MEDICII de la Maternitatea Rm. Vâlcea, acuzaţi de INDIFERENŢĂ

13 Mai 2015
MEDICII de la Maternitatea Rm. Vâlcea, acuzaţi de INDIFERENŢĂ Vocea Valcii / www.copilul.ro
Cazurile de indiferenţă a medicilor de la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea se înmulţesc pe zi ce trece. Cu toate acestea, nimic pare să nu se schimbe în comportamentul şi mentalitatea acestor medici care nu mai au niciun Dumnezeu. La maternitatea Vâlcea, s-a ajuns la un asemenea grad de indolenţă, încât medicii nici măcar nu coboară să vadă pacienţii, chiar dacă sunt de gardă. Maternitatea a devenit un fel de SRL al acestor cadre medicale, care acordă asistenţă medicală doar celor care sunt pacientele lui la cabinetul particular.
O tânără mămică care a ajuns în după amiaza zilei de miercuri, 13 mai a.c. la maternitate cu dureri mari a fost tratată cu sictir de doctorul Marcel Tomescu, care nici măcar nu a coborât să o consulte pe pacientă. I-a comunicat prin telefon că dacă nu este pacienta lui, să se ducă la cel care a tratat-o până acum.

„M-a întrebat dacă sunt pregătită cu CEVA"

„Azi am fost la urgenţe la maternitate în jurul orei 17.00 (că atunci a venit soţul de la serviciu şi mama care a venit de la ţară ca să stea cu fetiţele mele) i-am spus asistentei că sângerez, de 3 zile am o rană pe care am făcut-o cu un ovul la intrare în vagin, la început puţin câteva picături, dar acum curge sânge, se vede rana, îmi este foarte rău, foarte slăbită, mi-a luat tensiunea 10 cu 5. Asistenta mi-a spus că e de gardă dl dr. Tomescu Marcel şi dl dr. Brânzan, m-a întrebat dacă sunt pregătită cu CEVA i-am spus că da, vorbeşte soţul cu el afară până să vină. Mai întâi l-a sunat pe dl dr. Tomescu, apoi m-a chemat la telefon să vorbim, m-a întrebat dacă sunt pacienta dânsului, i-am spus că nu i-am explicat ce am şi dânsul mi-a spus că cine m-a rănit cu ovulul acela să mă vindece, să mă duc la doctorul meu, apoi m-a auzit aşa dezamăgită şi mi-a spus să fac spălături cu tantum rosa şi o crema humexim. Am plecat cu ochii în lacrimi şi foarte dezamăgită. Înainte şi după mine au fost gravide care au păţit la fel, nu se oboseşte să vină să vadă pacienţii. Mărturisesc că sunt acum în stare gravă, nu mă pot ridica din pat, înainte să mă duc la maternitate, am vrut să mă duc la dl dr. Georgescu, am sunat, dar este de gardă la Horezu azi, iar după am fost la cabinet la dna dr. Gherzan, dar era plecată la o urgenţă. Dacă păţesc ceva cine plăteşte indiferenţa acestor doctori? Am două fetiţe mici,1 an şi 4 ani şi nu aş vrea să crească fără mămica lor", ne-a destăinuit tânăra mămică.

Medicul Tomescu se disculpă că avea o urgenţă

L-am contactat telefonic pe doctorul Marcel Tomescu, care ne-a spus că nu a putut să o vadă pe pacienta respectivă deoarece era în sala de operaţii, la o urgenţă. „Maternitatea este pentru internări. Până la ora 17.00, este ambulatoriu de specialitate în policlinică. Nu am refuzat-o, eram în operaţie, mi s-a pus telefonul la ureche şi am întrebat-o ce probleme are. Am întrebat-o dacă a fost recomandată de cineva şi dacă i-a dat cineva reţetă. Nu era pacienta mea şi nu era obligaţia mea ca în timpul unei operaţii să cobor pentru o treabă atât de banală, noi având un caz cu probleme în reanimare. Totuşi, i-am spus prin telefon ce are de făcut. Am procedat mai mult decât merita, probabil. Nu ştiu cine este doamna respectivă, nu am văzut-o, nu ştiu pacienta cui este.
Spitalul este pentru urgenţe. Nu caut să mă disculp, dar pentru un ovul, nu este obligaţia mea ca medic de gardă, nici dacă eram liber... Asta este treabă de ambulatoriu, în policlinică până la ora 17.00 sunt doi doctori de serviciu. Revenind, dacă noi am coborî pentru toate situaţiile, neglijându-le pe cele cu adevărat importante, ce s-ar întâmpla", susţine medicul Marcel Tomescu.
Din cele spuse de doctorul Tomescu se pot desprinde câteva idei, pe care femeile din Râmnicu Vâlcea ar trebui să le bage bine la cap, dacă au cumva nevoie de consult medical la Maternitate. În primul rând, urgenţa să se încadreze până la ora 17.00, pentru că mai apoi s-ar putea să fie op urgenţă mai mare ca a ei şi medicii să nu coboare. Doi, dacă are ghinionul să nu fie pacienta unuia dintre medicii de gardă, iar este o problemă, pentru că s-a desprins ideea că într-adevăr contează cine a cui pacientă este şi, nu în ultimul rând, pacientele nu trebuie să primească vreo explicaţie pentru că nu pot fi consultate. Ele trebuie să se resemneze că au, din nou, ghinionul să trăiască în Rm. Vâlcea, unde medicii de la Maternitate reacţionează doar dacă vor.
Evaluaţi acest articol
(85 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

27
Apr2020
Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Să reînceapă școală sau mai bine nu?

Written byMagda POPESCU

Iată o dilemă, pe care mai marii de la Ministerului Învățământului trebuie să o rezolve cât mai rapid. Bulversarea din învățământ nu face bine nimănui, însă cel mai mult au de pierdut elevii.Școlile s-au închis de mai bine de trei...