Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Judecătorul Mateescu s-a înscris în cursa pentru un loc în CSM

14 Iul 2016
Preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu, este decis să devină membru al Consiliului Superior al Magistraturii, drept pentru care s-a înscris oficial pentru această demnitate.

Procedura pentru ocuparea unui post în CSM este una laborioasă. La nivel de judecătorii, sunt disponibile două locuri. Prima etapă este reprezentată de votul judecătoriilor din raza fiecărei Curţi de Apel, dar numai dacă în aceeaşi curte se înscriu mai mulţi candidaţi.

Câştigătorul pe fiecare Curte intră în faza finală, adică votul tuturor judecătorilor de la judecătorii din ţară, care va avea loc în data de 27 octombrie 2016. Primii doi clasaţi, în urma votului, devin membri ai CSM.

Aceeaşi situaţie este şi în cazul tribunalelor, unde sunt disponibile 2 locuri. ÎN cazul Curţilor de Apel, 3 locuri, iar Înalta Curte are două locuri.

„O situație inedită pentru mine, însă asumată cu toată convingerea: Prieteni, de azi sunt oficial candidat la demnitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii”, a postat judecătorul Bogdan Mateescu pe pagina sa de socializare.

Preşedintele Judecătoriei din Râmnicu Vâlcea, Bogdan Mateescu, a devenit cunoscut mai ales în momentul în care i-a cerut revocarea judecătroului Cristi Danileţ din CSM, pe motiv că „şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile încredinţate prin alegerea sa ca membru al Consiliului, participând activ la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului în contra celor însuşite în proiectul de candidatură”.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella