Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Ultima oră


Judecătorii Tribunalului Vâlcea, „fug" de dosarul lui Dobrişan

Trimis din nou în judecată pentru fapte de corupţie, ex-bancherul Dorin Dobrişan se confruntă cu o problemă în instanţă. Până acum, niciun magistrat al Secţiei Penale nu vrea să îi judece cauza. Dosarul fostului director al CEC Bank – Filiala Vâlcea a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea în data de 11 decembrie 2014, atunci când procurorii DNA au decis să-l dea pe Dobrişan din nou pe mâna justiţiei. Numai că, procesul nu a luat startul încă, pentru că, până acum, doi judecători au formulat cereri de abţinere. Este vorba de judecătorul Adrian Mugurel Gheorghiţă şi de judecătorul Bogdan Constantinescu, care au solicitat ca dosarul să se repartizeze aleatoriu în aplicaţia Ecris. Următorul termen este stabilit pentru data de 21 ianuarie 2015.

Credite false pe bandă rulantă

În data de 11 decembrie 2014, procurorii DNA au finalizat încă un caz în care este implicat Dorin Dobrişan, trimiţându-l în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea. De data aceasta, el este inculpat alături de Alexandra Mădălina Cernea şi Petre Ciuteanu, analist credite la CEC Bank, respectiv administrator al unei societăţi comerciale.
Aşadar, Dorin Dobrişan este acuzat de comiterea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în timp ce Alexandra Mădălina Cernea şi Petre Ciuteanu sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii anticorupţie, faptele se pare că au fost săvârşite în perioada 2006-2008, când Dorin Dobrișan încă mai era director la CEC Bank – Filiala Râmnicu Vâlcea. Astfel, în calitatea pe care o avea şi cu ajutorul celorlalţi doi inculpaţi, el a acordat ilegal un credit ipotecar de 90.000 de euro. Pentru „ajutorul" dat, Dobrişan a primit mită un teren în Râmnicu Vâlcea, în valoare de 137.135 lei. „Această sumă de bani a fost acordată în mod abuziv inculpatului Ciuteanu Petre, cu încălcarea normelor bancare și a procedurilor interne de creditare, în condiţiile în care documentele ce atestau veniturile clientului nu corespundeau realităţii, iar contraexpertiza imobilului adus în garanţie nu fusese realizată de evaluatorul băncii. De altfel, aceste aspecte erau cunoscute de inculpatul Dobrișan Dorin, toate fiind realizate la iniţiativa sa" – se arată în rechizitoriul DNA. Trebuie menţionat că procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparţin inculpaţilor Dorin Dobrişan şi Alexandra Mădălina Cernea.
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella