Sindicatele de la USG solicită sprijin autorităților pentru a salva mii de locuri de muncă

Sindicatul „Sodistul" din Ciech Soda România (CSR) a făcut un apel către toate forurile competente, locale şi centrale, pentru deblocarea negocierilor privind furnizarea de abur tehnologic de la CET Govora, aflată în administrare judiciară. În momentul de față mii de oameni sunt în pericolul de a-și pierde serviciul din care cu greu, asigurau traiul familiei. Din 3 august, de când CET-ul a sistat furnizarea aburului către Ciech Soda României, muncitorii trăiesc momente dificile, neștiind ce le rezervă viitorul.

„Din 3 august s-a sistat furnizarea aburului de către CET Govora către Ciech Soda România, prin suspendarea aplicării contractului care avea termen până în septembrie 2017, ceea ce produce un prejudiciu greu de calculat, prin neonorarea contractelor faţă de partenerii CSR. În urma impasului în care s-a ajuns se pun în pericol locurile de muncă a câtorva mii de lucrători din zona Râmnicu Vâlcea. Sindicatul „Sodistul' face un apel către factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean, cât şi către administratorul judiciar de la CET Govora, să ţină cont de solicitările făcute, deoarece încercarea de rezolvare rapidă a situaţiei de la CET Govora poate conduce la închiderea unei întreprinderi precum CSR", se arată în comunicatul sindicatului.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...