DECIZIE DEFINITIVĂ: Fostul manager interimar al Complexului Energetic oltenia rămâne sub control judiciar

23 Iun 2016
DECIZIE DEFINITIVĂ: Fostul manager interimar al Complexului Energetic oltenia rămâne sub control judiciar Foto: psnews.ro
Tribunalul Gorj decisese săptămâna trecută ridicarea măsurii controlului judiciar în cazul fostului manager interimar al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotarică şi a celorlalţi doi inculpaţi din dosar. Procurorii DNA au atacat această decizie şi miercuri Curtea de Apel Craiova a admis în parte contestaţia acestora şi a decis menţinerea măsurii de arest preventiv. Decizia este definitivă.

Acuzaţia sub care procurorii DNA i-au trimis în judecată pe cei trei inculpaţi din dosar, a fost de abuz în serviciu. La data comiterii faptelor, Laurenţiu Ciobotarică era director general executiv la CEO. Celelalte două persoane acuzate sunt: Dorina Jianu, director Legislaţie şi Guvernanţă Corporativă în cadrul SC CEO la data faptelor şi Daniel Antonie, director Divizia Minieră a complexului la data faptelor.

DNA i-a acuzat că: La data de 22 decembrie 2015, cei trei au aprobat şi acordat în mod nelegal, unei persoane, o compensaţie financiară constând în 5 remuneraţii fixe lunare avute de aceasta din urmă, în calitate de membru al aceluiaşi Directorat, respectiv 128.100 lei, pentru a se debarasa de ea şi a numi în funcţie o persoană agreată.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...