Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Săptămâna pe scurt - de la lume adunate, 16 martie 2015

15 Mar 2015
• Plenul Curţii Constituţionale a respins, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea. • Salvarea lui Laszlo Borbely din ghearele DNA era ştiută deja la ora votului din plen. • Victor Ponta are zilele numărate la Palatul Victoria dar şi cele de libertate. • Ecaterina Andronescu, pesedista îmbătrânită în rele, cucuveaua învăţământului românesc, a fost garantată, în 2008, de Marian Vanghelie, să ajungă senatoare. • Nu numai George Scutaru a căzut sub incidenţa suptului de la ţâţa cu bănişori negri. • Nu e o glumă: Darius Vâlcov, ministrul de finanţe al României, se întâlnea cu complicii în cimitir, de teama DNA. • Dosarul în care DNA cere arestarea lui Dan Şova duce direct la Ponta.

• Plenul Curţii Constituţionale a respins, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, având ca obiect dispoziţiile din Codul penal referitoare la termenele de prescripţie a răspunderii penale. "Bravo, băh, Ciorbeo! Ai sesizat şi tu o dată CCR şi ţi-a ieşit un borş! Cum dracu' te suportă pământul, slugoiule?", i-a transmis fostul europarlamentar, Sebastian Bodu, lui Victor Ciorbea.

• Ofer o ciorbă de peşte (meseriaşă, la mama ei) celui/celei care va răspunde corect la următoarea întrebare: care este cel mai corupt premier din istoria României. 1 - Ponta. 2 - Victor Ponta. 3 – Victor Viorel Ponta. Vă dau şi un indiciu: individul este încă şeful unui grup infracţional organizat, cunoscut şi sub denumirea de guvern.

• Salvarea lui Laszlo Borbely din ghearele DNA era ştiută deja la ora votului din plen. Toţi deputaţii PSD şi UNPR şuşoteau încă de luni pe holuri că e ordin de la Ponta să pice solicitarea DNA (din mărturisirea unui parlamentar vâlcean). De-abia miercuri pe la prânz s-a răspândit şi amănuntul legat de motivul pentru care Ponta era disperat să nu se întâmple vreo defecţiune la vot: tata-socru Ilie Sârbu. Puţini ştiu că Borbely, la puţin timp după ce DNA a trimis solicitarea în Parlament, s-a dus cu tupeu la Ponta şi i-a spus că dacă pică el va pica şi reţeaua retrocedărilor din Timiş care este la fel de explozivă, ba poate mai abitir, ca mânăria pentru care Hrebenciuc va plăti cu ani grei de pârnaie. Băsescu, ale cărui mici sinapse plantate pe ici-pe-colo lucrează, a prins de veste despre subiect şi a aruncat doar câteva vorbe. Pe care, ca orice buruiană rea ajunsă la maturitate, le va dezvolta în zilele următoare. Pentru că amănunte are din plin despre manevrele lui Ilie Sârbu. Iar acum este prilejul perfect.

• Victor Ponta are zilele numărate la Palatul Victoria dar şi cele de libertate. Nicolae Văcăroiu l-a turnat pe premier pentru guvernarea penală pe care o duce din 2013 încoace. Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că din 2013, premierul Victor Ponta foloseşte fondul de rezervă al ţării în alt scop decât cel pentru care a fost creat. Opoziţia face în acest moment demersuri, anchetând printr-o comisie specială neregularităţile pe care premierul Victor Ponta le-a tot perpetuat de când a ajuns la putere. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că se va ancheta şi proasta gestionare a proiectului de autostradă Comarnic-Braşov. Nicu Văcăroiu nu se bagă însă în Parlament, pentru că, aşa cum ştim, comisiile de anchetă din Parlament nu fac decât să îngroape problemele. Acesta nu a făcut decât să furnizeze documentele şi informaţiile necesare Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi organelor capabile să ia decizii în legătură cu furăciunea pe care Ponta o tot face din 2012, de când a ajuns premier.

• Ecaterina Andronescu, pesedista îmbătrânită în rele, cucuveaua învăţământului românesc, a fost garantată, în 2008, de Marian Vanghelie, să ajungă senatoare. Din şpăgile lui Marian. Şi asta nu e tot. E unul, Costoiu, care a dat în diaree când a văzut la televizor ce se întâmplă cu Vanghelie.

• Atitudinea laşă a PNL-ului şi a lui Iohannis în cazul Laszlo Borbely îl încurajează pe Ponta să se pună în apărarea propriilor puşcăriabili - Şova şi Vâlcov. Spun "laşă" pentru că Iohannis a reacţionat la cazul Vosganian, iar acum tace. Tace pentru că are nevoie de voturile UDMR ca să îşi pună guvern. Rezultatul este că Ponta se obrăzniceşte din nou, iar Parlamentul va bloca tot ce vine de la DNA şi atinge interesele liderilor PSD şi PNL. Nu m-ar mira încă o "marţea neagră"... Cu o Udrea în arest, dar cu alde Vosganian, Borbely, Şova şi Vâlcov protejaţi, nu vor convinge pe nimeni că se face Justiţie în România.

• Cazul defectării fostului consilier prezidenţial pentru securitate naţională, George Scutaru, este unul de manual. Iar preşedintele Iohannis, un mic campion local la aruncatul de palton pe plafonul maşinii, soţul Primei Doamne, a fost umilit, maimuţărit, alegeţi ce formule peiorative doriţi. Mahării din servicii i-au arătat un pic pisica. Aşa, de control. Ca să stabilească regulile despre cine este şeful. De la intern, adică SRI, nu i s-a spus că dobitocul de Scutaru păpa şi el din acelaşi troc unde se vărsau banii negri din şpăgi. Mai mult, se adăpase din plin şi de la beneficiile altor prize ale căror fire duc direct la DNA. Cei de la externe nu i-au spus despre studiile făcute de Scutaru la Moscova. Pe care acest băiat, aşa cum v-am spus, cu probleme la ORNISS, nu le-a declarat.

• Nu numai George Scutaru a căzut sub incidenţa suptului de la ţâţa cu bănişori negri. Pe lista lui Bâgiu de la Buzău apare, cu diverse sume de bani şi colegul liberal Cătălin Predoiu. Cei doi vor fi chemaţi la audieri în aceeaşi zi. Ca să nu se supere... Culmea este că Predoiu, cu toţi banii din şpăgi pompaţi de Bâgiu în campanie, nici măcar n-a ieşit deputat. S-a făcut de râs. Iar acum, cu micul ajutor al unuia zis Coldea, se va face de balamuc...

• Nu e o glumă: Darius Vâlcov, ministrul de finanţe al României, se întâlnea cu complicii în cimitir, de teama DNA. Îmi place să cred că se şi dezbrăcau, să nu aibă vreunul microfoane asupra lui. Şi d'aia l-au denunţat moroii... Două milioane de euro sunt şpăgile pe care le-ar fi luat doar între 2012 şi 2013 fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov, zice DNA. Doamna Lavinia Şandru era bine motivată în campania electorală, când sărea la gâtul lui Iohannis. Mai ţineţi minte faza cu Chişinăul, preluată 100% din arsenalul propagandei lui Ponta, nu?

• Poate am uitat prea repede când baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, prietenul lui Ponta, a vrut să dea 2,4 milioane de euro pe nişte echipamente medicale inutile. Două doamne s-au opus, o doctoriţă şi o asistentă medicală de la Spitalul judeţean. Duicu, răzbunător, a trimis o slugă de la televiziunea locală să ofere mită asistentei, ca să o compromită, dar doamna a refuzat. Sunt în ţara asta gesturi eroice ale unor oameni obişnuiţi pe lângă care trecem fiindcă vrem să credem că toţi sunt laşi, meschini, speriaţi, ca noi...

• Dosarul în care DNA cere arestarea lui Dan Şova duce direct la Ponta. 1% sunt şansele ca să se aprobe cererea. Dacă Şova ajunge în arest, plânge o noapte şi după aia ciripeşte ca un cintezoi. Vă spune, din nou: în ţara asta, femeile din politică probabil că nu sunt mai cinstite, dar cu siguranţă sunt mai demne decât bărbaţii neamului.

• Pataliputra
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella