elan politic. • Elena Ceauşescu a fost prima femeie - deputat de Argeş.

• România se îndreptată spre est. Asediul nu este dinafară. Ci din interior. După plecarea lui Traian Băsescu, senzaţia este că ţara a intrat în vrie. O mână nevăzută face şi desface tot. Instituţiile par scăpate de sub control. Preşedintele Iohannis nu înţelege ce se întâmplă. Sau, poate că da, dar e de acord. Poporul nu înţelege nimic. E mânat de resentimente. Am citit ieri un articol. Al unui jurnalist detestat de cei de dreapta: Tolontan. Extrem de bine argumentat, întemeiat pe logică. Am vrut să văd reacţiile. Ostile. Ce contează argumentaţia? Contează că e scris de un detestat. Nu asupra argumentelor s-au focusat cititorii. Ci asupra autorului. ,,Nu ştim noi la ce trust lucrează? A ajuns el să apere cauza asta?” Nu cu chestii de astea trebuie agăţat Ponta. Cu altele serioase, mult mai grave. Cu o asemenea gândire, România nu are niciun viitor.

• Şi-uite-aşa, am ajuns ca în ţara asta să nu mai nicio televiziune de ştiri frecventabilă. Toate put a sconsc. Dar cum să ai dacă, excepţie Digi, toţi patronii sunt penali? Vă daţi seama ce va începe din noiembrie? Ce război al fumigenelor? Mai ceva decât pe Naţional Arena. Cât de dezechilibrată va fi lupta? PSD-ul cu A3, RTV şi B1 în spate, PNL-ul cu Realitatea iar PMP-ul cu... Cu cine? Cu facebook-ul. Că votanţii PSD-ului nu se descurcă cu tastatura. Dacă le-o dai, o bagă-n gură. Aaaaa... Şi cu diaspora. Înţeleaptă decizia PMP de a oferi locurile de parlamentar pentru diaspora doar cetăţenilor trăitori în diaspora. Aşa ar fi trebuit dintotdeauna.

• Este cum am intuit. Deşi Ministerul de Finanţe a negat că ar fi avut vreo intenţie să modifice contribuţiile CAS şi CASS ale angajatului, dublându-le, practic, patrupezii lui Ghiţă de la RTV continuă să-şi bată joc de români şi îi dau înainte afirmând că o vor face tacit, prin OUG. Analiştii lor fac calcule cam cu cât o să scadă veniturile salariaţilor. Dragnea şi Ponta sunt pe televiziuni să arate cum strică guvernul tehnocrat tot ce au construit ei în cei 3 ani şi jumătate. Se vede de la o poştă intoxicarea penalilor, deviaţi voi dezbaterea publică de la problemele voastre. Asta înseamnă că ştiţi voi ce vă aşteaptă. E de bineeee...!!! Ştiţi cum o vor da la întors, mizerabilii, după aia? ,,Domne, OUG era gata, era pe masa lor, dar intervenţia publică fermă şi hotărâtă a PSD-ului l-a făcut pe Cioloş să dea înapoi.” Câţi proşti nu se vor găsi să-i creadă?

• Cei trei membri ai Comisiei de lucru a CNATDCU care a finalizat raportul în cazul tezei de doctorat a lui Toba, ar trebui destituiţi imediat. Şi nu deoarece au stabilit că Toba nu a plagiat. Ci din cauza motivelor halucinante pentru care au spus că nu e vorba de plagiat. Că a copia de pe facebook pasaje-ntregi şi a le însera în propria lucrare nu poate fi considerat plagiat, deoarece facebook-ul nu este o persoană. Prin urmare nu poate revendica furtul intelectual. Hai că m-am enervat... Atâta neruşinareee...! Când te gândeşti că-i mai şi plătim...

• Sunt convins că, acum, după vacanţa judecătorească, va începe caruselul defilărilor prin faţa DNA-ului a vedetelor penale. Aşa cum sunt convins că până în decembrie scena politică va fi zdruncinată serios şi se vor produce mutaţii importante în percepţia publică cu privire la anumite personalităţi şi partide politice. Scrutinul din iarnă ne va furniza surprize mari. Partidele avortate peste noapte, în care s-au aciuat tot felul de rataţi politici care se scălămbăie acum, dându-se importanţi, pentru a atrage atenţia românilor, vor dispărea. Scriam acum doi ani că actuala clasă politică nu vrea să se reformeze, dar că ea va fi reformată de DNA. Şi va fi.

• Victor Viorel îşi luase din nou elan politic. Se comportă ca o cocotă curtată de penali, cărora le strâmbă din nas, convins fiind că fără el nu se poate face, totuşi, politică pe malurile Dâmboviţei. Probabil că şi tărăgănarea dosarului Rovinari – în care este inculpat alături de prietenul Şova – l-a făcut să încerce o relansare a carierei. Gândind că, văzând cât de mare este cota lui de popularitate, judecătorii vor deveni concesivi. Ceea ce uită VV este că are multe vulnerabilităţi. Dintre care, cele cu adevărat mari n-au ieşit la iveală, încă. Sunt luate gradat, probabil. VV, ceea ce n-ai înţeles tu este că viitorul tău este în altă parte. Nu în politică. Mai devreme sau mai târziu va trebui să plătiţi toţi. Grozăviile comise împotriva acestui popor tot vor trebui să fie plătite, oricâtă şmecherie afişezi tu pe ecrane. Vorba aia, ,,Dreptate până la capăt!”. Nu asta aţi cerut voi, USL-ul, în campania din 2012?

• Elena Ceauşescu a fost prima femeie - deputat de Argeş. În urmă cu 28 de ani, Elena Ceauşescu candida din partea Frontului Unităţii Socialiste pentru un post de deputat, pe Colegiul Piteşti Sud, pe care-l închidea… din primul tur, cu un procent covârşitor, 99,9%. Dacă în 1989 destinul nu ar fi făcut ca să fie secerată de gloanţele plutonului de execuţie, alături de fostul dictator, Elena Ceauşescu ar fi împlinit anul acesta venerabila vârstă de 96 de ani.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella