Acțiune preventivă în rândul motocicliștilor și bicicliștilor. IPJ Vâlcea : „De mâine încolo o să mergeți pe tronsonul 2 al bd. Dem Rădulescu”

Acțiune preventivă în rândul motocicliștilor și bicicliștilor. IPJ Vâlcea : „De mâine încolo o să mergeți pe tronsonul 2 al bd. Dem Rădulescu” foto: Vocea Valcii
Sâmbătă, 23 iulie a.c., în parcarea marketului Anabella de pe str. Dem. Rădulescu, din mun. Rm. Vâlcea, a avut loc la ora 14.00 o activitate informativ – preventivă organizată de către Serviciul Rutier şi Biroul Rutier din cadrul I.P.J. Vâlcea. Aceasta a fost sprijinită și de către asociaţiile de ciclism şi motociclism din județul Vâlcea. Scopul principal al acestei întruniri fost conștientizarea conducătorilor pe două roți asupra pericolelor la care sunt expuși, în special în mediul urban.

La această întrunire au fost distribuite materiale informativ – preventive, și au fost efectuate recomandări rutiere şi purtate discuţii interactive, cu privire la regulile de circulaţie pe drumurile publice, în scopul prevenirii accidentelor rutiere în care pot fi implicate vehiculele pe două roţi.

Prezentarea ochelarilor care simulează starea de ebrietate a fost poate cea mai inedită, dar a avut menirea de a prezenta cât de grav îți sunt afectate simțurile atunci când ești în stare de ebrietate. Cei prezenți la întrunire au putut testa astfel de ochelari și au declarat că nu ar putea să conducă într-o asemenea stare.

În cadrul aceleași întruniri reprezentații Serviciului Rutier au arăt și modul de funcționare al unui „pistol” radar.

„Aș ruga ca cei care aveți motociclete să fiți respectuoși în trafic, chiar dacă conducătorii auto nu vă respectă. Aș vrea să nu ambalați motocicletele în trafic, în special în dreptul trecerilor de pietoni și la semafoare. Adică, vrem respect în trafic. Dacă noi îi respectăm pe toți participanții la trafic, la rândul nostru vom fi respectați de ei. În ceea ce privește deplasarea pe raza municipiului, în special pe bulevardul Dem Rădulescu, v-aș ruga, prietenește, să nu organizați curse.(...) Sunt numeroase sesizări ale cetățenilor la poliție, la primărie și inclusiv la prefectură, care solicită închiderea bulevardului pentru a nu deranja liniștea și ordinea publică din municipiu. (...) De mâine încolo o să mergeți pe tronsonul 2 al bulevardului Dem Rădulescu. Legat de parcare s-a discutat cu primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, inclusiv cu primarul Gutau pentru a se face o parcare pentru bicicliști și motocicliști.”, a declarat şeful biroului rutier, comisar-sef Deaconu Ion.

Galerie de imagini

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...