AVIZ AMATORILOR: Poliţist condamnat la închisoare pentru fapte de corupţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă în cazul unui poliţist ce a fost depistat în anul 2013 comiţând fapte de corupţie. Este vorba despre Tănase Stelică, ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Călăraşi – Serviciul de Investigare a Fraudelor, care în data de 27 noiembrie a.c., a primit o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mai mult, lui i s-au interzis, pe perioada executării pedepsei, următoarele drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracțiunilor. Trebuie menţionat că poliţistul a fost condamnat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la dare de mită, ambele în formă continuată (câte două acte materiale).
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...