AVERTIZARE METEO: Vremea se răceşte de astăzi în toată ţara

AVERTIZARE METEO: Vremea se răceşte de astăzi în toată ţara Foto: bzi.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie ne informează că pe parcursul zilei de astăzi, 15 ianuarie, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15 - 20 l/mp.

În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70...80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50...60 km/h.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...