Din cauza inundaţiilor, pe raza judeţului Vâlcea, mai multe drumuri au fost blocate

Prefectul Radu Renga a adus la cunoștință că în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în cursul nopţii de 15 iulie 2016, pe raza judeţului Vâlcea, drumul naţional DN 7, în dreptul localităţii Câineni la km. 234, a fost inundat, iar circulaţia în zona a avut de suferit. În consecinţă, reprezentantului Guvernului în teritoriu s-a deplasat în cursul dimineţii din data de 16 iulie în zona afectată împreună cu inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, cu reprezentanţii CNADNR Vâlcea, dar şi cu cei ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. În urma analizei, s-a luat decizia convocării în data de 18 iulie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea în cadrul căruia să se identifice măsuri de urgenţă pentru rezolvarea situaţiei în zona Câineni.

Pentru redarea traficul pe DN7, pe suprafaţa inundată, reprezentanţii ISU Vâlcea au intervenit încă de vineri seara cu trei motopompe, iar sâmbătă au mai acționat cu încă trei. Pe DN7A Brezoi-Voineasa, la km. 25, circulația a fost îngreunată din cauza apei ajunsă pe carosabil de pe versanți, iar la km. 34, traficul s-a desfășurat pe un singur sens din cauza aluviunilor prezente pe carosabil, problemă întâlnită și pe drumul județean DJ 701 D, care face legătura din drumul național DN7A spre Ciunget.

Și drumul comunal DC 8 Racovița- Gruiul Lupului a fost blocat, însă, din fericire, nu a existat nicio familie izolată, localnicii din zonă având un drum alternativ la dispoziție.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...