FOTO/VIDEO: JALE MARE la înmormântarea bărbatului UCIS la Călimăneşti

FOTO/VIDEO: JALE MARE la înmormântarea bărbatului UCIS la Călimăneşti Foto: Vocea Valcii
Video: youtube/ Vocea Valcii
Constantin Ionică, bărbatul ucis zilele trecute la restaurantul Casa Românească, din Călimăneşti - judeţul Vâlcea, a fost condus azi, 12 iulie 2015, pe ultimul drum.

Sute de persoane au venit să-şi ia rămas bun de la cel care a fost un om apreciat şi iubit de familie, prieteni şi colegi, aducându-i un ultim omagiu şi plângându-i dispariţia. Zeci de coroane au înconjurat biserica, iar persoane, chiar şi cei care nu l-au cunoscut, i-au aprins o lumânare şi s-au rugat pentru sufletul lui.

Slujba de înmormântare a început la orele 12.00, la biserica de la Cetăţuie din Râmnicu Vâlcea. Cu doar două ore înainte însă, bodyguardului Constantin Ionică a cerut, pe o reţea de socializare, să fie ajutat de vâlceni pentru ca cei care l-au omorât pe tatăl său să fie pedepsiţi.

Reamintim că bărbatul a fost găsit mort într-un şanţ în dimineaţa zilei de vineri, 10 iulie 2015, în faţa restaurantului Casa Românească din localitatea Călimăneşti, judeţul Vâlcea.

Din primele investigaţii s-a stabilit că două grupuri de sportivi, din Craiova şi Sibiu, s-au cazat la Complexul turistic “Casa Românească”, din staţiunea Călimăneşti/ Căciulata şi s-au pus pe chefuit. Conflictul între cele două grupuri ar fi izbucnit în în jurul orelor 03.50, iar ghinionul a făcut ca vâlceanul Constantin Ionică să se afle la recepţia complexului turistic.

Rugat de recepţioneră să intervină, acesta a încercat să aplaneze scandalul, însă din încăierare s-a ales cu un pumn, care l-a costat viaţa.
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...