40 de români dorm lângă șinele de cale ferată din Berlin

De peste doi ani, autoritățile locale au tolerat prezența sub cerul liber a 40 de cetățeni din estul Europei. În corturi improvizate, aceștia trăiau lângă șinele de tren, în condiții catastrofale de igienă.

Nu departe de fostul centru al Berlinului de Vest, în cartierul Charlottenburg, 40 de suflete și-au găsit un rost. Cerșesc, muncesc și adună sticle de plastic reciclabile. Cert este că nu mai au nici o intenție de a se întoarce în țările de origine.

Dacă inițial s-a plecat de premisa că toți sunt români, s-a dovedit că printre ei sunt și câțiva bulgari.

“Lideri politici ai sectorului, urmați de o armată de jurnaliști, polițiști și reprezentanți ai unor firme de salubritate, au dat năvală printre corturi pentru a lua pulsul situației.

Este o proprietate privată fără apă și canalizare. Văd că au făcut foc aici. Pe termen lung aceasta nu este o stare de supraviețuire. Nu putem face mare lucu. Trebuie începută imediat procedura de combatere a șobolanilor. Gunoiul cade în sarcina proprietariului privat al terenului. El va decide dacă desființează această tabără sau nu”, spune politicianul CDU Carsten Engelmann, citat de Berliner Morgenpost.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...