Merkel a scăzut mult în „ochii” nemților

Merkel a scăzut mult în „ochii” nemților Foto: spiegel.de
Un sondaj publicat sâmbătă de către săptămânalul german Der Spiegel arată că Angela Merkel înregistrează o scădere a cotei sale de popularitate, plătind preţul politicii sale de deschidere faţă de migranţi.

Cancelarul conservator ocupă locul al patrulea în această anchetă periodică a revistei, realizată în urmă cu câteva zile de institutul TNS Forschung.

Prima poziţie în acest sondaj îi revine ministrului de externe german, social-democratul Frank-Walter Steinmeier (67%). Este pentru prima dată în actuala legislatură, care a început în 2013, când un membru al Partidului Social-Democrat (SPD), aflat la guvernare la nivel federal alături de Uniunea Creştin-Democrată (CDU) condusă de Angela Merkel, se află pe primul loc în acest sondaj.

În acest sondaj, ministrul federal de finanţe, Wolfgang Schauble, a cărui poziţie intransigentă în dosarul grec a fost salutată în sondaje, ocupă locul al doilea, urmat de preşedintele ţării, Joachim Gauck, a cărui funcţie este mai mult simbolică, dar care se bucură de o adevărată autoritate morală.

Ancheta a fost realizată între 19 şi 22 septembrie, pe un eşantion de 1.013 persoane în vârstă de peste 18 ani.
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...