EXCLUSIV: VEZI câţi refugiaţi din SIRIA vor fi găzduiţi la VÂLCEA

Criza refugiaţilor i-a amploare, iar Uniunea Europeană este forţată să ia decizii de urgenţă în ceea ce priveşte valul de emigranţi care au luat cu asalt ţările din Europa. Daily Mail a anunţat că liderii europeni gândesc un plan de urgenţă pe care să-l pună în practică în privinţa refugiaţilor.

Conform acestuia, ar urma ca refugiaţii să fie redistribuiţi între statele membre prin cote obligatorii a circa 160.000 de refugiați, dintre care România ar urma să preia 7.000.

Astfel, Germania și Franța ar urma să preia cei mai mulți refugiați, 34.077 și respectiv 26.215, în timp ce Ungaria, Italia și Grecia vor fi scutite, întrucât adăpostesc deja un număr mare de imigranți ilegali, ele urmând să furnizeze refugiați celorlalte state dacă un astfel de mecanism al cotelor obligatorii va fi instituit.

Cotele de refugiați vor fi calculate printr-un algoritm ce va avea în vedere PIB-ul fiecărei țări, populația ei, rata șomajului și numărul de refugiați deja găzduiți. În cazul României, noul plan de urgenţă ar prevede că ţara noastră ar urma să fie obligată să preia 6.937 de refugiați, respectiv 4,33% din cei 160.000.

Dacă aceste cifre rămân stabilite până la urmă, în luna noiembrie a acestui an în Vâlcea ar trebui să ajungă 300 de refugiaţi sirieni,cifră repartizată pentru judeţul nostru de către Bucureşti.
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...