VIDEO ŞOCANT! În America, studenţii susţin UCIDEREA NOU-NĂSCUŢILOR

Tot mai mulţi studenţi americani sunt de acord cu "avortul postnatal", adică uciderea copiilor după naştere, afirmă liderii a două organizaţii de peste Ocean. Liderii de la Created Equal şi Survivors of the Abortion Holocaust susţin nu doar că unii studenţi sunt de acord cu uciderea copiilor până la 5 ani, pentru că aceştia nu ar avea "conştiinţă de sine".

"Întâlnim tot mai mulți oameni, în aproape toate campusurile vizitate, care consideră acceptabil moral să se ucidă cu regularitate bebeluși după naștere. Deși acest punct de vedere este încă perceput drept șocant de majoritatea oamenilor, el capătă tot mai multă popularitate", a spus Mark Harrington directorul organizaţiei Created Equal.

Campusurile unde membrii Created Equal au întâlnit această părere le includ pe cele ale universităților Purdue, University of Minnesota și University of Central Florida. În plus, la Ohio State University, organizația a surprins, anterior în cursul anului, în videoclipul de mai jos, o discuție între un membru pro-vita și o femeie mai vârstnică din campus, care apăra infanticidul.

Kristina Garza, purtătoarea de cuvânt a Survivors of the Abortion Holocaust, afirmă că studenţii cu tendinţe ucigaşe îşi aleg argumentele din ideile lui Peter Singer, omul care a scris în 1979 că "bebelușii umani nu se nasc conștienți de sine sau capabili să priceapă faptul că există în timp. Ei nu sunt persoane [... prin urmare] viața unui nou-născut este inferioară ca valoare față de viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu." Aceasta mai declară că pentru susţinătorii avortului este foarte uşor să adopte astfel de idei: "Pentru cei care sunt ferm pro-avort, aceștia înțelegând că avortul ucide o ființă umană, este foarte ușor să accepte uciderea unei ființe umane după naștere. Există această noțiune, frecvent întâlnită în campus, că este OK să fie omorâți bebeluși întrucât, cumva, nu devenim oameni până când nu avem conștiință de sine."

Aceasta spune că Singer este una lecturile cele mai întâlnite ce li se recomandă studenţilor în campusurile americane.

Părinţilor ar trebui să li se permită să îşi ucidă copiii nou-născuţi pentru că aceştia sunt irelevanţi din punct de vedere moral, iar eliminarea lor nu este diferită de un avort, susţinea un grup de experţi medicali apropiaţi de Universitatea Oxford, potrivit unui articol din anul 2012 din publicaţia Journal of Medical Ethics.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Mădălina Stroescu

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa madalina.stroescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus


Cautimasina.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...