Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 3 martie 2016

02 Mar 2016
Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 3 martie 2016 foto arhiva Vocea Valcii
• Îndestulate sunt căile Domnului cu oamenii răi, proști, needucați, dar cu pretenții de intelectuali și inși importanți • Se impune o anchetă DNA la Consiliul Judeţean Vâlcea şi în privinţa prelungirilor licenţelor de transport • Moderatorul emisiunii politice de la postul TV Etalon – George Smeoreanu – a fost dat iar în judecată de preşedintele interimar Gheorghe Păsat • Ca să fie clar pentru toată lumea, dăm un pronostic pentru campania electorală de la locale • Mircia Gutău a declarat că până în data de 15 martie 2016 se va decide din partea cărui partid va candida pentru Primăria Râmnicu Vâlcea

• Îndestulate sunt căile Domnului cu oamenii răi, proști, needucați, dar cu pretenții de intelectuali și inși importanți. Pe vreme ce se scurge timpul, impostorii și cei aflați în travesti, ies la mal precum pleava pe râurile județului. Mai abitir decât oriunde, multă pleavă s-a acumulat în media locala. Se găsesc ușor analfabeți(e), bolnavi psihici (halatul, unde-mi e halatul!), marionete şi mulţi, mulţi ipocriţi. Cel mai elocvent exemplu, la capitolul ipocrizie, sunt aceia care vorbesc despre şantaj ei fiind campioni la acest exerciţiu mascat. Şi asta pentru că nu există o lege a presei, un act normativ care să nu-i mai lase pe toţi/toate veneticii să-şi deschidă un ziar (acum, la modă, sunt on-line-urile), să devină „analişti” de presă, „formatori” de presă, doar cu liceul şi sute de ore de stat în faţa televizoarelor, la emisiunile de ştiri. Dacă ar avea cineva curajul să alcătuiască un clasament cu impostorii semnatari în presă, ar dispărea 80% din presa on-line şi cea print. Dar de unde curaj. Numai că, după cum se arată, s-au prins şi parlamentarii despre acest fenomen şi în laboratoarele făcătorilor de legi se pregăteşte un proiect pentru reglementarea funcţionării presei, cu minime condiţii obligatorii de înfiinţare.

Printre iniţiatorii noii legi se află şi deputatul vâlcean Cristian Buican, omul cel mai înjurat, calomniat şi batjocorit din lumea politică vâlceană. Nu spunem că acesta nu a trebuit sau nu trebuie criticat, dar la ceea ce s-a ajuns este prea mult. Un „artist” de presă i-a transmis acestuia că „la prima oră, luni, îl voi împuşca pe Buican!”. Chiar dacă s-a menţionat că expresia este o metaforă, este grav. Este grav că s-a gândit aşa, este grav pentru că la cât de mulţi proşti are societatea noastră, ideea poate fi un îndemn. De trei ani de zile, cu răbdare şi interes, serviciul nostru de documentare – arhivare copiază articolele de instigare şi şantaj apărute în diverse ziare, articole care, după un timp, din motive lesne de înţeles, sunt şterse, lăsând locul gol în on-line. Ne-am propus ca prin vara acestui an să tipărim o carte cu materialele de şantaj, supunând oprobriului public această metodă de îmbogăţire fără just temei prin specularea slăbiciunii unora.

• Se impune o anchetă DNA la Consiliul Judeţean Vâlcea şi în privinţa prelungirilor licenţelor de transport. Conform surselor noastre, licenţa de transport pentru controversata firmă piteşteană MatDan a fost modificată „din pix” la CJ Vâlcea, cu aportul şi colaborarea celor de la ARR, fără o licitaţie aşa cum impune legea. Mai mult, la Consiliul Judeţean se pare că e cineva care-i „ţine spatele” şefului de la MatDan, cineva care riscă mult de câţiva ani de zile şi care a făcut în aşa fel încât angajaţii Autorităţii Judeţene de Transport din cadrul CJ Vâlcea să închisă ochii la nenumăratele abateri şi nereguli ale firmei Matdan. Nu mai spunem că atât pesediştii, cât şi liberalii au profitat din plin de microbuzele MatDan pentru a căra oameni la vot, la alegerile din anii trecuţi şi probabil o vor face şi anul acesta. Vom reveni cu alte amănunte incendiare!

• Moderatorul emisiunii politice de la postul TV Etalon – George Smeoreanu – a fost dat iar în judecată de preşedintele interimar Gheorghe Păsat, pentru conţinutul unei emisiuni critice pe care acesta a considerat-o defăimătoare şi a sesizat si CNA-ul pentru găzduirea unor afirmaţii fără acoperire. Aşa zice el! La aflarea acestei veşti, am rămas blocaţi. Să fii anchetat de DNA şi să nu-ţi vezi bârna din ochi, este de un absurd enorm. Şi, uite aşa, “Gheorghe de la Consiliul Judeţean”, îşi mai pune o lopată de pământ peste amintirea sa politică.

• Ca să fie clar pentru toată lumea, dăm un pronostic pentru campania electorală de la locale. În urma numărării voturilor, preşedinte al Consiliului Judeţean va fi Cristian Buican, primar al municipiului Rm. Vâlcea va fi Mircia Gutău şi primari ai oraşelor judeţului vor fi: Cristi Nedelcu – Drăgăşani, Florinel Constantinescu – Călimăneşti, Sorin Vasilache – Olăneşti, Robert Shell – Brezoi şi Relu Radu – Bălceşti. Dorim chiar să punem pariu, câştigătorul primind de la perdanţi 10 milioane de lei (vechi), angajaţi prin accept dat la Notariat. Cine vrea să ne contrazică, îl aşteptăm la redacţie, pentru că Notariatul doamnei Claudia Banu este lângă noi!

• Mircia Gutău a declarat că până în data de 15 martie 2016 se va decide din partea cărui partid va candida pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Oricum se pare că, întocmai ca în poveşti, pe ce pune Gutău mâna se preface în aur. Numai ce a ieşit pe piaţă zvonul că acesta ar putea alege partidul lui Mircea Geoană, PSRO, că deja partidul crescuse cu 20% în municipiu, în sondajele din ultima perioadă.

Cu toate acestea, surse apropiate lui Gutău susţin că acesta va alege până la urmă PND-ul lui Fenechiu, mai ales că avocatul-parlamentar are şi nişte terenuri pe la Voineasa.

Aceleaşi surse bine informate mai spun şi că Gutău ar fi bătut palma cu Gigi Matei, care, în niciun caz, nu-i va face campanie lui Romeo Rădulescu. Se pare că Matei are asigurat chiar un posta de viceprimar, ideea este să mai şi vrea!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella