Prefectul Radu Renga a constituit o comisie pentru preîntâmpinarea unor eventuale abuzuri ale copiilor instituţionalizaţi din Vâlcea

Prefectul Radu Renga a constituit o comisie pentru preîntâmpinarea unor eventuale abuzuri ale copiilor instituţionalizaţi din Vâlcea FOTO: Vocea Valcii
În şedinţa Colegiului Prefectural din această dimineață, prefectul Radu Renga, a adus în discuţie situaţia dramatică din zona centrelor de plasament. Au fost pomenite cazurile de abuz de pe teritoriul întregii ţări, amintindu-se şi de cazul din judeţul nostru, în care un copil instuţionalizat şi-a pierdut viaţa prin înec. Prefectul consideră că în urma acestor nefericite incidente nu trebuie să rămânem indiferenţi, motiv pentru care a propus un proiect de hotărâre prin care să fie constituită o comisie. Aceasta o să aibă în componenţă un reprezentant al Instituţiei Prefectului, un reprezentant al Inspectoratului de Poliţie, un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Vâlcea şi un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. Membrii comisiei vor vizita în perioada iulie-septembrie 2016, centrele de plasament pentru copii aflate în subordinea DGASPC Vâlcea. Vor verifica condiţiile de igienă, de sănătate şi de tratament, în scopul preîntâmpinării unor eventuale abuzuri. Comisiile vor fi coordonate de reprezentantul Instituţiei Prefectului şi vor prezenta, lunar, un raport de activitate în cadrul şedinţelor Colegiului Prefectural. Asta înseamnă că până în septembrie, la toate şedinţele , se va aduce în discuţie acest subiect. Proiectul a fost votat în unanimitate.

„De ce am fac acest lucru? Repet, pentru a preîntâmpina eventualele probleme. Dacă un copil dispare este o dramă şi sunt vinovaţi cu toţii. Să nu uitaţi ideea aceasta. Vă mulţumesc!”, aceasta a fost motivaţia prefectului Radu Renga.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Ana Maria Gheorghe

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa: ana.maria.gheorghe@voceavalcii.ro
Urmăriți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...