Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


VIDEO INEDIT: Trei mașini de pompieri au ”intervenit” la o cerere în căsătorie

Dani și Alexandra au pus pe jar locuitorii comunei Zăbrani. Totul s-a întâmplat din… dragoste. Daniel Bucur, care este membru în Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Zăbrani, s-a gândit că i-a venit momentul să se însoare.

Din solidaritate, prietenie sau colegialitate, „tovarășii” lui pompieri au hotărât că trebuie să-i fie alături și l-au condus la casa fetei – Alexandra – pentru a o cere în căsătorie. Dani chiar nu a vrut să riște nimic, gândindu-se că fata nu are cum să-i spună „NU” când vede 20 de pompieri la poarta ei.

Și-au pus uniformele, au urcat în cele trei autospeciale de intervenție și duși au fost spre casa Alexandrei. În comună… panică. Lumea nu știa ce se întâmplă. „A luat foc vreo casă?”, „arde câmpul?” sau „da ce nevoie s-a întâmplat?”, erau întrebările pe care și le puneau cei din comună care au văzut mașinile plecând cu sirenele pornite.

Ajunși la casa Alexandrei, unde era tot neamul ei, Dani a coborât din autospecială, a tras aer în piept, s-a dus în fața iubitei sale, a îngenuncheat și a rostit cuvintele: „Alexandra, vrei să fi soția mea?”

Nu mai era loc de întors. Speriată de așa o intervenție, sau mai degrabă impresionată, Alexandra a spus „DA!” Și au fost de acord cu decizia ei toți cei prezenți.

Apoi au urmat felicitările… Viitorul mire a fost luat la pupat de toți camarazii lui, de la un moment dat a obosit: „mă, da mai sunteți mulți?” Alexandra a fost luată și ea în brațe, iar acum toată lumea așteaptă nunta. Și apoi botezul…

Casă de piatră Dani și Alexandra!

Sursă: specialarad.ro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella