10 ani de DGA: Rezultate remarcabile pentru lucrătorii anticorupţie de la Vâlcea

10 ani de DGA: Rezultate remarcabile pentru lucrătorii anticorupţie de la Vâlcea arhivă Vocea Valcii
Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) sărbătoreşte, în data de 30 mai 2015, 10 ani de la înfiinţare. Structură din cadrul MAI, direcţia şi-a dovedit în scurt timp eficienţa, atât pe linie de prevenire, cât şi de combatere a faptelor de corupţie în rândul cadrelor ministerului. La Vâlcea, conduşi de comisarul Răzvan Giuroiu, lucrătorii DGA au obţinut rezultate foarte bune în ultima perioadă, consolidându-şi poziţia fruntaşă în topul serviciile judeţene din ţară. Vorbind de istoria recentă, putem spune că unul dintre cele mai mari şi mai răsunătoare dosare pe care Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea le-a instrumentat, alături de procurori, în judeţ este cel al medicilor corupţi de la Drăgăşani, acolo unde şi un poliţist vâlcean este inculpat. Mai mult, în ultimele luni, alţi patru poliţişti ai IPJ Vâlcea au fost daţi pe mâna justiţiei pentru fapte de corupţie, iar lucrătorii DGA – Serviciul Judeţean Vâlcea, au avut un rol important în demascarea lor. Şi asta sunt doar câteva dintre dosarele pe care aceştia le instrumentează.

Acum, aşa cum spuneam, DGA împlineşte 10 ani de la înfiinţare şi chiar şi acum, lucrătorii anticorupţie sărbătoresc prin muncă. „În cei 10 ani de activitate în lupta împotriva corupţiei, instituția noastră s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional. Prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său. Prin toate acţiunile sale, D.G.A. promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al M.A.I. Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României. La nivel local, D.G.A. este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Vîlcea, al cărui sediu se află pe str. Calea lui Traian, nr.95 telefon/fax 0250.703260. Cetăţenii judeţului Vîlcea care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Telverde 0800.806.806, prin e-mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau direct la sediul structurii județene” – se arată într-un comunicat al Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...