ÎNCEPUT DE WEEK-END, ÎNCEPUT DE VACANȚĂ! La Vâlcea, călătorii erau înghesuiți ca sardelele într-un microbuz

Razie de amploare la nivelul întregii țări a polițiștilor rutieri în dimineața zilei de 24 iunie 2016. În numai trei ore, polițiștii au au verificat peste 5.000 de autoturisme și au aplicat peste 2.000 de sancțiuni contravenționale.

Raziile au avut loc în baza unui plan aprobat de ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, șeful Poliției Române. Acesta a dispus, la nivel național, ca polițiștii să acționeze, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane și mărfuri.

”În doar trei ore, polițiștii au aplicat aproape 2.200 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și au întocmit 14 dosare penale.

Reamintim că, șoferii depistați, în urma testării cu aparatul etilotest, cu rezultate între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sunt sancționați contravențional și le sunt reținute permisele de conducere pentru 90 de zile, iar la rezultate de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat(inclusiv), se întocmește dosar penal.

Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 22 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar restul pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au reținut 110 de permise de conducere și au retras 114 certificate de înmatriculare auto.

În perioada următoare, Poliția Română va intensifica acțiunile, pentru ca dumneavoastră și cei dragi să vă bucurați de zilele de vară în siguranță.

Exemple:

Ø IAȘI: În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat în trafic doi bărbați, în timp ce conduceau microbuze de transport public, iar la verificarea cu aparatul alcool test aceștia aveau peste 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ø BACĂU: Un bărbat, de 53 de ani, a fost depistat de polițiști, în timp ce efectua transport public de persoane, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ø BOTOȘANI: Polițiștii au depistat doi bărbați care efectuau transport persoane și transport de marfă, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice (ambii au avut ca rezultat al testării 0,24mg/l alcool pur în aerul expirat).

Ø BRAȘOV: Un bărbat, de 46 de ani, care conducea un autobuz cu 25 pasageri, pe str. Hărmanului din Brașov, a fost depistat având o alcoolemie de 0,45 alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i s-au recoltat probe biologice și i s-a întocmit dosar penal.

Ø BUZĂU : Polițiștii au depistat un bărbat, de 40 de ani, care efectua transport public de persoane, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ø CĂLĂRAȘI: Polițiștii au depistat un bărbat, de 48 ani, care în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat - 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot pe raza județului Călărași, a fost depistat un bărbat, de 48 ani, din Giurgiu, în timp ce conducea, în localitatea Gradiștea, un autoturism cu viteza de 102 km/h. Ambii bărbați depistați efectuau transport public de persoane.

Ø DÂMBOVIȚA: un bărbat, de 56 de ani, din Târgoviște, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism având o alcoolemie de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost întocmit dosar penal.

Ø DOLJ : În această dimineață, polițiștii rutieri craioveni au depistat un bărbat, de 55 de ani, din Plenița, Dolj în timp ce conducea un autoturism de transport public persoane, pe ruta Bucovăț-Craiova, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice - 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot în Dolj, un alt șofer de microbuz care făcea transport public de persoane, pe ruta Craiova- Segarcea, a fost depistat fără ITP la microbuz.

Ø HARGHITA: Un conducător de autobuz, de 53 de ani, șofer pe cursă regulată Miercurea Ciuc - Cozmeni, a fost identificat de polițiști la ieșirea din municipiul Miercurea Ciuc, având 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ø PRAHOVA : Un bărbat, de 49 de ani, care efectua cursa regulată de transport persoane, pe ruta Ploiești - Valea Cucului, a fost testat cu aparatul etilotest, de polițiști, iar rezultatul a fost de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ø SATU MARE: Bărbat, de 64 de ani, care efectua transport de marfă, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar un alt bărbat, de 40 de ani, care transporta persoane, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ø SUCEAVA - A fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 4.000 de lei, la H.G. 69/2012 unui șofer care transporta 27 de pasageri, într-un vehicul autorizat pentru 16 locuri.

Ø VÂLCEA: Pe D.N. 67 polițiștii rutieri au oprit un microbuz care efectua cursa regulată de transport persoane, și au constatat că în autovehicul erau cu 8 persoane mai mult față de numărul specificat în certificatul de înmatriculare. De asemenea, polițiștii au constat lipsa diagramei, nerespectarea timpilor de repaus zilnic și scaune neomologate. În urma testării șoferului a rezultat valoarea de 0.16 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat al IGPR.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...