Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 22 Octombrie 2015

21 Oct 2015
• Dacă ar şti primarul Râmnicului – Gigi Matei cât de mult îl iubesc preoţii din Episcopia Râmnicului, mai că şi-ar întoarce atenţia şi asupra lor, ajutându-i, acum, în pragul iernii, când cheltuielile cu căldura din biserici cresc • Şi pentru că am amintit de Biserică, la redacţie ne-au sosit mai multe scrisori prin care enoriaşi din Rm. Vâlcea îl roagă pe Arhiepiscopul de Vâlcea, IPS Varsanufie să-şi găsească timp pentru a sluji în bisericile parohiale din municipiu • Am tot citit pe Facebook despre suita regală cu care preşedintele Iohannis se plimbă săptămânal de la Bucureşti la Sibiu şi înapoi şi mi-am spus că poate „se exagerează” • Un conflict total aiurea a fost declanşat de preotul Daniel Manafu, de la Parohia „Sfinţii Apostoli”, din Rm. Vâlcea • E ciudat cum se foloseşte cuvintele “comunismul” şi numele lui Ceauşescu, de câte ori se apropie un an electoral

• Dacă ar şti primarul Râmnicului – Gigi Matei cât de mult îl iubesc preoţii din Episcopia Râmnicului, mai că şi-ar întoarce atenţia şi asupra lor, ajutându-i, acum, în pragul iernii, când cheltuielile cu căldura din biserici cresc. Ne argumentăm afirmaţia cu dragostea prin faptul că în Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul Nord al capitalei de judeţ, lângă jilţul arhieresc, se află un scaun cu o plăcuţă cu tricolor pe el, pe care scrie „PRIMAR”. Încercând să limpezim misterul, am aflat de la întreprinzătorul manager preot paroh Ion Bănuţă, că aidoma „Experimentului lui Pavlov”, din dragoste pentru actualul primar, a lansat mesajul că primul om din municipiul Rm. Vâlcea este aşteptat la slujbe (sau la cel puţin o slujbă, lunar), enoriaşii cvartalului unde este situată biserica având convingerea că românul Gigi Matei este un om credincios, cu gândul şi respect pentru Dumnezeu. Vom urmări cu mare speranţă prezenţa edilului nostru la una din slujbele de duminică de la „Sfinţii Apostoli”. Pentru că, nu-i aşa?, domnule Primar, nu-i acela om cu credinţa în Dumnezeu care nu-şi ia nevasta de toartă şi să vină cu ea la slujba de duminică. În vest, acest lucru este o obligaţie morală, un gest definitoriu, pentru orice credincios, fiu al lui Iisus Hristos.

• Şi pentru că am amintit de Biserică, la redacţie ne-au sosit mai multe scrisori prin care enoriaşi din Rm. Vâlcea îl roagă pe Arhiepiscopul de Vâlcea, IPS Varsanufie să-şi găsească timp pentru a sluji în bisericile parohiale din municipiu, acestora fiindu-le, uneori, „peste mână” să meargă la Catedrala Episcopală, pentru a-l auzi și vedea. Fără nici o urmă de partizanat (cunoscut fiind faptul că ziarul nostru este prietenul și suporterul spiritual al binefacerilor instaurate în Episcopia Râmnicului de la venirea Arhiepiscopului), redăm un pasaj dintr-o scrisoare care i se adresează: „Înalt Prea Sfinţia Voastră, vă iubim pentru tot ceea ce aţi făcut în Episcopie şi în Arhiepiscopie, plecând de la curăţenia morală din rândul preoţilor care mimau credinţa în Centrul spiritual Bisericesc, până la modernizarea și înfrumuseţarea parcului şi curţii interioare din jurul Palatului Episcopal. De când aţi venit, se simte mâna de conducător, de tată spiritual al preoţilor şi al credincioşilor, dar şi de manager experimentat. Satisfacţia ne-a fost dată şi de faptul că aţi desfiinţat găştile preoţilor din vechea «locotenentă» şi că slujbele din Biserica Episcopală ne îndeamnă la o mai mare pioşenie, smerenie şi dragoste pentru Hristos. Noii preoţi tineri aduşi în Centrul Eparhial, şi disciplina instaurată, ne fac să simţim altfel apropierea de Dumnezeu. (...) Dar avem şi noi o rugăminte. Nu toţi credincioşii din Rm. Vâlcea pot veni la Episcopie, când slujiţi Dumneavoastră. De aceea, cu adânc respect, vă rugăm să slujiţi şi în bisericile din cartiere, mulţi fiind aceia care vor să vă cunoască şi să vă audă slujind. Prezenţa Sfinţiei Voastre, cel puţin odată pe trimestru, ne va umple sufletul de mulţumire, înnobilând parohiile vizitate. Niciodată, până acum, Ierarhul Vâlcii nu ne-a oferit slujba sa în bisericile de lângă domiciliul nostru! Ne dorim să fiţi primul, bucurându-ne sufletul că ne-aţi înţeles!”.

• Începerea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu în dosarul mineriadei este posibilă pentru că, în 2012, Monica Macovei, Sever Voinescu și cred că mai erau niște parlamentari asociați au trecut prin Parlament o lege prin care omorul și infracțiunile contra umanității nu se mai prescriu.

• Am tot citit pe Facebook despre suita regală cu care preşedintele Iohannis se plimbă săptămânal de la Bucureşti la Sibiu şi înapoi şi mi-am spus că poate „se exagerează”. Dar văd că, de fapt, a înviat această formă de ciocoism. Cu cât ai mai mulţi bodyguarzi în jurul tău, cu atât simţi că te-ai cocoţat mai sus în ierarhia clicii conducătoare. S-a mai întâmplat aşa ceva, prin anii ‘90, când Adrian Năstase alerga prin Bucureşti cu o escortă nervoasă, care-şi făcuse o faimă din spargerea oglinzilor retrovizoare de la maşinile care nu trăgeau imediat pe dreapta.

• Un conflict total aiurea a fost declanşat de preotul Daniel Manafu, de la Parohia „Sfinţii Apostoli”, din Rm. Vâlcea. Un articol critic apărut în ziarul nostru, la adresa mişmaşurilor făcute la Liceul de Arte, unde lucrează și soţia dumnealui, l-a umplut de spume şi “soldatul lui Dumnezeu” a trecut la insulte şi calomnii împotriva noastră. Dacă ar fi avut curajul să le profereze în faţa, ar fi fost o dovadă de bărbăţie, dar... de unde nu este, nici nimic nu-i poţi cere. Am fi vrut să-l invităm la redacţie pentru explicaţii (deţinem o înregistrare audio din care rezultă cum ne calcă în picioare, nemeritat), dar ştim că are probleme cu un picior, şoldul său vătămat fiind mijlocul prin care scapă de probleme, întotdeauna. Trage a rău! Desigur, suntem deschişi dialogului pe tema care i-a determinat nemulţumirea, dar nu ştim unde să-l întâlnim. Am hotărât să-l invităm la Episcopia Râmnicului, în Cancelaria Arhiepiscopală, unde vom cere medierea ISP Varsanufie. Iar dacă vine, îl rugăm să ne aducă şi dovada cheltuirii banilor primiţi de la Arhiepiscopi pentru deplasările familiale (?) la concursuri cu elevii, concursuri neevidenţiate la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Va fi foarte interesant de aflat pe ce s-au cheltuit cei 5000 de euro primiţi ca sponsorizare. Deh, părinte, dacă te lauzi prin cafenele că ai „şmecherit” Arhiepiscopia! Săptămâna aceasta ne vom afla la Spitalul Clinic de Ortopedie „Foişor”, din Bucureşti, pentru nişte verificări și, apoi, după aflarea realității, vom cere să vi se verifice și incompatibilitatea. La patriarhie! Așadar, sus, părinte, că ţi se udă... cărticelele (probele).

• E ciudat cum se foloseşte cuvintele “comunismul” şi numele lui Ceauşescu, de câte ori se apropie un an electoral. Și asta, pentru că, marea majoritate a votanţilor, sunt pensionari care, pe vremea răposatului, aveau nişte vârste, diferite. Au suferit de frig, de foame, au fost în închisori, au fost persecutaţi, destui dintre ei. Şi de aceste amintiri, adânc înrădăcinate în memoria oamenilor, se folosesc politicienii. Va urma chestia cu victimele revoluţiei, mărirea pensiilor cu doi lei, etc... Ăsta este scenariul, dacă încă nu aţi înţeles?
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella