Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

NEREGULI la Centrul de asistență medico-socială Lădești! Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să intervină

09 Sep 2015
NEREGULI la Centrul de asistență medico-socială Lădești! Consiliul Judeţean Vâlcea trebuie să intervină Foto: Vocea Valcii
O sesizare, semnată de un grup de salariați de la Centrul de asistență medico-socială Lădești, scoate la iveală mai multe nereguli care s-au petrecut în cadrul acestei unităţi, mai ales de când ea este condusă de fostul primar din Lădeşti, Sabin Dragnea, care a făcut o echipă nemaipomenită cu contabila de acolo.

Salariaţii nemulţumiţi s-au adresat şi Consiliului Judeţean Vâlcea, petiţia fiind înregistrată încă din data de 30 iulie 2015. Se pare că angajaţii reclamă şi faptul că verificarea de la CJ Vâlcea a fost oarecum controlată de Sabin Dragnea şi acoliţii săi, deoarece chestionarele venite de la CJ Vâlcea nu au ajuns la tot personalul unităţii, unde sunt îngrijiţi o parte bătrânii nevoiaşi din Vâlcea.

Iată sesizarea angajaţilor:

Suntem un grup de salariați de la Centrul de asistență medico-socială Lădești, care vrem să vă aducem la cunoștință o serie de nereguli ce s-au petrecut în cadrul acestei unități.

Urmare a controlului ce a avut loc în urma petiției înregistrată la C.J. Vâlcea, sub numărul 240 din 30.07.2015. S-au înmânat chestionare numai la o parte din personalul unității ceea ce trebuia să se înmâne la tot personalul. Acest aspect nu l-am înteles și nici nu îl vom înţelege, dar uitaţi cum am fi răspuns şi noi dacă l-am fi primit:

• Î. Norma de hrană a beneficiarilor serviciilor de asistenţă medico-socială din cadrul Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti este în conformitate cu regimul pe care fiecare beneficiar trebuie să îl primească, potrivit vârstei şi diagnosticului stabilit?

• R. Da, norma de Hrană nu este în conformitate cu regimul pe care fiecare beneficiar trebuie să îl primească conform vârstei și diagnosticului stabilit.

• Î. Hrana beneficiarilor din Centrul de Asistenţă Medico Socială Lădeşti îndeplineşte standardele de calitate prevăzute de lege? Sunt respectate regulile de nutriţie? Alimentaţia beneficiarilor este diversificată?

• R. Hrana nu îndeplinește standardele de calitate prevăzute de lege, nu sunt respectate regulile de nutriție.

Cartofi primiţi din sponsorizare neînregistraţi

• Î. Aveţi cunoştinţă de cazuri în care au fost sustraşi, din depozitul Centrului, saci cu cartofi, care ar fi trebuit să constituie hrana beneficiarilor?

• R. La întrebarea nr. 3 C.A.M.S Lădești a beneficiat o sponsorizare de cartofi din partea unei firme particulare cantitatea de 5.800 kg cartofi de sămânță, improprii consumului. Această cantitate fiind foarte mare pentru consumul necesar. Datorită degradării rapide a acestora conducerea a fost nevoită să scape de aceștia, o parte dându-i în consum excesiv la bolnavi, o parte s-au distribuit pe bază de tabel la personalul angajat, care a dorit să-i ia, iar cea mai mare parte a fost aruncată pe râul Cerna.

De menționat că această cantitate de cartofi de sămânță a venit în mai multe tranșe, iar ultima nu a mai fost înregistrată în actele contabile.

Anexăm tabelul cu personalul care au ridicat cartofii.

• Î. Persoanele internate în Centru beneficiază de servicii de recuperare cu aparatura din dotare?

• R. La întrebarea nr. 4 deși centrul beneficiază de aparatură de recuperare, aceasta nu este folosită fiind montată în sala de mese.

• Î. Descrieţi comportamentul pe care asistentele şi infirmierele/ infirmierii îl au faţă de persoanele internate în Centru. Consideraţi că acesta este umilitor, abuziv, de natură a genera o stare de stres beneficiarilor?

• R. La întrebarea nr. 5 personalul își face datoria cu mult simț de răspundere.

„Atenţii” materiale pentru ţinerea unor bătrâni în Centru

• Î. Aveţi cunoştinţă de situaţii în care conducerea Centrului a condiţionat internarea persoanelor sau prelungirea internării acestora în Centru, de acordarea unor "atenţii"?

• R. La întrebarea nr. 6 din discuțiile cu aparținătorii a reieșit că aceștia sunt nevoiți să contribuie cu atenții materiale atât la internare cât și la prelungirea contractului la șase luni.

• Î. Consideraţi că persoana care ocupă funcţia de contabil îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute în fişa postului? Cunoaşteţi dacă, în timpul programului de lucru, pe lângă sarcinile de serviciu, aceasta mai îndeplineşte şi alte activităţi care nu au legătură cu serviciul (ex. ţinere gestiune firme private, comercializare diferite produse etc.)

• R. Referitor la întrebarea nr. 7 avem cunoștință de faptul că această persoană, este o persoană stresantă, nervoasă, irascibilă și lucrează foarte mult, dar nu pentru unitate ci pentru firmele private la care ține contabilitatea și le întocmește bilanțurile atât ea cât și firma ei, este agent comercial la o firmă care vinde textile, cosmetice, produse de uz casnic, făcându-și chiar o expoziție cu produse în unul din fișetele instituției.

De menționat că tonerul, hârtia xerox și calculatorul aparțin instituției. În nenumărate rânduri depășește cu mult atribuțiile pe care le are.

• Î. Programul de lucru este respectat întocmai de întreg personalul Centrului? Dacă nu, care sunt cauzele?

• R. Referitor la programul de lucru de la întrebarea nr. 8 persoanele favorite au un program preferențial ce începea la ora 09:00 și se termină la ora 14:20.

Biroul directorului, sediu PSD

• Î. Aveţi cunoştinţă de existenţa unor situaţii în care maşina din dotarea Centrului a fost folosită de directorul unităţii, în interes personal. Biroul acestuia poate fi considerat "sediul PSD Lădeşti" întrucât în acesta se regăsesc anumit materiale de propagandă electorală.

• R. Da, avem cunoștință de existența unor situații în care mașină din dotarea centrului a fost folosită de nenumărate ori în toate campaniile electorale de când este dânsul director al acestei instituții.

Au fost transportate materiale electorale și distribuite pe tot colegiul Bălcești și a participat la instruirile care se făceau la Bălcești și Horezu, ducând membrii din secție, iar biroul acestuia poate fi considerat sediul PSD Lădești, cît și pe colegiul Bălcești. Acesta este răspunsul corect la întrebarea nr.9.

• Î. Aţi fost obligaţi să contribuiţi cu bani pentru achiziţionarea de purcei în cadrul Centrului? Dacă da, cine v-a obligat/impus acest lucru şi care a fost motivaţia?

• R. La întrebarea nr. 10, da, personalul a fost obligat să contribuie cu suma de 10 lei pentru achiziționarea de purcei, acest lucru fiind impus de director și contabila unității, iar cine nu contribuia era făcut în fel și fel de către aceștia.

De menționat când aceștia ajungeau la o anumită greutate erau sacrificați fără aviz sanitar veterinar, carnea cea mai bună era dusă la anumite persoane cu influență din C.J Vâlcea iar, ce era mai rău, era dată în consum la bolnavi.

• Î. Personalul Centrului este ameninţat că este concediat "dacă nu are o anumită conduită politică”? Dacă Da, detaliaţi.

• R. Da, este foarte adevărat că personalul care nu avea o orientare spre culoarea roșie era amenințat chiar cu desfacerea contractului de muncă. La toate votările se făceau tabele cu pacienții internați în acea perioadă și se mergea la secția de votare și se solicita urna mobilă, iar pacienților li se spunea cu cine să voteze.

• Î. Directorul Centrului de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti lipseşte foarte mult din instituţie în timpul săptămânii, fiind însă prezent în week-end când susţinătorii legali ai persoanelor internate achită contribuţia datorată.

• R. Da, la întrebarea nr. 12, directorul, în cursul săptămânii, stătea mai mult la Rm. Vâlcea, dovadă fiind foile de parcurs, iar în week-end era prezent în unitate știind că aparținătorii, atunci marea majoritate, veneau pe la pacienți.

• Î. În funcţie de ce criterii sunt repartizaţi beneficiarii în saloane? Sunt aceştia repartizaţi în saloane cu 2 paturi dotate cu obiecte de uz casnic şi în saloane cu 6-7 paturi, în funcţie de cotizaţia achitată de susţinătorii legali ai persoanelor internate?

• R. Da, în cadrul unității sunt saloane cu 6-7 paturi datorită faptului că sunt foarte spațioase. Există și saloane cu două paturi unele dotate așa cum a dorit pacientul respectiv, mobilat cu obiecte de uz casnic cum ar fi cel de la salonul nr. 6. Motivul este lesne de înțeles.

Directorul Dragnea înjură angajaţii

• Î. Consideraţi că în cadrul Centrului de Asistenţă Medico-Socială sunt respectate condiţiile de igienă prevăzute de lege?

În caz contrar, consideraţi că nerespectarea acestora se datorează faptului că personalul Centrului a fost angajat pe baza altor criterii decât cele prevăzute de lege şi nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător atribuţiile prevăzute în fişa postului?

• R. Referitor la întrebarea nr. 14 considerăm că sunt respectate condițiile de igienă prevăzute de lege.

Față de petiția înaintată la C.J. Vâlcea vă mai aducem la cunoștință următoarele aspecte:

Bucătarii deși prin atribuțiile de serviciu nu au voie să părăsească blocul alimentar pentru a nu contamina mâncarea preparată de aceștia, li s-a impus să meargă să spele și vesela bolnavilor de câte ori se servește masa, să spele sala de mese și să dezinfecteze de câte ori este nevoie vesela pacienților. Nu trebuie uitat faptul că în acest centru sunt internați pacienți cu boli contagioase, în condițiile în care sunt suficiente infirmiere, îngrijitoare...

Comportamentul directorului lasă foarte mult de dorit, deoarece acesta adresează cuvinte jignitoare (înjurați, jigodii,porci, proști și alte cuvinte vulgare) personalului pe care nu l-a angajat dânsul și nu a votat ce a spus dumnealui.

Pentru ca situația la C.A.M.S Lădești să devină una normală, vă rugăm a se lua măsurile legale ce se impun față de cele arătate mai sus.
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella