Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 23 noiembrie 2015

22 Noi 2015
• La şedinţa Biroului Municipal al PNL Râm. Vâlcea care a avut loc săptămâna trecută, iar s-a discutat despre liberalul Mircia Gutău • Am făcut, așa, un mic exercițiu de sinceritate autocritică și-mi dau seama de ce am fost așa furios cu noul guvern Cioloș • „Ciripitorul” (fost) la presă, Gheorghe Păsat, vrea să-şi depăşească condiţia şi existenţa în loja masonică râmniceană din care face parte • În 2010, Vasile Dâncu s-a dus să le ia banii și fraierilor din Republica Moldova • Noua conducere a sucursalei Salrom – Vâlcea a închis punctul turistic „Salina”, de la Ocnele Mari, motivând că afacerea nu mai este rentabilă

• La şedinţa Biroului Municipal al PNL Râm. Vâlcea care a avut loc săptămâna trecută, iar s-a discutat despre liberalul Mircia Gutău. Aceiaşi indivizi care la votul primirii acestuia în organizaţie stăteau cu mâinile (şi picioarele?) pe sus, dându-şi acceptul cu mândrie revoluţionară, acum au prins curaj şi l-au tocat în lipsă, cerând să fie dat afară din partid. Autorii, celebrul Vâlcu - de la APVIL şi falsul (fost) prieten al lui Gutău – Catrinescu, au cerut ca toţi tovarăşii lor de organizaţie care îi vor face campanie celui care le stă lor în gât și între buze să fie şi ei daţi afară. Mare comedie, mare. Indivizii aceştia ulceraţi, nu ştiu că Mircia Gutău încă nu este membru PNL. Nu s-au ars toate etapele primirii lui în partid şi nici el nu mai vrea acum. Surpriza mare este că nici „Borman” – porecla politică a lui Constantin Monceanu, nu ştie asta, atacând tot mai vehement „colegialitatea” cu Gutău. Concluzia este că la organizaţia municipală liberală, ceaţa este foarte densă şi numai scopul urmărit de aceşti indivizi îi face să participe la şedinţe, mimând atașamentul față de doctrina liberală. Dar pentru asta mai trebuie să se informeze şi să și poată gândi indivizii menţionaţi. Dar, oare, pot?

• Am făcut, așa, un mic exercițiu de sinceritate autocritică și-mi dau seama de ce am fost așa furios cu noul guvern Cioloș. Dezechilibrat, dur... Pentru că am sentimentul că vine peste noi o uriașă mașinărie de propagandă, care încearcă să ucidă absolut orice critică. Trec peste papițoiul de la sănătate și întrebările legate de nominalizarea sa. Trec și peste povestea cu Dâncu, care ne este servit pe post de untură de pește ("doar așa vota PSD-ul". Zău?) Dar nimeni nu zice o vorbă despre faptul că nr. 2 sub Gabi Oprea, șeful acelei poliții care îl escorta abuziv pe individ, e acum ministru plin. Nimeni nu pare că are vreo problemă că un diplomat ceaușist, o legendă vie în minister pentru slugarnicia sa, a ajuns iar ministru plin. Nimeni nu are vreo problemă că oameni ai guvernării Ponta preiau Transporturile și Energia. Mă înfurie când văd forța unei propagande care a prins 99% din presă, de la antena 3 până la... În loc de concluzie: Dragnea i-a invitat pe liderii PSD în seara asta la restaurant, să sărbătorească.

• „Ciripitorul” (fost) la presă, Gheorghe Păsat, vrea să-şi depăşească condiţia şi existenţa în loja masonică râmniceană din care face parte. De acum, de când a ajuns inspector zonal cu şorţuleţ, vrea la grupa mare. Vrea să ajungă „asistent” şi, de aceea, îşi umflă muşchii peste tot. Umblă la pile, face drumuri la București, pedalează. Numai că la Bucureşti se ştie ce face (după ce au aflat cine este) şi i se apropie „adormirea”. A început curăţenia de iarnă și, după cum se știe, microbii sunt îngheţaţi de ger. Acum, noi nu afirmăm că Păsat ar fi un „microb”, că nu este, dar ştim din viaţa trăită că în lipsa gerului, microbii supravieţuiesc. Și va veni “ger” mare. În curând, acesta – inspectorul zonal – nu va mai fi susţinut şi împins în ierarhie nici de puternicul său susținător cu țăcălie și codiță. Aşteptăm ziua când o să i se pună „şorţuleţul” la uscat. Pe gardul adormirii sale!

• În 2010, Vasile Dâncu s-a dus să le ia banii și fraierilor din Republica Moldova - vechiul obicei românesc din perioada interbelică, trimitem în Basarabia toate ciurucurile și după aia ne mirăm că ăia nu ne iubesc - și le-a făcut exit-poll. IRES-ul lui Dâncu a dat, repet, la exit poll, 26% pentru partidul comunist, iar la final ăia au luat 39%. Eroare de 13%!!! Altul stătea vreo zece ani în pădure. La noi, l-a recuperat Dragnea și l-a făcut vicepremier.

• Noua conducere a sucursalei Salrom – Valcea a închis punctul turistic „Salina”, de la Ocnele Mari, motivând că afacerea nu mai este rentabilă. Dar în lunile de vară când s-au încasat un milion de euro numai din biletele de vizitare, era rentabilă? În realitate, noul director, cunoscut drept un oportunist şi un răzbunător (ne-au declarat colegii lui din trecut!), are ce are cu restaurantul din salină. Acolo, se aducea mâncare printr-o firmă susţinută de fostul director pe care acesta l-a înlocuit la conducere şi asta îi stătea pe creier. Aşa că de ce să ungă gâtul ca să ia clopotul? Mai bine să-i taie gâtul... şi Salina s-a închis. Este o dovadă clară de răzbunare. Nu pot fi pedepsiţi turiştii – mulţi, puţini, cât sunt, atâția sunt – şi soluţia schimbării firmei de catering îi este străină. Se putea schimba firma de catering care aproviziona. Oraşul Ocnele Mari va deveni, de curând, un oraş mort. Turiştii vin în staţiune pentru salină şi pentru bazinele cu apă sărată. Economic vorbind, milionul de euro obţinut în vară, poate susţine salariile celor care lucrează în acest punct turistic şi toată lumea poate fi mulţumită. Doar don’ Cionică – directoraşul de conjunctură, nu vede realitatea, orbit de răzbunarea pe fostul director Tănăsie! Oare el nu poate fi schimbat? Când or să iasă locuitorii din Ocne în stradă, Cionică va sta pitit ca curca-n crăci...

• Au găsit planorul dispărut la 6 august. Nişte turişti, nu jandarmii sau trupele ISU. 100% ca-n Apuseni. Nu am nici un comentariu, e de prisos. Am doar o întrebare: câţi bani a cheltuit statul român pe nişte căutări aiurea, zadarnice, care au durat săptămâni, în timp ce nişte turişti de week-end - că nu suntem în Himalaya - au rezolvat problema? Dacă este ceva ce i se poate imputa lui Arafat, în acest caz, consider că aceasta este alocarea unor resurse disproporționate față de amploarea accidentului. În altă ordine de idei, vreau să atrag atenția asupra unei campanii oneroase care are ca scop admiterea ambulanțelor private serviciul 112 - adică este vorba de bani publici la care ar trebui să aibă acces și “băieții deștepți” din sănătate, lucru la care Arafat se opune cu toată forța sa.

• O să mor de râs în ziua în care noua majoritate PSD-PNL îl dă jos pe Tăriceanu de la conducerea Senatului, ALDE fiind în opoziție. Și-l pune pe Blaga șef la Senat, la 42 de luni după ce aceiași coaliție PSD-PNL l-a scos din acest post. Și-au rotit țara înapoi.

• Noul secretar general al guvernului, Sorin Chelmu, este autorul unui tratat despre reproducția și însămânțarea artificială a porcinelor, a altuia despre reproducția și însămânțarea artificială la bovine și e doctor în „populațiile de găini din țara noastră”. Serios. Mă întreb care din aceste studii i-o fi util la guvern.
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella