ROMEO RĂDULESCU: „Valea Oltului nu acceptă condamnarea la subdezvoltare economică"

Deputatul PDL Romeo Rădulescu susţine că odată cu instalarea primului guvern PONTA, măsurile economice promovate constant de către acesta au generat o dramă, ce se desfăşoară zilnic chiar în faţa noastră: Valea Oltului este abandonată subdezvoltării economice. Deputatul consideră că vâlcenii nu sunt ajutaţi nici de ceilalţi decidenţi ai Cabinetului PONTA, care înţeleg să "susţină" activitatea unui partener economic strategic vest-european al României, precum concernul Dacia – Renault, prin tergiversarea licitaţie pentru tronsonul Şelimbăr – Bascov din autostrada A1 Nădlac – Constanţa.

„Inutil să mai detaliem lipsa totală de interes pentru susţinerea şi promovarea binecunoscutelor staţiuni termale de pe Valea Oltului, sau pentru finalizarea modernizării şoselei de creastă Transalpina şi a facilităţilor de parcare şi alimentaţie publică din Transalpina Ski Resort – "derdeluşul" pe care 60 000 turişti s-au încăpăţânat să schieze iarna trecută, în ciuda abandonului guvernamental.

Din păcate, anul acesta şi natura şi-a întors faţa de la noi, hectarele de pădure defrişate ilegal zilnic în România ultimelor decenii resimţindu-se cel mai puternic în Vâlcea, prin inundaţiile catastrofale înregistrate în zona montană.

Tipic deja, ajutorul guvernamental a fost vizibil doar la TV, căci deşi este cel mai crunt lovit, fondurile acordate judeţului nostru pentru înlăturarea pagubelor produse de inundaţii sunt până la de trei ori mai reduse decât cele acordate altor judeţe.

Prin urmare, semnalez şi pe această cale partidului-stat PSD şi baronilor săi roşii că Valea Oltului refuză să accepte prezenta condamnare la subdezvoltare economică" – precizează parlamentarul Romeo Rădulescu.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Magda POPESCU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa magda.popescu@voceavalcii.ro
Urmariți acest autor și pe Google Plus

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...