„Frumoasele" prietenii ale lui Tender & Co cu șefii S.R.I. și S.I.E.

05 Apr 2015

Alina Bica: «Adjunctul șefului SRI, Florian Coldea, mi-a cerut în 2013 ca, „din rațiuni de securitate națională", Tender să nu facă închisoare». Declarația bombă a fostei șefe a D.I.I.C.O.T., prezentată, în premieră, de GSP, a fost preluată, apoi, de alte instituții media, dar receptată cu normala doză de neîncredere, generată de situația în care se află Bica.

Atenție însă: Tender este membru într-un grup de afaceri/interese constituit la jumătatea anilor '90, din care mai fac parte numeroase persoane care au avut cele mai diverse legături cu fosta Securitate. Mai mult, fostul director S.R.I. Radu Timofte apela la Tender pentru a obține favoruri de la fostul șef al S.I.E. Ioan Talpeș, fapte recunoscute într-o anchetă D.N.A., care arată cât de apropiat era afaceristul de ambii foști șefi de servicii secrete. Coldea a fost numit de Traian Băsescu adjunct al S.R.I. în timpul șefiei lui Radu Timofte și și-a păstrat funcția sub George Maior, cel din urmă apropiat și el al afacerilor inițiate de Ovidiu Tender. Situația este cu atât mai interesantă cu cât Coldea era considerat om de încredere al lui Băsescu, iar acum este atacat de Alina Bica, după ce l-a atacat și Elena Udrea, ambele, la rândul lor extrem de apropiate de fostul președinte.

Declarațiile făcute în timpul anchetelor D.N.A. de către principalii suspecți în cazurile majore de corupție sunt privite, pe bună dreptate, cu o anumită doză de suspiciune. Fie pentru că inculpații vor să scape, fie că vor să arunce vina pe umerii altora. Astfel, e de la sine înțeles gradul de neîncredere cu care a fost primită dezvăluirea fostei șefe a D.I.I.C.O.T., Alina Bica, legată de presiunile pe care le-ar fi făcut prim-adjunctul directorului S.R.I., Florin Coldea, pentru a-l scăpa de pușcărie pe Ovidiu Tender din motive de „securitate națională". Doar că mărturia Alinei Bica nu e o noutate, ci o confirmare a faptului că Tender și grupul din care face parte a beneficiat de protecția serviciilor în ultimele decenii. Iar povestea acestui grup a început încă în prima parte a anilor '80, cu fapte aparent fără nici o legătură: 1) că din motive umanitare, Australia și-a relaxat politicile de emigrație față de români, 2) invitarea de către Ceaușescu a unui afacerist canadian în România.

O poveste care a început în Australia, în anii '80

Controversat șef în Securitatea comunistă (în cadrul D.I.E.), azilant în S.U.A. după 1978, Ioan Mihai Pacepa relatează în numeroasele lui dezvăluiri și de o operațiune externă a fostei poliții politice. Este vorba de înființarea unor filiere de traficanți de droguri în diferite țări ale lumii, nu atât pentru profitul financiar direct al unor astfel de activități (deși nici acesta nu poate fi neglijat), cât, mai ales, ca parte a unei strategii de luptă cu „dușmanul" (țările și societățile de tip capitalist) chiar pe teritoriul acestora (prin „subminarea lor din interior").

Filiera traficanților români de droguri din Australia este cunoscută încă din anii '80. În ciuda a numeroase scandaluri, arestări și căderi, rețeaua nu este anihilată nici astăzi. Periodic, agențiile de știri difuzează informații despre arestări și condamnări ale unor traficanți și capturi de droguri în Australia în care sunt implicate și persoane cu origine română. De altfel, persoanele de origine română implicate în traficul de droguri din Australia dețin și un trist record: cele mai mari pedepse aplicate după abolirea condamnării la închisoarea pe viață în această țară, de 18, respectiv 20 de ani (Constantin Francisc Onea, respectiv Nana Pușcaș, în 1994). Într-o interpelare din același an, senatorul liberal Ken Alfred confirma scenariul descris de Ioan Mihai Pacepa: „În afară de îngrozitoarea povară și cruzime pe care Ceaușescu a impus-o propriului său popor timp de un sfert de secol, guvernul său a exportat, continuu, în democrațiile vestice, terorismul, asasinatul și drogurile (...) Cea mai mare a acestei activități criminale a fost organizată eficient și brutal de serviciul român de spionaj, Departamentul de Informații Externe (D.I.E.)". Acesta e mediul (al traficanților români de droguri) din care provine Frank Timiș, emigrant și el în Australia în 1981. Frank Timiș, „părintele" Afacerii Roșia Montană, a fost cercetat și amendat de trei ori pentru posesie de droguri (1982, 1989, 1991). De două ori a reușit să convingă poliția și pe judecători că ar fi consumator, nu și traficant, iar o dată (în 1989) că, de fapt, n-ar fi intenționat să-i vândă droguri unui ofițer de poliție aflat sub acoperire, ci să-l înșele. Viorel Borșa, complicele lui din 1989 și viitorul tată vitreg al lui Frank Timiș, are un lung istoric de arestări și condamnări pentru trafic de droguri. La începutul anilor '90 și-a încercat „norocul" în mai multe afaceri din Australia (transporturi și minerit), pe care fie le-a falimentat, fie au fost lichidate pentru nerespectarea standardelor legale. Astfel arată C.V.-ul și portofoliul care l-au „recomandat" pe Frank Timiș să preia cele mai importante zăcăminte de aur ale României, din Munții Apuseni. Dar nu singur.

„Întâlnirea" de la Toronto

Frank Timiș a devenit președinte al Gabriel Resources. Prim vice-președinte al companiei a fost canadianul Stephen G. Roman, fiul unui magnat al cuprului și titanului, Stephen B. Roman, venit pentru prima dată în România în 1983, la invitația lui... Nicolae Ceaușescu. Conform declarațiilor lui Roman jr., făcute pentru The Globe and Mail, în octombrie 2010, Ceaușescu le-a solicitat sprijin canadienilor pentru dezvoltarea exploatării resurselor de uraniu și cărbune ale țării. De asemenea, Ceaușescu le-a cerut să facălobby pe lângă Guvernul Canadian pentru accelerarea dezvoltării reactorului nuclear de la Cernavodă, proiectat de canadienii de la CANDU. În cadrul aceluiași interviu, Roman jr. spune că l-a întâlnit pe Timiș la Toronto printr-o cunoștință comună.

Să fi fost doar o întâlnire întâmplătoare între aventurierul provenit din rețelele de traficanți de droguri din Australia „lansate" de fosta Securitate și fiul unui afacerist din Canada, care știa despre resursele minerale ale României de la Ceaușescu și apropiații lui? Și la fel de „întâmplătoare" întâlnirea lui Frank Timiș cu Ovidiu Tender, cel care deținea hărțile resurselor naturale ale României, și care se vor lega ulterior nu doar în afaceri, ci și familial (Timiș devenind nașul de cununie al lui Tender)?

Turnătorul din Banat

Ovidiu Tender a fost cooptat și el în conducerea companiei care viza aurul de la Roșia Montană. Principalul lui atu consta în faptul că devenise „norocosul" câștigător al privatizării fostei Întreprinderi de Prospecțiuni Geologice și Geofizice, rebotezată după 1990 Întreprinderea de Prospecțiuni și Laboratoare, apoi Prospecțiuni SA. Astfel, Tender intra în posesia cercetărilor legate de resursele naturale subterane ale României desfășurate pe parcursul mai multor decenii! Ce îl recomanda pe Tender în domeniu? Teoretic, pregătirea lui de inginer miner. Cu toate acestea, el n-a profesat în domeniu; Revoluția din 1989 l-a prins ca șef al unei unități hoteliere din Jimbolia, iar apoi șef de unitate al fostului hotel al Partidului Comunist Român din Timișoara.

Primele lui afaceri după 1990 au fost în industria hotelieră, apoi în agricultură, embargoul impus Iugoslaviei și afacerile cu petrol fiind însă cele care i-au grăbit ascensiunea spre topul miliardarilor români. Mult timp, Ovidiu Tender a negat vreo legătură cu fost Securitate. În 2010, în cadrul unei anchete realizate de EVZ, Tender a fost identificat, însă, de către scriitorul William Totok ca fiind unul dintre informatorii care l-au turnat la Securitate. Pus în fața acestei dezvăluiri, Tender a declarat că, după 36 de ani de la acele evenimente, nu-și mai amintește...

Caracatița Tender & Co: Roșia Montană, gazele de șist, Oltchim, Petrom, Africa...

Să recapitulăm: la începutul anilor '90, situația se prezenta astfel: în Australia, cu puternice conexiuni cu rețelele de traficanți de droguri înființate de fosta Securitate, își începea primele afaceri (falimentare) Frank Timiș. La Toronto trăia Stephen G. Roman, fiul lui Stephen B. Roman, care ajunsese în România la invitația lui Ceaușescu și care avea informații despre resursele minerale ale țării chiar de la regimul comunist. La Timișoara, debuta în afaceri, ca șef al fostului hotel P.C.R., Ovidiu Tender, despre care există suspiciuni mai mult decât rezonabile că a fost turnător al Securității. Să fi fost, absolut întâmplătoare întâlnirea celor trei și implicarea lor în câteva dintre cele mai controversate afaceri din România ultimelor decenii? Câteva exemple:

Aurul Apusenilor, de la Roșia Montană, dar și, în prima fază, cel de Certej și din alte zone din Hunedoara, despre asta am tot scris, nu mai insist (nu insist nici asupra implicării lui Tender în afacerile RAFO, Carom etc., mult mai mediatizate).

Exall Resources, controlată de Stephen G. Roman, a câștigat în 2001, prima licitație legată de privatizarea Oltchim. Doar că Exall nu avea banii cu care licitase, ci spera să-i obțină din listarea la Bursă a combinatului de la Vâlcea (era aceeași schemă ca și în cazul Roșia Montană: Timiș a intrat cu buzunarele goale în afacere, banii obținându-i DUPĂ listarea proiectului la Bursă). Stephen G. Roman nu a fost la fel de norocos, piața fiind în scădere, n-a obținut banii de pe Bursă și licitația s-a anulat. Prin Regal Petroleum, Tender și Timiș au concesionat aproximativ 4-5 la sută din teritoriul României, în special perimetre cu posibile resurse de gaze de șist. Concesiunea perimetrelor din Moldova (zona Bârladului) au vândut-o în 2011 către Chevron (ca fapt divers: la Regal Petroleum îl vom regăsi ca director pe Mihail Ianaș, fostul director al A.N.R.M. în vremea în care A.N.R.M. a făcut numeroase concesiuni către firmele lui Tender și Timiș – dar ăsta e alt subiect). Tentativa de preluare a Petrom. Cea mai spectaculoasă operațiune a fost, însă, încercarea de a pune mâna pe Petrom. În acest scop, Tender și Timiș au creat un concern cu gigantul petrolier american Halliburton (și alte firme mai mici din Arabia Saudită, Cipru și România), cu care, la începutul anului 2003, s-au înscris la licitația pentru privatizarea Petrom. Un punct forte al combinației era prezența în concern și a ofițerului de rang înalt al N.A.T.O., Willem Matser. În cele din urmă, acesta s-a dovedit și punctul slab: pe 7 februarie 2003, Willem Matser a fost arestat în Olanda și acuzat de spălare de bani proveniți din traficul cu droguri columbiene. În caz a fost cercetat și Ovidiu Tender, sub acuzația că firmele lui ar fi fost folosite ca paravan pentru operațiune. În ciuda căderii lui Matser, la începutul anului 2003, concernul lui Tender și Timiș cu Halliburton era văzut de către mass media ca mare favorit la câștigarea perlei Petrom, dar, surprinzător, nu a intrat nici măcar pe lista scurtă a licitației câștigate în cele din urmă de OMV. Explicația vine din scăderea influenței pe care o avea Ioan Talpeș (apropiat al lui Ion Iliescu), pe fondul conflictului din 2003 dintre Iliescu și Năstase (dar să nu anticipăm – vom reveni la Talpeș).

În ultimii ani, Tender și Timiș au debarcat în Africa, unde dețin concesiuni impresionante de zăcăminte minerale din țări ca Senegal sau Sierra Leone. Coincidență (sau nu?) sunt țări în care fostul D.I.E. din fosta Securitate a desfășurat ample acțiuni de spionaj înainte de 1990.

„Frumoasele prietenii". Timofte și Talpeș

La fel cum nu este întâmplătoare (să nu fim naivi), întâlnirea dintre Tender, Timiș, Stephen G. Roman și „frumoasa prietenie" care a urmat (mai ales între primii doi), nu e întâmplătoare nici vasta operațiune de preluare a resurselor României (minerale și/sau industriale). Operațiuni de o asemenea anvergură nu se puteau desfășura, însă, fără alte „frumoase (și periculoase) prietenii". Iar pe lista de prieteni îi vom regăsi (ah, coincidențele!), la loc de frunte, pe șefii serviciilor de informații din România. Exact cei care ar fi trebuit să vegheze la modul în care sunt privatizate și înstrăinate asemenea resurse!

Căutând absolut aleatoriu pe internet, vom găsi conexiunile lui Ovidiu Tender (în mod special) cufostul șef al S.R.I. Radu Timofte și cu fostul șef al S.I.E. Ioan Talpeș. E interesant că, într-un dosar instrumentat de D.N.A., există declarații conform cărora Radu Timofte ar fi apelat la Tender pentru a-i cere lui Ioan Talpeș avansarea la gradul de general (în rezervă) al tatălui generalului S.R.I. Ovidiu Soare. Atât Tender, cât și Talpeș au confirmat în fața procurorilor D.N.A. episodul petrecut înainte de 2004. Talpeș a declarat, însă, că a refuzat avansarea. Procurorii nu au reușit să probeze că generalul S.R.I. Ovidiu Soare i-ar fi oferit informații secrete lui Tender pentru serviciul făcut (chiar dacă nu și-a atins scopul, Tender a intervenit la Talpeș – detalii aici). Ancheta D.N.A. îi viza pe ofițerii S.R.I. Soare și Dumitrache, dar procurorii par să fi ignorat marea miză. Până la urmă, declarațiile arată că Tender nu-i făcuse un serviciu lui Soare, ci lui... Radu Timofte. Mai exact, Radu Timofte își permitea să-i ceară lui Tender astfel de servicii. O făcea doar în temeiul „frumoasei prietenii" (despre care puteți găsi alte numeroase relatări în presa vremii) sau și a altor servicii care țineau de funcția lui Radu Timofte?

Despre „frumoasa prietenie" a lui Tender cu Ioan Talpeș vorbesc chiar cei doi. Un scurt fragment dintr-un interviu realizat de Robert Turcescu la Europa FM în 2004, și publicat și în revista 22.

„Robert Turcescu: Dar cu d-l Talpeș de când vă cunoașteți?

Ovidiu Tender: Cu d-l Talpeș mai recent, din anii 90, însă în primul rând este bănățean, este un om de mare valoare, după părerea mea, și profesională, și umană. Și dacă dumnealui a declarat că îmi este prieten, îmi permit și eu să fac publică această chestiune".

Prieteniile au fost cimentate, însă, și prin sponsorizări generoase suportate de firmele lui Timiș și Tender în timpul evenimentelor N.A.T.O. organizate de către... Ioan Talpeș la București, în 2002. Acest „amănunt" îl regăsim atât într-un CV trimis unui jurnalist de la Rise Project de către Frank Timiș, dar și într-un comunicat trimis presei de către... Willem Matser, de care și-a amintit istoricul Marius Oprea în toamna lui 2013, într-un interviu acordat lui Orlando Balas.

„În luna iunie 2002 a avut loc la Snagov reuniunea șefilor de servicii secrete din țările membre N.A.T.O. Toate cheltuielile au fost suportate de patru sponsori, printre care figurează Frank Timiș și Ovidiu Tender. Cel care a comunicat presei lista de sponsorilor a fost Willem Matser, directorul pentru studii avansate din cadrul Biroului Consilierului Special pentru Europa Centrală și de Est al Secretarului General al N.A.T.O., spunând că respectă inițiativa și curajul de aducere a acestor sponsori a domnului Talpeș. (...) Apariția lui Frank Timiș ca sponsor, la o reuniune N.A.T.O. de rang înalt poate să indice faptul că Ioan Talpeș, responsabilul cu organizarea acestui eveniment, este unul dintre protectorii din umbră ai lui Frank Timiș. Sau ar fi trebuit să facă asta, ceea ce este și mai grav. Ca sponsor al reuniunii N.A.T.O. de la Snagov apare și Tender Holding, grup de firme deținut de Ovidiu Tender împreună cu familia sa". (Marius Oprea)

Tot în toamna lui 2013, fostul procuror militar în rezervă Gheorghe Oancea afirma că a existat un dosar la D.N.A. al Afacerii Roșia Montană, dosar blocat la nivel politic de Adrian Năstase. Spusele fostului procuror militar seamănă destul de mult cu ceea ce afirmă acum Alina Bica (cu mențiunea că Oancea le-a făcut unui jurnalist de la Cotidianul.ro, nu în fața procurorilor, și neavând nimic „de salvat"). Și atunci, ca și acum, e vorba de o protecție a afacerilor lui Tender la nivel înalt, și atunci, ca și acum, ar fi fost vorba de un „interes strategic al României" (acum afacerile lui Tender în Africa, atunci aderarea României la N.A.T.O.).

«Mă duc într-o zi la A.N.R.M. să discut tot ceva legat de dosar cu doamna președintă Stratulat, prilej cu care mi-am dat seama că hârtia mea ajunsese pe biroul domnului prim-ministru. Doamna președintă îmi spune următorul lucru... Vă reproduc textual, am încă o memorie bună: „Domnule procuror, am primit de la domnul prim-ministru o notă vis-à-vis de modul de inițiere și derulare a contractului cu Gabriel Resources, unde primul ministru, printr-o rezoluție pe nota respectivă, spune că oprirea contractului cu Gabriel Resources va constitui un impediment major pentru intrarea României în N.A.T.O. Mi-a spus că s-a întâlnit la Londra cu prim-ministrul canadian Chretien, care i-ar fi declarat acest lucru domnului Adrian Năstase. Când am auzit așa ceva am rămas perplex!"» (Gheorghe Oancea).

Că „impedimentul major" nu îl reprezenta o politică oficială a N.A.T.O. în acest sens, ci, după cum s-a văzut mai sus, influența unui personaj important în ierarhia N.A.T.O., Willem Matser, care avea propriile interese oneroase cu grupul lui Tender și Timiș, are relevanță doar pentru a nu cădea într-o teorie a conspirației și pentru a înțelege cum funcționează sistemul (Willem Matser nu a fost singura influență de acest fel: compania americană de lobby Dutko a prestat atât pentru România, ca țară, în campania de aderare la N.A.T.O. și pentru Adrian Năstase personal – chiar dacă pe bani publici –, cât și pentru Gabriel Resources).

George Maior, alt lobby-st pentru Gabriel Resources

După cum am amintit, în 2003-2004, influența lui Ioan Talpeș a scăzut, fiind prins la mijloc în războiul dintre Ion Iliescu și Adrian Năstase, fiind un apropiat (și consilier) al primului. După 2004, Talpeș va schimba luntrea și îl vom regăsi în preajma lui Traian Băsescu. Tender și Timiș au ieșit din Afacerea Roșia Montană, mai mult de nevoie, decât de voie (e un lucru pe care Tender l-a recunoscut în mod indirect de mai multe ori), fără a încasa marele pot din afacere. Cu toate acestea, n-au ieșit fluierând a pagubă. Fostul aventurier Timiș a intrat cu buzunarele goale și a ieșit cu 70 de milioane de dolari (din vânzarea acțiunilor pe care le deținea). Dincolo de bani, atât Tender, cât și Timiș și-au făcut numeroase relații și au avut acces la informații care le-au permis să-și dezvolte afacerile fie în România, fie în Africa sau Asia.

Afacerea Roșia Montană a rămas însă apropiată de serviciile de informații. Din 2006, în fruntea S.R.I. și șef al lui Florian Coldea, a fost, până mai ieri, George Maior, cel care, în 2005, pe când era senator de Alba și șef al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, apărea în listele acțiunilor de lobby organizate de Ambasada Canadei în România pentru Gabriel Resources. Maior a recunoscut că a participat la asemenea acțiuni. Să ne mire că, în toamna lui 2013, în timpul protestelor pentru Roșia Montană, George Maior vorbea doar despre „anarhiștii" și „eco-teroriștii" care ar fi vrut să monopolizeze protestele, dar nu avea absolut nici o informație despre culisele reale ale afacerii?

Despre implicarea directă a lui Florian Coldea în protejarea lui Tender (în încercarea de a-l scăpa de o pedeapsă cu executarea) există doar declarația fostei șefe D.I.I.C.O.T. Alina Bica, aflată, la rândul ei, sub urmărire penală. Despre relațiile privilegiate pe care Tender și cei din grupul lui cu șefii serviciilor secrete există, însă, numeroase alte mărturii și dovezi. Fie că a fost vorba de sponsorizarea unei reuniuni N.A.T.O. organizată de un fost șef al S.I.E., fie de favorurile (care aduc a trafic de influență) pe care un fost șef al S.R.I. i le solicita lui Tender.

Război între favoriții lui Băsescu

Florian Coldea a fost avansat la gradul locotenent-colonel și avansat adjunct al șefului S.R.I. în 2005, pe când Radu Timofte conducea încă instituția. Cel care l-a numit în funcție a fost, însă, președintele Traian Băsescu. Coldea a fost cel care s-a ocupat din partea S.R.I. de criza ostaticilor din Irak (în 2005), iar în 2007 a fost acuzat de către Mircea Geoană că ar fi urmărit să-i șantajeze pe judecătorii C.C.R. care au dat verdict favorabil suspendării lui Traian Băsescu. Faptul că, acum, două foste protejate ale lui Traian Băsescu, Elena Udrea și Alina Bica, arată cu degetul către Florian Coldea face ca povestea să devină și mai interesantă.

La final, doar o remarcă: să nu ne jucăm cu cuvintele. În diferite forme, se invocă de prea multe ori, în mod abuziv, sintagme precum „rațiuni de securitate națională", „interes național", „interes strategic" pentru a justifica fapte care, de fapt, țin de Codul Penal. La un moment dat, când ar avea o justificare deplină utilizarea lor, s-ar putea să nu mai însemne nimic.

• Mihai Goțiu

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...