Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 19 noiembrie 2015

18 Noi 2015
• De mai mult timp, consilierii locali ai PNL Rm. Vâlcea îl carotează pe primarul PSD – Gigi Matei, nevotând propunerile acestuia menite să modernizeze şi să dezvolte municipiul Rm. Vâlcea • Ceea ce s-a întâmplat în comisiile juridice ale Parlamentului este un linșaj al Cristinei Guseth de către niște inși care i-au apărat pe mafioți • Să nu credeţi că l-am uitat pe masonul aflat interimar la conducerea Consiliului Judeţean (i se spune „Gică – masonul Gică”) • Adevărul este că manifestațiile din noiembrie au fost doar pretextul pentru ca Ponta să poată pleca

• De mai mult timp, consilierii locali ai PNL Rm. Vâlcea îl carotează pe primarul PSD – Gigi Matei, nevotând propunerile acestuia menite să modernizeze şi să dezvolte municipiul Rm. Vâlcea. De ce o fac? „De ai dracu” - ne-a spus unul din ei, lăudându-se că ei, liberalii, sunt o forţă şi îşi pot arăta oricând muşchii pesedistului primar. Nu am văzut mai mari idioţi, ca ăştia! Tuţea este mai actual acum, decât atunci când a spus că a făcut 13 ani de puşcărie pentru un popor de idioţi. Băi, inconştienţilor! Oraşul nu este al primarului Matei, ci al nostru, al tuturor. Și al vostru. Aţi fost trimişi în Consiliul local să ne faceţi viaţa mai bună şi un oraş modern. Şi ce faceţi? Nici un partid local nu s-a comportat, până acum, în forurile colective de conducere a comunităţii, aşa cum o fac liberalii de la municipiu. Încercând să descâlcim ghemul oportunismului manifestat, am descoperit că la capătul deciziei de anti-vot se află viceprimarul liberal Edy Vârlan, pedelistul Grig Crăciunescu şi – SURPRIZĂ – liderul PNL Rm. Vâlcea, Adrănel Cotescu. Cel puțin, așa ni s-a spus de un consilier galben. Despre Adranel Cotescu, nu ne vine să credem, pentru că-l ştim ca un intelectual rasat, înţelept şi cu dragoste pentru capitala noastră de judeţ. Cum să fi dat acesta ordinul să nu se voteze propunerea de înfiinţare a noului cimitir, când chiar ei, liberalii au propus cumpărarea terenului şi au şi aprobat în ședință banii necesari noii investiţii? Dacă populaţia municipiului Rm. Vâlcea ar conştientiza ce se întâmplă la şedinţele de Consiliu municipal de la Primărie şi cum fac pe Gică Contra liberalii (aruncând vina pe ordinul venit „de sus”), viaţa bună nu ar avea indivizii ce primesc (din banii lor) indemnizaţiile de consilieri. Acum, cand nu mai este decât un an până la alegeri, nu mai este nimic de făcut, pentru că nici „opoziţia” pesedistă nu are curajul să deconspire blatul făcut cu PNL-ul.

• Ceea ce s-a întâmplat în comisiile juridice ale Parlamentului este un linșaj al Cristinei Guseth de către niște inși care i-au apărat pe mafioți, care au legiferat pentru mafioți sau care au ei înșiși probleme penale. Toate audierile au fost o bătaie de joc, toți amatorii au trecut fluierând, pe Guseth s-au găsit să o lichideze. Au intimidate-o, au făcut mișto de ea pe la colțuri, au făcut galerie. Niște golani, în frunte cu Șerban Nicolae, care a condus asaltul. Nu aș fi apărat-o pe Guseth dacă nu vedeam cum a funcționat sistemul mafiot: milițianul uns cu toate alifiile, de la Interne, Tobă, a trecut cu aplauze. Fosila ceaușistă de la Externe, Comănescu, la fel. Pe Dâncu îl așteptau cu covorul roșu și limbile pregătite. Presa n-a văzut nimic din toate astea, a consemnat sec unanimitatea. Vine o persoană din societatea civilă, din afara sistemului, și începe linșajul. Presa simte sângele și se bagă la linșaj - mai mult sau mai puțin la ordin. Nu îmi place Guseth, dar nu ai cum să nu reacționezi când vezi cum se strâng hienele vechiului sistem.

• Să nu credeţi că l-am uitat pe masonul aflat interimar la conducerea Consiliului Judeţean (i se spune „Gică – masonul Gică”). În buletin este trecut ca Gheorghe Păsat și pe vigneta de la ușa apartamentului “inginer”. Încet, încet, omul îşi dă arama pe faţă. Deşi, în trecut, era prietenul şi „turnătorul” presei locale, folosindu-se de ea pentru a prinde şi el o funcţie politică sau măcar una administrativă (vaaaai ce ne mai ruga să-l ajutăm!), acum dă în judecată ziare şi ziariştii (sunt vreo 4 procese intentate de el presei) care l-au ajutat şi, după cum se vede, îi calcă în picioare după cum vor neuronii lui. Speculează foamea de bani a unor publicaţii (aproape anonime în peisajul publicistic local) şi numai acestora le dă publicitate. Ne arată pe faţă că muşchii lui sunt tari şi se poate "stropitorii" pe orice publicaţie sau ziarist din județ. Ufff. Vin ele alegerile, dar partea proastă este că pierde partidul sub faldurile căruia se eschibiţionează, iar el se face doar de râsul comunității. Başca faptul că îi face de râs și pe masonii care l-au primit în rândul lor, povestind, celor care vor sau nu vor să-l asculte, momente din şedinţele lor secrete, banii strânşi cu „trunchiul văduvei”, ajutorarea „fraţilor” săraci, construcţia templului masonic din cartierul Goranu, etc. Nouă, ziariştilor, ne prinde bine un astfel de individ cocoţat în ierarhii netransparente, pentru că prin el mai aflăm şi noi câte ceva, iar prin noi află şi opinia publică despre activitatea lojilor care acționează în județ. De curând, am început să aflăm şi ce se mai întâmplă prin lojile masonice din sudul judeţului, Păsat, informatorul presei (nu în sensul CNSAS), ajungând inspector regional masonic. Halal „frate” sau... confrate!

• Ioan Ghişe s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste, aripa din PUR rămasă fidela condamnatului Dan Voiculescu. L-a luat Maria Grapini în lanul ei de maci. Ghişe grapinizat! Asta e de Spitalul 9.

• Adevărul este că manifestațiile din noiembrie au fost doar pretextul pentru ca Ponta să poată pleca. Pentru PSD era o piatră de moară, Ponta însuși se săturase, iar Iohannis a scăpat de un bilanț catastrofal după un an de la victoria în alegeri. Pe de altă parte, Dâncu este garanția că nu se va schimba o chestiune esențială pentru PSD și PNL: el îi va alimenta cu bani pe primari și va bloca orice tentativă de schimbare a legii alegerilor locale. Dacă se mențin barierele și primarii se aleg într-un singur tur, PSD și PNL își conservă puterea la nivel local. Dacă își conservă puterea la nivel local, vor câștiga fără probleme - cu mici redistribuiri în interiorul USL - parlamentarele. DNA va curăța cât va putea, dar sunt prea mulți...

• A fost scoasă din programul de guvernare prevederea prin care se revenea la alegerea primarilor în două tururi? Era cea mai bună prevedere, poate singura. Acesta e un guvern PSD-PNL, eșalonul trei - securiști sau rudele lor - și două, trei, piese din societatea civilă, pentru vitrină.


Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella