Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Suntem mai puţini cu 32

04 Noi 2015
Moto: „Ziua în care cedăm este ziua în care vom muri” - Goodbye to Gravity

Cel mai grav accident produs într-un club select din istoria recentă a României, a avut loc săptămâna trecută, în Bucureşti. E o tragedie ce s-a întâmplat la clubul „Colectiv”, este o tragedie. O oră şi jumătate de concert s-a încheiat cu 32 de tineri morţi şi peste 90 de răniţi în stare gravă, datorită unor artificii prost mânuite. Probabil că şi acum, ca şi în alte ocazii, vinovaţi vor fi nişte acari Păun, dacă nu morţii înşişi. Şi dacă au fost arestaţi patronii clubului, tot acari Păun sunt. Într-o oarecare măsură, vinovaţi suntem toţi. Suntem vinovaţi că tăcem. Suntem vinovaţi că-i răbdăm, suntem vinovaţi că-i votăm, că fugim din ţară în loc să luptăm, în loc să strigăm „Voi să plecaţi, căci ţara este a noastră!”.

Oricât de mult i-am învinovăţi pe Ponta, Oprea, Piedone sau Parlamentul, nu trebuie să uităm că ei ne reprezintă, atât la propriu, cât şi la figurat, dar mai ales la propriu. Ei nu ar fi existat dacă cei care i-au votat nu s-ar fi regăsit, parţial măcar, în defectele lor. Zeci de mii de oameni ar fi trebuit să iasă pe străzi împotriva corupţiei şi imposturii şi ar fi prevenit [şi] acest incident. Am fi prevenit nu doar ca victimele acestui incendiu să moară în spitale bucurându-se de cea mai bună asistenţă medicală, dar şi adevărata tragedie a României, cei care mor cu zile în spitale, fără medici, fără medicamente, fără speranţă, dar cu popi la cap. Cum pot justifică autorităţile din România funcţionarea acelui local? Nu pot.

De la ticăloşii mărunţi care au luat şpăgi ca să închidă ochii, până la mafioţii care conduc autorităţile de control şi primesc parte din şpăgi şi până la Guvern, unde merge o altă parte din şpăgi, toţi sunt vinovaţi şi în următoarele săptămâni vor face tot posibilul să tărăgăneze, să tergiverseze, să se disculpe, promiţând că „se va face o anchetă oficială şi până atunci nu ne putem pronunţa”. Mihăileşti, explozie soldată cu morţi datorată corupţiei, incompetenţei şi prostiei; Giuleşti, bebeluşi morţi într-o maternitate unde se dă şpagă la fiecare mişcare pe care o fac pacienţii - vinovată a fost scoasă o asistentă; Apuseni, avion prăbuşit, cu autorităţi ajunse la faţa locului după mai bine de 6 ore, deşi cunoşteau coordonatele - vinovat a fost scos pilotul mort (după 2 ani); sute de morţi pe şosele anual din cauză că poliţia închide ochii la şpagă sau pile; defrişări ilegale de păduri în cantităţi gigantice, toată lumea ştie cine ce, nimeni nu face nimic; furt de metale, de multe ori cu consecinţe mortale, toate autorităţile ridică din umeri etc... În toate cazurile astea nu am învăţat nimic ca şi civilizaţie şi este doar chestiune de timp să se repete.

Nu înţelegem deloc că suntem civilizaţi în măsura în care suntem capabili să învăţăm din greşeli, preferabil ale altora. Acum, răul este făcut. Legile sunt date, portiţele de scăpare sunt plasate în acele legi iar avocaţii nu au decât să le exploateze. Gândiţi-vă că o lege simplă, cum ar fi cea cu interzicerea fumatului în locuri publice a fost dată şi modificată de multe ori, iar de fumat se fumează în draci în mai toate restaurantele datorită portiţelor lăsate deliberat în lege. Darămite în atâtea legi care reglementează funcţionarea unui club, legi completate cu ordonanţe de guvern, modificate cu OUG, schimbate cu ordin al ministrului şi aplicate cu regulamente de aplicare scrise de nişte birocraţi puşi acolo şi sprijiniţi pe criterii de partid; câte portiţe or fi fost lăsate special pentru ca „ai noştri” să ia autorizaţie de funcţionare pe simple declaraţii pe proprie răspundere, iar „ceilalţi” să se uite printre gard ca Nicuşor la pomul de iarnă.

PS - Se fură tot. Statui. Cruci. Trecut. Viitor. Tot. Nu e nimeni interesat să fure şi Clasa Politică cu totul? Nu o vrea nimeni?
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella