Ce drepturi și obligații au elevii, profesorii și părinții în noulan şcolar?

Ce drepturi și obligații au elevii, profesorii și părinții în noulan şcolar? Foto: stiri.covasnamedia.ro
Peste două zile începe noul an școlar. Așa că vă reamintim atât structura acestuia, cât și principalele drepturi și obligații pe care le au elevii, profesorii și părinții.

Structura noului an școlar a fost stabilită prin Ordinul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) nr. 4577/2016 privind structura anului școlar 2016-2017 și aceasta include 35 de săptămâni de cursuri (169 de zile lucrătoare). Anul acesta, elevii încep școala la 12 septembrie și intră în vacanța de vară la 16 iunie 2017.

Anul școlar este mai scurt însă pentru elevii claselor a XII-a, pentru care cursurile se vor încheia în data de 26 mai 2017 (32 de săptămâni), precum și pentru elevii claselor a VIII-a, care vor termina cursurile în data de 9 iunie 2017 (34 de săptămâni). Un regim diferențiat au și elevii din învățământul special, pentru care ordinul prevede 37 de săptămâni de cursuri.

Concret, anul școlar este structurat în două semestre, după cum urmează:

Semestrul I (19 săptămâni):
cursuri: 12 septembrie 2016 – 23 decembrie 2016;
vacanța de iarnă: 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017;
cursuri: 9 ianuarie 2017 - 3 februarie 2017;
vacanţa intersemestrială: 4 februarie 2017 - 12 februarie 2017;
Notă: În perioada 29 octombrie 2016 - 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

Semestrul II (16 săptămâni):
cursuri: 13 februarie 2017 - 14 aprilie 2017;
vacanţa de primăvară: 19 aprilie 2017 - 30 aprilie 2017;
cursuri: 2 mai 2017 - 16 iunie 2017;
vacanţa de vară: 17 iunie 2017 - 10 septembrie 2017.

Cât privește programul național „Școala altfel”, acesta se va desfășura pe o perioadă de cinci zile consecutive lucrătoare, într-unul dintre intervalele pe care ordinul le prevede pentru fiecare categorie de învățământ în parte. Fiecare unitate de învățământ va planifica intervalul astfel încât acesta să nu coincidă cu perioada tezelor semestriale.

Elevii pot avea telefoane, dar nu le pot folosi în timpul orelor

Statutul elevului reprezintă noutatea acestui început de an școlar. Adoptat prin Ordinul MENCS nr. 4742/2016 (care va intra în vigoare pe 22 septembrie), actul va stabili un nou tablou al drepturilor și îndatoririlor pe care elevii le vor avea. Calitatea de elev se dobândește prin înscrierea în învățământul preuniversitar și se păstrează până la încheierea studiilor din învăţământul secundar superior liceal, profesional, respectiv terţiar non-universitar.

Elevii vor putea cere, în cadrul unităților de învățământ, să le fie recunoscut dreptul la respectarea imaginii, demnității și personalității proprii, precum și la protecția datelor personale. În consecință, sancționarea elevilor sub forma mustrării în fața colectivului clasei este o practică interzisă expres prin statut.

Elevii vor avea, din această toamnă, dreptul de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin intermediul unor fișe anonime, fără ca aceasta să le afecteze în vreun fel raporturile cu cadrul didactic evaluat. Ei vor putea solicita comunicarea rezultatelor de la evaluările scrise de la clasă în maximum 15 zile lucrătoare, rezultate pe care le vor putea contesta, personal sau prin intermediul părinților, tutorelui, ori susținătorului legal. Nici notele din catalog nu mai pot fi consemnate de profesori înainte ca elevul să fie informat cu privire la acestea.

Deținerea unui telefon mobil de către elev nu este sancționată de statut. Cu toate acestea, atât elevii, cât și părinții trebuie să știe că folosirea telefonului mobil în timpul orelor de curs, fără permisiunea cadrului didactic, este interzisă. Mai mult decât atât, elevii n-au dreptul să înregistreze activitatea didactică fără permisiunea expresă a profesorului, iar multiplicarea unor materiale rezultate din activitatea de înregistrare nu este permisă fără acordul lui.

Asemenea celorlalte categorii socio-profesionale, dreptul la protest este recunoscut și elevilor. Singura condiție impusă de statut este ca organizarea și desfășurarea protestelor elevilor să nu stânjenească desfășurarea cursurilor. Continuând în spiritul constituțional, statutul prevede, de asemenea, că accesul la educație trebuie să fie gratuit și garantat, în mod nediscriminatoriu. Procesul educativ trebuie să se desfășoare în condiții de siguranță și igienă, în toate unitățile de învățământ din oraș sau de la țară.

Actul normativ menționat face referiri și la reducerile de care beneficiază elevii: 50% pentru transportul local în comun și cel național, 75% la muzeu, teatru, operă și film. De asemenea, elevii care provin din grupuri socio-economice dezavantajate au dreptul la bani de liceu, iar cei din învățământul profesional – la bursa profesională.

Participarea la jocurile de noroc, consumul și deținerea de droguri, țigări, băuturi alcoolice sau substanțe interzise se numără printre interdicțiile principale ale elevilor.

Sancțiunile ce pot fi aplicate elevului sunt: observația individuală, mustrarea scrisă, retragerea temporară ori definitivă a bursei de care beneficiază, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de educație, preavizul de exmatriculare și, în final, exmatricularea.

Totodată, elevii care nu frecventează cursurile sunt sancționați cu scăderea notei la purtare. Astfel, la fiecare zece absenţe nejustificate pe semestru, din totalul orelor de studiu, sau la 10% absenţe nejustificate, din numărul de ore pe semestru la o disciplină sau modul, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct. Este important de știut faptul că absența ca mijloc de sancționare a elevului este strict interzisă prin statut.

Notă: În prezent, drepturile și obligațiile elevilor sunt incluse în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul Ministerului Educației Naționale (MEN) nr. 5115/2014). Totuși, ministerul intenționează să-l înlocuiască, iar din acesta vor fi scoase drepturile și obligațiile elevilor.

Profesorii nu pot fi înregistrați în timpul cursurilor

Personalul didactic din învățământul preuniversitar are drepturile și obligațiile prevăzute, în principal, în Legea educației naționale nr. 1/2011, în regulamentele specifice, în contractul individual de muncă (CIM) și în contractele colective de muncă aplicabile.

În timpul orelor de curs, cadrele didactice au dreptul de a nu fi deranjate de nicio autoritate școlară sau publică, cu excepțiile prevăzute de lege. Tot în spiritul dreptului la securitate al profesorului, acesta are dreptul de a nu fi înregistrat audio și/sau video în timpul activității didactice. Cu atât mai puțin, multiplicarea unor înregistrări nu este permisă fără acordul profesorului, chiar dacă a existat consimțământul pentru înregistrare.

Pe lângă obligația principală de instruire și educație, cadrele didactice trebuie să vegheze asupra siguranței elevilor pe tot parcursul activităților școlare și extrașcolare. Ele nu pot aplica pedepse corporale și nu pot agresa verbal, fizic sau emoțional elevii. Calitatea prestației didactice și evaluările de la clasă trebuie să rămână independente de orice tip de avantaje primite în aceste scopuri. În plus, profesorii au, de asemenea, și obligația de sesizare a instituțiilor de asistență socială/educațională specializată și de protecția copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copilului/elevului de care află.

Cei care ocupă posturi în afara localității de domiciliu au posibilitatea să ceară decontarea cheltuielilor de transport. De asemenea, pot beneficia de fonduri extrabugetare sau de sponsorizări pentru a participa la manifestări științifice organizate în străinătate.

Pentru profesori, legea prevede un concediu anual cu plată de 62 de zile, numai în perioada vacanțelor școlare. În plus, cei care redactează teza de doctorat sau lucrări în interesul învățământului, pe bază de contract de cercetare ori de editare, au dreptul la șase luni concediu plătit, o singură dată, însă numai cu aprobarea consiliului de administrație al școlii. În vederea continuării studiilor/specializării, profesorii pot beneficia de concediu fără plată pe o perioadă de maximum trei ani într-un interval de șapte ani.

În fine, personalul didactic răspunde disciplinar pentru încălcarea cu vinovăție a îndatoririlor ce îi revin potrivit CIM, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului unităţii/instituţiei, conform prevederilor Legii nr. 1/2011. Sancțiunile disciplinare prevăzute de lege sunt: observația scrisă, avertismentul, diminuarea salariului de bază, suspendarea, pe o perioadă de trei ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice, de conducere, de îndrumare sau de control, destituirea din funcția de conducere, de îndrumare sau de control și, în final, desfacerea disciplinară a CIM.

Părinții iresponsabili pot fi obligați să muncească în folosul comunității

Drepturile și obligațiile părinților, tutorilor sau susținătorilor legali ai elevilor se regăsesc, de asemenea, în Ordinul MEN nr. 5115/2014. Cu ocazia înscrierii elevului în registrul matricol unic, părinții încheie cu școala un contract educațional, în care sunt înscrise drepturile și obligațiile reciproce ale acestora.

Actul normativ sancționează părinții care aleg să nu-și înscrie copiii la școală pentru perioada învățământului obligatoriu. Aceștia riscă să fie amendați cu o sumă între 100 și 1.000 de lei sau să fie obligați să muncească în folosul comunității. Tot părinții sunt cei care trebuie să se asigure și că elevul frecventează orele de curs.

Din noianul de obligații pe care un părinte îl are în privința copilului său, este mai puțin cunoscut faptul că legea îl obligă pe acesta să-și însoțească micuțul până la intrarea în unitatea de învățământ și să-l preia la terminarea orelor de curs. Părinții care nu se pot achita de această obligație în mod personal trebuie să împuternicească pe cineva în acest scop.

Trebuie știut, de asemenea, faptul că părinții au dreptul, în limitele legii, să decidă cu privire la unitatea de învățământ unde va studia copilul lor. Aceștia au dreptul și, totodată, obligația să se intereseze periodic (măcar o dată pe lună) de situația școlară a copilului. Cu toate acestea, accesul părinților în unitățile de învățământ nu se poate face decât în anumite situații: atunci când părintele a fost convocat pentru o discuție cu un cadru didactic sau cu directorul unității; atunci când desfășoară activități în comun cu cadrele didactice; dacă a depus o cerere în acest sens la secretariatul unității; atunci când participă la întâlnirile programate cu un cadru didactic. În plus, consiliul de administrație al școlii mai poate stabili pentru procedura de acces în unitate și alte situații decât cele menționate anterior.

Învățământul general obligatoriu este de 11 clase și cuprinde învățământul primar, gimnazial și primii doi ani ai învăţământului secundar superior. Cu toate acestea, obligaţia de a frecventa învăţământul obligatoriu de 11 clase încetează la vârsta de 18 ani.

Notă: Analizele medicale nu sunt necesare pentru înscrierea copiilor la școală, potrivit unui comunicat de presă recent al Ministerului Sănătății. Singurele documente necesare la înregistrarea copiilor sunt adeverința medicală de la medicul de familie și avizul epidemiologic. Analize suplimentare pot fi cerute de medicul de familie doar în cazul în care există simptome de boală infecțioasă la copil, ne informează avocatnet.ro.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...