PREFECTUL de VÂLCEA a fost înlocuit

PREFECTUL de VÂLCEA a fost înlocuit Foto: arhiva Vocea Valcii
În cadrul programului inițiat de Ministerul Educației “Să știi mai multe, să fii mai bun!”, în vederea relaționării Instituției Prefectului Județul Vâlcea cu elevii, prefectul Radu Renga în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea a propus desemnarea, din rândul elevilor cu rezultate excepționale la învățătură, a unui candidat pentru funcția de „PREFECT PENTRU O ZI”. Astfel, pentru o zi, atribuţiunile lui Radu Renga au fost preluate de un elev, olimpicul la informatică, fost membru în lotul național, Adrian Cătălin Badea. Acesta şi-a exercitat această funcţie în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 9.00.

„Prefectul pentru o zi” s-a întâlnit la ora 09:15 cu reprezentantul Guvernului în judeţul Vâlcea, Radu Renga, apoi, de la ora 09:30 a relaţionat cu şefii de servicii din Prefectură.

Adrian Cătălin Badea este elev al Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea şi are 17 ani. El are la activ o serie de premii obţinute la concursuri şi olimpiade şcolare: medalie de aur şi menţiune la Olimpiada Naţională de informatică 2016, Craiova, premiul II la Concursul Naţional „Urmaşii lui Moisil” Iaşi, Olimpiada judeţeană de Informatică, clasa a X-a, punctaj maxim, premiul I, calificare în Lotul Naţional Lărgit de Informatică 2014, calificare în Lotul Naţional Restrâns de Informatică 2014, medalie de aur la Concursul Internaţional „John Atanasoff”, Shumen, Bulgaria, membru al echipei României, zece medalii de bronz, argint şi aur la olimpiadele naţionale de matematică şi informatică, de patru ori la matematică, clasele 5-8 şi de şase ori la informatică clasele 5-10.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...