CĂMĂTĂRIE la DRĂGĂŞANI! Inculpaţii, daţi pe mâna justiţiei!

CĂMĂTĂRIE la DRĂGĂŞANI! Inculpaţii, daţi pe mâna justiţiei! Foto: Vocea Valcii
În anii ’90, cămătăria în judeţul Vâlcea luase o amploare destul de mare, fenomenul fiind la momentul respectiv incontrolabil. Erau chiar zone în municipiul Râmnicu Vâlcea unde găseai în stradă cămătari de dimineaţa până seara, iar vâlcenii apelau destul de des la ei în disperare de cauză, unii ajungând chiar să îşi vândă casele pentru a-şi plăti datoria + dobânda la cămătari.

După anul 2000 încoace, cazurile de cămătărie au început să se împuţineze, fiind rare situaţiile care ajungeau la urechile oamenii legii din Vâlcea. Dar iată că, acum în 2015, poliţiştii au reuşit să demonstreze şi să finalizeze un dosar de cămătărie în municipiul Drăgăşani, punându-i sub acuzare pe doi bărbaţi care timp ce aproximativ 5 ani au jecmănit zeci de vâlceni.

În perioada 2011-2015, doi indivizi din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, au dat bani cu camătă la zeci de cetăţeni din „oraşul dintre vii”, dar şi din localităţile învecinate, impunându-le oamenilor să le dea o dobândă de 30% pe lună. Doru Pîrvu era capul „afacerii”, iar Victor Negru îl ajuta în tot ceea ce acesta întreprindea.

Poliţiştii şi procurorii din Drăgăşani au descoperit că, în disperare de cauză, zeci de vâlceni au căzut în plasa lor, iar după ce împrumutau sume de bani, ei erau nevoiţi să dea pe lună câte 30% dobândă. Când nu reuşeau să dea dobânzile sau să restituie sumele împrumutate, anchetatorii susţin că oamenii erau şantajaţi. Ba mai mult, cămătarii primeau gaj şi autoturisme, pe care ulterior le vindeau dacă nu îşi recuperau banii. Cea mai mare sumă pe care oamenii legii au reuşit să probeze că cei doi indivizi au dat-o cu camătă este de 5.000 de euro.

Dosarul a fost constituit în primăvara acestui an la Poliţie municipiului Drăgăşani, iar în luna aprilie 2015 a fost trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Procurorii au luat imediat primele măsuri, reţinându-l pe Doru Pîrvu pentru 24 de ore, iar ulterior propunându-l pentru mandat de arestare preventivă. Numai că magistraţii Judecătoriei Drăgăşani au considerat că acesta nu este un pericol public şi l-au pus în libertate, doar sub măsura controlului judiciar. Şi în cazul complicelui Victor Negru s-a luat măsura controlului judiciar.

Zilele trecute însă, mai exact joi, 12 noiembrie 2015, procurorii au decis să-i trimită în judecată pe cei doi bărbaţi, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei Judecătoriei Drăgăşani. Doru Pîrvu şi Victor Negru sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de camătă (art.351 NCP), dar şi de fals material în înscrisuri oficiale (Art. 320 NCP) şi uz de fals (Art. 323 NCP). Cea mai mare pedeapsă pe care o pot primit este pentru infracţiunea de camătă, Noul Cod Penal prevăzând că „darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani”.


Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...