Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 21 iulie 2016

20 Iul 2016

• La CET s-au pus bazele disponibilizărilor. • Hei! Cine zice că lui Emilian Frâncu i-a dispărut pofta de reclamaţii? •  Într-o discotecă în Germania intră un rus, pe tricoul căruia scria mare: “Turcii au trei probleme”. •  Tocmai s-au terminat olimpiadele internaţionale de fizică şi matematică, iar o mare parte din medaliații români sunt de la liceul patronat de fundația lui Gulen… • Ați mai văzut în ultimul timp sondaje? •  Nu există om care să nu fi spus la un moment dat o minciună.

• La CET s-au pus bazele disponibilizărilor. După nici o regulă, dar prioritari sunt aceia care i-au fost apropiaţi (în campania electorală) lui Mircia Gutău. Prima dintre aceştia este nora doctorului Nicolae Popescu – şeful ATI de la Spitalul de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea. Aceasta, ec. Iuliana Maria Popescu, a plătit tribut faptului că a candidat la alegerile locale pe lista PER (partidul lui Gutău) fiind ocupanta locului 19. Deci, loc neeligibil. Şi ce dacă?, ar fi zis marele needucat Remus Borza – administratorul judiciar de la CET, transmiţând familiei acesteia „să nu-şi facă griji că se va salva pe axa Gutău”. Insultător. Cunoscut cu manifestări ciudate de manelist, „dumnezeul” ăsta plin de condamnări cu suspendare pentru conflicte de interese (Borza este condamnat definitiv cu un an de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României), în relaţiile cu femeile din CET foloseşte expresii vulgare, uneia dintre viitoarele disponibilizate adresându-i-se cu expresia porcoasă „ce p… mea vrei, mă?”. Mulţi dintre râmniceni l-au putut vedea pe ipochimenul ăsta la o emisiune televizată a Mihaelei Rădulescu unde s-a plâns că deşi are ceas de 50.000 de euro la mână şi mii de euro în cont, nu se poate însura. Păi, numai cu banii nu poţi păstra o femeie lângă tine mult timp, îţi mai trebuie şi “ceva” care să declanşeze melodia împreunării. Iar dacă în intimitate foloseşte acelaşi limbaj ca la CET, dracu’ stă cu el. Cu femeile trebuie să te porţi la fel ca şi cu bibeloul, fraiere! Sau, poate, joci teatrul privind împerecherea cu femei! Treci pe coji de ouă și, poate, îți vine mintea cea de pe urmă. Stăm cu ochii pe tine!

• Hei! Cine zice că lui Emilian Frâncu i-a dispărut pofta de reclamaţii? Vă mai aduceţi aminte cum i-a reclamat el pe mai toţi ziariştii locali cu experienţă în domeniu la Judecătorie, CNDC sau DNA? Speram că trimiterea lui după gratii l-a făcut să-şi revină, având timp de reflecție. Dar, n-ai vedea! Venit acasă după câţiva ani buni de închisoare, Frâncu nu se împacă cu soarta şi a reclamat Statul Român la CEDO, pentru că, spune el, după ce a fost operat în puşcărie, nu i s-a dat dreptul la refacere medicală. Apoi că, aflat în penitenţă, nu i s-a permis să-şi dea doctoratul. Oare unde se spune că un deţinut poate da examenul de doctorat în timpul ispăşirii pedepsei penale? Copilării ale unui om cu adolescenţă întârziată. Ne aducem aminte cum, pe când era primar, l-a admonestat pe unul dintre apropiaţii lui Mircia Gutău, trimiţându-l la el în puşcărie să-i rezolve problema. Numai că, după cum „a tras”, acolo a ajuns el înaintea acestuia. Oare, noaptea, pe când nu poate să doarmă, lui Frâncu nu-i revin amintirile trecutului rușinos, ca să înţeleagă că Dumnezeu i-a dat-o? Şi încă nu l-a pedepsit destul! Suntem noi, la rând, ca să îl pedepsim pentru amenda de 3 miliarde lei cu care l-a „împuternicit” pe Nicolae - Dinţişor să ne lovească. Băi, corectule, ai uitat cum veneai cu comisii peste comisii de la Camera Deputaţilor, de la Ministerul Transporturilor şi Compania Căilor Ferate, la noi la fermă, ca să îi convingi că am pus în pericol calea ferată prin nişte scări „construite” pe rambeul liniei de transport, cerându-le să ne desființeze sau cum te-ai dus la prim procurorul Vâlcii cerându-i să ne aresteze administratorul? Dumnezeu nu-i țigan, neică! (reclama-ne și pe noi, ca pe Smeoreanu, la CNDC, că am scris „țigan”). Te anunţăm, acum, că am câştigat procesul cu IGS-ul şi ni s-au anulat amenzile. Acum, ce să-ţi facem, în contra-partidă, reclamagiule?

• Într-o discotecă în Germania intră un rus, pe tricoul căruia scria mare: “Turcii au trei probleme”. Nu stă mult şi se apropie un turc de el: − Ce faci, bah, aici? Cauţi bătaie? − Asta e prima voastră problema, vă luaţi de oricine fără să vă fi făcut nimic. După vreo 5 ore după ce se termină totul şi lumea pleca pe acasă, la ieşire, pe rus, îl aşteptau o turmă de turci. − Asta e două voastră problemă, nu vă puteţi rezolva problemele singuri şi veniţi în turmă. Turcii cum au auzit au scos cuţitele la el. − Şi asta e a treia voastră problemă, întotdeauna veniţi la un schimb de focuri cu cuţitele!

• Bine că ne-am liniştit şi Erdogan e la locul lui. Victor Viorel Ponta are unde să-şi opereze piciorul, dacă îl mai caută DNA-ul.

• Tocmai s-au terminat olimpiadele internaţionale de fizică şi matematică, iar o mare parte din medaliații români sunt de la liceul patronat de fundația lui Gulen - tipul despre care Erdogan spune că s-ar afla în spatele tentativei de lovitură de stat. Nu știam că liceul care promovează olimpicii din toată țara e patronat de inamicul lui Erdogan... Cum de nu i-a ordonat lui Ponta să-l închidă, așa cum i-a ordonat să-i dea teren pentru moschee? Oricum, felicitări elevilor, profesorilor și, în mod special, părinților! Sper ca Turcia să nu ne declare război pentru chestia asta.

• Ați mai văzut în ultimul timp sondaje? Mai ales sondaje cu încrederea în personalități? Nu, pentru că e un fenomen care uimește: Dacian Cioloș le-a luat fața tuturor! Numai rețelele sociale știu adevărata dimensiune a acestui fenomen. Și centrele de monitorizare ale băieților de la servicii. Cu toate acestea, Dacian Cioloș, vă spunem cu certitudine de sută la sută, nu va intra în politică. El va rămâne independent. Și sunt șanse foarte mari ca, funcție de jocurile pe care le vor face în toamnă Ponta și Băsescu, el să rămână în continuare șeful unui guvern tehnocrat. Vă întrebați ce face Iohannis? Iohannis îl sprijină total. Și intervine de fiecare dată, în forță, când jeguri pun bețe-n roate. Aproape că pare neverosimil, nu-i așa?

• Nu există om care să nu fi spus la un moment dat o minciună. Totuşi, atunci când intrăm în contact cu cineva putem avea câteva soluţii la îndemână pentru a testa sinceritatea interlocutorului. Fostul agent FBI, LaRae Quy, spune că a folosit mereu o metodă foarte eficientă şi simplă, pentru a depista mincinoşii. Tot ce trebuie să facem este să punem o întrebare la care răspunsul să fie NU, iar apoi să fim foarte atenţi la tonul cu care persoana ne răspunde. Iată semnele care dau de gol un mincinos, în cazul răspunsului NU: • spune NU şi se uită în altă parte • spune NU şi închide ochii • spune NU după ce ezită mai mult timp • răspunde NUUUUUU, adică lungeşte foarte mult ultimul sunet • spune NU pe un ton foarte săltăreţ, ca şi când ar cânta. Oricare din aceste variante este semnul unui comportament prin care persoana caută să înşele, să ascundă adevărul. Desigur, nimeni nu trebuie acuzat doar în baza acestor semne, dar ele trebuie să ne pună pe gânduri, ca să cercetăm mai atent subiectul, să insistăm cu întrebări, să verificăm informaţii.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella