Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 11 februarie 2016

10 Feb 2016
Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 11 februarie 2016 foto arhiva Vocea Valcii
• Mare întâlnire, mare la PSD Vâlcea • Doamna Bulacu, soţia co-preşedintelui PNL Vâlcea, Romulus Bulacu, va fi o femeie fericită • Un fost şef al Poliţiei Vâlcea este extrem de dezamăgit de direcţia în care o ia IPJ Vâlcea • Zilele trecute, am primit la redacţie o scrisoare a unui angajat al unei firme din Drăgăşani, care denunţă mai multe nereguli

• Mare întâlnire, mare la PSD Vâlcea. Conştient că trebuie să strângă rândurile şi să-şi apropie primarii, viceprimarii şi preşedinţii organizaţiilor locale, Costi Rădulescu - şeful PSD Vâlcea – a organizat o întâlnire de taină la Horezu. El şi-a convocat colegii pentru a pune la cale o strategie pentru perioada următoare, când vor fi nevoiţi să înceapă o pre-campanie electorală, care să contracareze asaltul pe care liberalii l-au luat în judeţul Vâlcea. Astfel, la Horezu, pesediştii se vor aduna cu mic, cu mare şi vor pune ţara la cale, iar apoi vor încinge un chef cum numai pe vremuri mai erau. Dacă vor ieşi scântei la şedinţă, cu siguranţă ele vor fi stinse la petrecere!

• Doamna Bulacu, soţia co-preşedintelui PNL Vâlcea, Romulus Bulacu, va fi o femeie fericită după alegerile parlamentare din acest an dacă ilustrul său soţ va dobândi un fotoliu de deputat. Se ştie că familia Bulacu a fost despărţită de-a lungul anilor din pricina profesiilor celor doi. Iată că acum a venit vremea să se reîntregească, mai ales dacă pasenţele politice ale lui Romulus Bulacu îi vor ieşi după cum doreşte. Se ştie că în interiorul PNL acesta şi-a manifestat dorinţa de a candida pentru un post de parlamentar. Cristian Buican a fost de acord, însă mai trebuie trecut şi hopul de la locale. Dacă Romulus Bulacu scapă necandidat în iunie 2016, atunci drumul său spre Parlament devine extrem de neted. Să-i urăm succes!

• Un fost şef al Poliţiei Vâlcea este extrem de dezamăgit de direcţia în care o ia IPJ Vâlcea. Susţinând că s-a revenit la „numiri subiectiviste a unor oameni fără valoare” în posturile cheie ale unităţii, ex-comandantul scoate la iveală că în Poliţie nu se mai pune bază pe profesionalism şi competenţă. Din păcate, pe anumite funcţii ajung să fie numiţi pe perioade scurte indivizi care nu au fost în stare să demonstreze că merită statutul de poliţist şi care în toată cariera lor s-au ocupat doar de îmbârligături, dar care au avut susţinere ori politică ori a unor şefuleţi ajunşi mari printr-un nefericit concurs de împrejurări.

• Zilele trecute, am primit la redacţie o scrisoare a unui angajat al unei firme din Drăgăşani, care denunţă mai multe nereguli. Nu le vom comenta în nici un fel, ci vom publica scrisoarea, în rândurile de mai jos, aşa cum a fost ea trimisă, în speranţa că organele abilitate se vor auto-sesiza şi vor face lumină în acest caz. Iată scrisoarea:

„Subsemnatul Costache Cristian, angajat la SC GANNE ATCP DRAGASANI, secţia poliuretan, vă rog să publicaţi plângerea mea şi să sesizaţi organele abilitate pentru a lua măsurile care se impun. Suntem terorizaţi în continuu de conducerea fabricii să acceptăm să lucrăm la alte secţii fără să ne fie schimbate înainte fişele de post şi fără protecţia muncii efectuată. Numai suportăm stresul prin care trecem continuu la locul de muncă, suntem înjosiţi peste măsura fiind obligaţi să mâncăm în timpul pauzei de masă doar 10 minute lângă maşinile cu care turnăm material, poliuretan, aici fiind vapori de diluant, clorură şi mai multe substanţe toxice, asta după ce a fost desfiinţată sala de mese. Sala de mese era un loc infect care a funcţionat aşa ani în şir, dar au închis-o atunci când au fost reclamaţi tot de muncitorii de la secţia poliuretan în urma cu 7 luni, de frica controalelor, luând măsuri şi contra celor care i-au denunţat, şantajându-i şi obligându-i să plece din fabrică. Au construit altă sală de mese cu bani europeni, dar nu o dau în folosire. Prin aceeaşi teamă trec şi eu acum, pentru că îl am maistru pe unul din reprezentanţii muncitorilor, dar care este tocmai contra muncitorilor, Uţă Daniel, fiind unul dintre cei care cel mai mult ne ameninţă şi ne şantajează. Maistrul secţiei poliuretan, Uţă Daniel, a ajuns să mă ameninţe că mă calcă cu motostivuitorul dacă îl denunţ că el este cel care ia scule acasă din fabrică. Am văzut acasă la el polizor care a dispărut din secţia noastră. Chiar şi colegul meu de tură a încercat să discute cu el şi l-a ameninţat şi pe el că îi încheie contractul de muncă, asta pentru că el declara că o poate şantaja şi pe directoarea fabricii cunoscând faptul că ea stă mai mult în stare de ebrietate. Declara că el când duce pontajul şi intră în biroul ei o găseşte în stare de ebrietate şi se simte un puternic miros de alcool. I-am spus chiar lui că nu ne sunt respectate drepturile de muncitori şi mâncăm într-un loc toxic vomitând tot ce mâncăm în timpul mesei, dar a spus că dacă nu ne convine şi vorbim mai mult ne taie mâinile la ghilotină. Eu i-am declarat că mă sinucid în incinta fabricii, poate aşa se vor lua măsuri. Avem un coleg care nu a mai suportat stresul acesta şi a renunţat, a plecat de o săptămână, dar refuza să i se încheie contractul de muncă, să i se dea fişa de încheiere a contractului. Acesta este Oroian Cristian Ioan, secţia poliuretan. Maistrul Uţă Daniel i-a spus că dacă mai insistă mult, îi aplică chiar el o corecţie, îl leagă cu cablul de gât şi îl duce târâş cu maşina până acasă. Suntem terorizaţi, nimeni nu vorbeşte nimic de frică să nu îşi piardă locul de muncă. Cei care denunţă sunt înjosiţi şi obligaţi să plece. Oamenii sunt obligaţi să îşi ia concediile când vrea directoare, concedii fără plată. Alţii sunt obligaţi să lucreze 12 ore în condiţii de ger acum iarna fără să asigure un ceai cald pentru muncitori. Vă rog să faceţi dumneavoastră ceva sau să interveniţi unde trebuie pentru a realiza controalele care se cuvin pentru a depista neregulile comise”.


Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella