Ziar de opinie și luptă împotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.Ziar de opinie și luptă mpotriva corupției, crimei organizate, criminalității economico-financiare și abuzurilor.
"La ce-i bună libertatea cuvântului, daca nu te poți folosi de ea?" 

Radu de la Afumaţi, ASASINAT în Râmnicu Vâlcea, în biserica de pe Dealul Cetăţuia

10 Sep 2014
Radu de la Afumaţi a domnit în Ţara Românească între 1522 şi 1529, cu mai multe întreruperi de câteva luni, care arăta că ţara trecea atunci printr-o perioadă de mari tulburări: numeroşi pretendenţi îşi disputau tronul şi, după cum balanţa norocului înclina de partea unuia sau a altuia, ei stăpâneau pentru puţină vreme Valahia, pentru ca apoi să fie răsturnaţi şi înlocuiţi. Timp de câţiva ani, Radu de la Afumaţi a reuşit, de fiecare dată, să-şi doboare rivalii, astfel că, în această perioadă, stăpânirea asupra Ţării Româneşti i-a aparţinut în cea mai mare parte a timpului. După ce, iniţial, se opusese turcilor, el a înţeles, în cele din urmă, că pentru a domni trebuia să aibă sprijinul Înaltei Porţi otomane (aşa erau vremurile!). Susţinut de turci şi de neamul Craioveştilor, o puternică familie de boieri din Oltenia, el a ocupat, în cele din urma, tronul Valahiei, pe care l-a păstrat până în 1529.

Şi aici i se încheie povestea - şi totodată viaţa. Tragicul său sfârşit e descris în chip impresionant de istoricul Constantin C. Giurescu; să-l cităm, aşadar: „Recunoscut de turci şi sprijinit de Craioveşti, Radu ar fi putut domni vreme îndelungată dacă nu cădea victimă unui complot ticălos. Spre sfârşitul anului 1528, o sumă de boieri [...] nemulţumiţi probabil de influenţa puternicei familii de peste Olt, se ridică împotriva domnului. Acesta, surprins, neavând la îndemână oastea spre a li se opune, e nevoit să fugă. [...] pe drum, însă, boierii îl ajung la Râmnicu Vâlcea şi, nerespectând nici lăcaşul dumnezeiesc în care Radu se refugiase, îl ucid în bisericuţa de pe dealul Cetăţuii, sub ochii îngroziţi ai preotului [....] S-a întâmplat această mizerabilă crimă - unică prin împrejurările ei în istoria noastră - în ziua de 2 ianuarie 1529; ea pune în lumină cea mai urâtă boierimea munteană din acea vreme".
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

valoris
Pensiunea Iulia site
Pensiunea Bradul site
uzina mecanica
 
annabella