Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 16 noiembrie 2015

15 Noi 2015
• Mare durere în suflet (iar mai târziu în portofel) trebuie să-i încerce pe toţi acei pseudo-ziarişti (şi suporterii lor) care au dat ca sigur rezultatul controlului făcut de un reprezentant al Ministerului Educaţiei pe tema igienizării, deratizării şi dezinsecţiei făcute la Şcoala Anton Pann, din Ostroveni, şi a auditului comandat de primarul Gigi Matei, la aceeaşi unitate şcolară. De acum, se cunosc rezultatele şi suntem în posesia documentelor oficiale. Conform acestora, entităţile SC Promeo Media SRL – editor, ziarul Vocea Vâlcii şi persoana fizică Romeo Popescu, nu au desfăşurat activităţi de igienizare, dezinsecţie şi deratizare, nicăieri în școlile municipiului Rm.Vâlcea, totodată, entitățile menționate fiind necunoscute în evidenţele financiare ale şcolii conduse de fostul director Adrian Burlan. Menţionăm că inspectorul itinerat de la Ministerul Educaţiei nu a venit să verifice sesizarea făcută în ziarul Timpul de Vâlcea, ci cele patru sesizări ale inspectorului general Andra Bica, verificări care nu au constatat încălcări ale legii. De asemenea, apreciind activitatea de până la schimbarea din funcție, calificativul acordat directorului Burlan este de „foarte bine”. Drept urmare, toţi cei care ne-au umilit prin scrierile lor publice, calomniindu-ne că am fi făcut diverse lucrări în școli, folosind „apă şi săpun” la deratizări și încasând sume enorme de la Şcoala Anton Pann, vor fi chemaţi în judecată, pentru a-şi proba afirmaţiile prin care au dezinformat opinia precum că noi „am nenorocit bugetele şcolilor din Râmnicu Vâlcea”. O menţiune pentru „ziarista” de la Timpul de Vâlcea. Într-un articol ce s-a vrut fulminant, semnatara a afirmat: „Andra Bică, şefa Inspectoratului Şcolar a refuzat să dea informaţii, dar adjunctul său a afirmat că...”. După ce am atenţionat-o că a comis o gravă dezinformare şi a fost sunată şi admonestată chiar de inspectorul şef adjunct, autoarea calomniei a schimbat textul pe online, afirmând: „Andra Bică, şefa inspectoratului şcolar a refuzat să dea informaţii, dar surse din cadrul Inspectoratului au afirmat că...”. Fetiţo, ori te-a informat inspectorul şef adjunct, ori surse din cadrul Inspectoratului”. Hotărăşte-te! Dar lasă, ne vei lămuri în instanţa de judecată. Cum tot aşa va trebui să lămureşti și dacă directorul Burlan a avut sau nu „acoperire în cadrul contractelor de igienizare...” şi felul cum „controlul Ministerului Educaţiei a deschis drumul către alte persoane şi alte instituţii de control”. Dacă individa calomniatoare ar fi fost – cu adevărat – ziaristă, i-ar fi fost greu să-şi denigreze confraţii de breaslă. Dar de unde nu este, nici... nimeni nu cere!

• Istoria ne-a învăţat despre atacurile barbare asupra civilizaţiilor dezvoltate. Ce sunt aceşti musulmani dacă nu nişte barbari supăraţi pe viaţă? Crescuţi şi educaţi să urască tot ce este civilizat? Tot vorbim despre politică, cine împotriva cui şi alte discuţii inutile. Am uitat de cruciade? Am uitat de ura musulmanilor faţă de civilizatorii occidentali? Modul lor de viaţă, presupune exterminarea a tot ce este omenesc. Cum poţi lupta împotriva lor? Vorbim despre incompetenţa autorităţilor, trădări şi alte jocuri politice dar uităm că structural aceşti barbari nu pot fi educaţi şi supravegheaţi. Suntem intoxicaţi cu drepturile omului şi ei ne iau în râs. Priviţi un pic în profunzime şi nu mai despicaţi firul în patru: vorbim despre un război “care pe care”.

• Prin anii 1978 – 1981, pe vremea Jamahiriei Libiene a lui Muammar al Gaddafi, erau destui elevi proveniţi din această ţară prin şcolile româneşti cărora li se acorda şcolarizare, casă şi masă. Desigur cu respectarea mâncărurilor tradiţionale, asigurându-li-se tacâmuri şi cazane de bucătărie noi pentru a nu fi spurcate de carnea de porc. Aveam şi noi, la Rm. Vâlcea, vreo 30 de “arabei”, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani. Şi, Doamne, ce probleme mai făceau în oraş sau la locul lor de instruire - Oltchim! Erau, aproape, de nestăpânit. Celebru a fost unul Fathi, care învăţase să joace barbut la internatul unde stătea, “iubea”, contra cost, paraşutele din oraş, prin hoteluri sau prin “case” asigurate de interlopi, dar, mai ales, stătea cu ochii pe obiectivele strategice regionale, din nu ştim ce motive (dar se pot subînţelege). De aceea a şi fost expulzat. Tinerii arabi au fost aduşi la noi ca să se specializeze în a lucra la un combinat chimic libian, asemănător celui de pe Platforma Industrială Govora. Pe parcursul instruirii, “Sistemul” care asigura imunitatea naţională, a mai rărit din ei, trimiţându-i de unde au venit, băieţii ocupându-se şi cu treburi neortodoxe (ce bună Securitate aveam în judeţ!), ceea ce i-a făcut indezirabili. Din când în când, venea câte un “specialist” în educaţie, de la ambasada lor şi le ţinea lecţii de dirigenţie, ajutat de o bâtă cu care-i altoia pe limba lor, singura pe care o înţelegeau. Cu turbaţii numai aşa se putea vorbi! Se târau pe jos şi pupau pantofii “stăpânului”, rugându-l să-i ierte, promiţând note de promovare. Acelaşi lucru doreau să îl facă și ei cu profesorii vâlceni care-i ameninţau cu corigenţe, dar asta se rezolvă, mai simplu, cu nişte pachete de Kent. În anul 1981, când violenţii “gadafişti” au fost trimişi în Libia, oraşul s-a aerisit şi teama de conflicte sângeroase a luat sfârşit. Cei care au trăit vremurile acelea, nu pot uita teroarea micilor arîboi...

• Încă de acum 10 ani, moscheele din sudul Franţei, depăşeau numeric bisericile catolice. Aşadar, nu era nevoie să fie infiltraţi asasinii sângeroaselor evenimente de săptămâna trecută, printre refugiaţii sirieni veniţi recent în Europa. Ei, ca şi cei care au lovit la Charlie Hebdo, au fost “formaţi” în Franţa, în Germania şi în tot vestul Europei. Sunt de admirat mult, japonezii. La ei, sunt total interzise manifestările de tip musulman. Ce să mai zicem de construirea de moschei. La noi, degeaba protestează oamenii împotriva construirii celei mai mari moschei din Europa pe un teren aflat lângă Romexpo, că ursul merge, pe când latră câinii! Sunt curios cu câte procente vor creşte în sondaje partidele extremiste din UE. Mai ales partidele extremiste franceze!!
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella