Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 24 martie 2016

23 Mar 2016
Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 24 martie 2016 foto arhiva Vocea Valcii
• Obrăznicia consilierului municipal Bogdan Costinescu, întrece orice măsură • Ceea ce am amintit în urmă cu ceva timp că deputatul Cristian Buican a făcut o declaraţie politică acuzând doi foşti şefi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea – în prezent pensionari – că se folosesc de informaţii clasificate în campania electorală, s-a adeverit. A recunoscut asta chiar deputatul Buican, într-o declaraţie dată unui confrate de breaslă • Preotul State-Burluşi zis și „Cărturarul” nu se astâmpără • Şi pentru că a venit vorba despre procurorul DNA de la Tg. Jiu care nu s-a prezentat la procesul fostului nostru primar Frâncu (între noi fie vorba, el putea fi înlocuit cu altul, pentru că „are balta peşte") ne-a fost povestită o întâmplare din timpul unei anchete de un vâlcean de-al nostru

• Obrăznicia consilierului municipal Bogdan Costinescu, întrece orice măsură. Deja, prin acţiunile publice făcute pe străzile cartierului Ostroveni, din municipiul Rm. Vâlcea, împotriva lui Mircia Gutău, candidat la primăria Râmnicului, depăşeşte limita bunului simţ, devenind maladivă. Se simte, de departe, că este o acţiune necugetată în ceea ce face, o răzbunare cu iz personal şi nu un act electoral. După cum se ştie, Costinescu – zis Pătrăţel (este gras ca un butoi, de zici că este mai uşor de sărit decât de ocolit) a fost creaţia politică a lui Mircia Gutău care l-a promovat pe ușa din dos de a ajuns consilier municipal. Ba mai mult, l-a şi ajutat să primească un apartament confortabil „la oraș”, başca alte avantaje pe care, prin forţele proprii, caracter şi respectul de care e bucură în societate, nu le-ar fi putut obține. Acum, prin acţiunile huliganice întreprinse, i se vede caracterul, educaţia şi cultura. Evident, el este folosit de păpușari ca o vuvuzea politică, în avantajul acestora şi, până la urmă, i se va vedea rugina caracterială mirositoare. Noii lui stăpâni îl vor arunca ca pe o măsea stricată, după cum și este. Cariera lui politică va lua sfârşit acum, la fel cum se va întâmpla şi cu avantajele avute în calitate de consilier municipal.

• Ceea ce am amintit în urmă cu ceva timp că deputatul Cristian Buican a făcut o declaraţie politică acuzând doi foşti şefi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea – în prezent pensionari – că se folosesc de informaţii clasificate în campania electorală, s-a adeverit. A recunoscut asta chiar deputatul Buican, într-o declaraţie dată unui confrate de breaslă. Cunoscut ca fiind un destoinic jucător de şah politic, deputatul a folosit această intoxicare pentru denigrarea foştilor comandanţi (pe unul dintre aceştia chiar el l-a sprijinit ca să ajungă în fruntea Inspectoratului), din dorinţa de a mai obține câteva voturi în plus. Numai că electorii din bazinul PSD nu se lasă influenţaţi de informarea aceasta, ba aşteaptă chiar să vadă „strălucirea” dezvăluirilor de date clasificate, spre deliciul tuturor. Aşa că... mult zgomot pentru nimic.

• Preotul State-Burluşi zis și „Cărturarul” nu se astâmpără. Ajuns subiect de critică în presa locală, datorită aroganţei, laudelor de sine şi prezenţei sale insinuante pe lângă mai marii BOR din teritoriu (arhiepiscopul de Vâlcea şi mitropolitul Craiovei) nu a înţeles nimic din semnalele transmise. Şi, ca atare, pentru a se dovedi pedindosnic (a se înţelege „subteran”) semnează cu pseudonimul „Macarie” la comentariile unei note de presă (de tip pamflet) intitulată «„Victima” şi „călăul" îşi dedică, unul altuia, cărţi». Obişnuit să blesteme cu versete din Cartea Sfântă, el îşi încheie bălăria ce se vrea o punere la punct cu un nou citat: „Cel blând pentru Dumnezeu este mai înţelept decât înţelepţii şi cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici, căci poartă jugul lui Hristos”. Vedeţi, ştie popa „joaca" dar nu ţine cont de ea când e vorba de propria-i persoană. Vidmaaa!

• Fostul primar Emilian Frâncu, aflat în detenție la Penitenciarul din Tg. Jiu, a avut miercuri, 23 martie, procesul de judecarea punerii lui în libertate condiţionată, la Tribunalul din municipiul Tg. Jiu. La ora 9, ora programată prin afişare pentru desfăşurarea procesului, un grefier a tăiat consemnarea de la avizier, modificând ora de desfăşurare a procesului, pentru ora 10:30. Mai târziu, judecătorul a anunţat că procurorul DNA nu poate fi prezent la judecată, amânând şedinţa pentru joi, 24 martie, la ora 9:00. Acesta este un caz nemaiîntalnit, denotând neseriozitate. Și la nivelul ăsta! Să aşteptăm, totuși, ziua de 24 martie.

• Şi pentru că a venit vorba despre procurorul DNA de la Tg. Jiu care nu s-a prezentat la procesul fostului nostru primar Frâncu (între noi fie vorba, el putea fi înlocuit cu altul, pentru că „are balta peşte") ne-a fost povestită o întâmplare din timpul unei anchete de un vâlcean de-al nostru, care ne-a consternat. După cum spune Legea, la o anchetă, procurorul trebuie să caute şi să administreze probe împotriva inculpatului, dar şi în apărarea lui. Numai că în România nu se face aşa, pentru că nu are cine-i trage la răspundere pe abuzivii magistraţi. De acum, nu voi mai fi surprins de afirmaţiile unor justiţiari care afirmă că au fost nevoiţi să acuze demnitari politici sau administrativi pentru că a fost forţat de anchetator să facă denunțul şi, odată ieşit de sub supravegherea procurorului, în instanţa de judecată, retractează totul. Iată ce ne-a declarat proaspătul întors acasă după executarea pedepsei: „La anchetă, în dosarul meu se aflau şi câteva stenograme rezultate în urma ascultării telefonului meu. Un demnitar vâlcean m-a sunat (mă cunosc cu el încă din copilărie) şi m-a întrebat dacă mai vreau să particip la o licitaţie anulată de instituţia în fruntea căreia se afla. Numai că eu, după anularea licitaţiei, mi-am retras actele de la acțiune, ba, mai mult, am închis şi firma aceea. I-am spus mai marelui administrativ realitatea şi mi-am văzut de treabă. Chiar uitasem de licitația anulată, dar mi-a amintit procurorul. Pe fondul telefonului primit, procurorul m-a întrebat ce i-am dat acestuia de m-a sunat ca să mă cheme la licitaţie. L-am tamponat scurt: ce câştig eu dacă îl torn? Ba una, ba alta – a început procurorul să-mi promită. M-a apucat greaţa şi i-am propus o înţelegere, pe care a acceptat-o, dar numai dacă îi spun mai înainte, ce şi câtă mită i-am dat. Adică eu să-i spun ce vrea şi el să vadă dacă poate accepta înţelegerea ce urma să o facem. Adică, spus golăneşte, să dau din fund, precum câinii, fără să simt... «obiectul». „I-am dat, domnule procuror, i-am dat... bună ziua, Uniunea Europeană cu M în faţă, bezele etc”. Ce a urmat, nu aş vrea să ştiţi. Şi aşa, mi s-a făcut un rechizitoriu în care numai criminal nu eram. I-auzi, Doamne! Ţi se zbârleşte părut pe tine... Iar dacă demnitarul ar afla şi l-ar da în judecată pe procuror, ajutându-se de mărturia fostului anchetat, credeţi că se va face dreptate? Niciodată!”.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella