Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

BRACONIERI prinşi la DĂEŞTI! 70 de kilograme de crap au fost confiscate (FOTO)

BRACONIERI prinşi la DĂEŞTI! 70 de kilograme de crap au fost confiscate (FOTO) foto Vocea Valcii
În această dimineaţă de miercuri, 20 aprilie 2016, în jurul orei 06.00, în localitatea Dăeşti, judeţul Vâlcea, a avut loc o nouă acţiune în forţă a poliţiştilor, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) – Filiala Oltenia. Astfel, ei au reuşit să prindă doi braconieri care puneau în vânzare nu mai puţin de 70 de kilograme de fitofag (crap asiatic), pe care l-au pescuit ilegal cu ajutorul a 450 de metri de plasă plurifilament cu ochi de 8 cm şi de o barcă pneumatică.

Conform şefului ANPA – Filiala Oltenia, Laurenţiu Panaitescu, se pare că peştele a fost braconat din unităţi de acvacultură private şi nu din ape naturale. „Am analizat peştele şi am ajuns la concluzia că nu a fost pescuit ilegal din râul Olt, ci probabil din unităţile de acvacultură din Sibiu. Am confiscat peştele şi îi vom da drumul în râul Olt, pentru că este încă viu. De asemenea, am confiscat plasele plurifilament şi barca pneumatică, iar poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de deţinere, transport şi comercializare de produse obţinute din pescuit fără documente legale, precum şi de pescuit a reproducătorilor în perioade de prohibiţie” – ne-a declarat Laurenţiu Panaitescu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella