BREAKING NEWS: Poliţist rutier din Vâlcea, CONDAMNAT la 3 ani de închisoare

La aproximativ trei luni de cânt a fost trimis în judecată, un poliţist rutier din Vâlcea a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. Este vorba despre Nelu Ghinea, poliţist rutier în cadrul Poliţiei oraşului Bălceşti. Procurorii au încheiat rechizitoriul în data de 28 octombrie 2014, iar vineri, 23 ianuarie 2015, magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis să-l condamne pe agentul rutier la 3 ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Decizia nu este definitivă.

Trebuie să menţionăm că poliţistul a fost acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi două infracţiuni de abuz în serviciu. Toate infracţiunile comise de rutierul Nelu Ghinea au fost săvârşite pe parcursul anilor 2012-2013, el cerând bani de la anumite persoane pe care le prindea comiţând infracţiuni în trafic. Astfel, pentru a nu-i amenda sau a nu le face dosare penale, poliţistul le solicita echivalentul preţului cantităţii a zeci de litri de motorină.

Citeşte şi: BREAKING NEWS: Poliţist rutier de la BĂLCEŞTI, trimis în judecată pentru CORUPŢIE
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

30
Ian2020
Virusomania tâmpește România

Virusomania tâmpește România

Written byMagda POPESCU

Știrile care vin din China sunt tot mai alarmante în ceea ce privește noul virus gripal descoperit acolo. Însă, în România, în loc să tratăm, la nivel public și informațional, această situație cu responsabilitate și discernământ, se titrează cât mai...