S-au finalizat lucrările pe Valea Oltului între Câinenii Mici şi Lazaret

S-au finalizat lucrările pe Valea Oltului între Câinenii Mici şi Lazaret FOTO: www.libertatea.ro
Prefectul Radu Renga aduce la cunoștință că vineri, 15 iulie 2016, s-a reluat circulația pe Valea Oltului, pe pasajul Râul Vadului, la km. 237+051, între localitățile Câinenii Mici (județul Vâlcea) și Lazaret (județul Sibiu), ca urmare a finalizării lucrărilor efectuate de către reprezentanții Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, respectându-se astfel data prevăzută în contract.

Reamintim că lucrările de reparații au fost executate la pasajul rutier amenajat peste calea ferată (pasajul Râul Vadului), iar circulația a fost deviată, începând cu 4 aprilie 2016, pe un drum lateral, unde există amenajată o trecere la nivel cu calea ferată simplă, prevăzută cu bariere.

Menționăm că valorile de trafic înregistrate în zonă sunt normale pentru această perioadă a anului.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...