EXCLUSIV: STENOGRAMA şedinţei PSD Vâlcea (foto)

Problemele de sănătate ale preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, dar şi evenimentele nefericite din judeţul nostru legate de calamităţi au fost principalele motive pentru care social-democraţii vâlceni nu s-au mai reunit într-o şedinţă de partid de foarte multă vreme. Asta până luni, 18 august a.c., când, în sala mare a Consiliului Judeţean, a avut loc o şedinţă extinsă a Biroului Permanent Judeţean al PSD Vâlcea, acolo unde s-au spus lucrurilor pe nume şi s-a pus ţara la cale pentru campania electorală a alegerilor prezidenţiale. VOCEA VÂLCII a intrat în posesia stenogramei acestei şedinţe a PSD Vâlcea şi vă prezintă, în exclusivitate, „scheletele" din dulapul social-democraţilor vâlceni.

Împăcare istorică între Ion Cîlea şi Costi Rădulescu

În sânul social-democraţilor vâlceni se specula încă de anul trecut că între liderul Ion Cîlea şi deputatul Costi Rădulescu ar exista ceva disensiuni, tânărul parlamentar fiind acuzat în nenumărate rânduri că ar vrea să îi ia locul lui Cîlea în partid. Nimeni nu a negat aceste zvonuri, ba mai mult, le-au alimentat. Ei bine, în prag de campanie electorală, cei doi şi-au dat mâna, iar preşedintele PSD Vâlcea a susţinut, în cadrul şedinţei de partid ce a avut loc la începutul acestei săptămâni, că s-a convins de faptul că postul nu-i este ameninţat. „Aş vrea să încep această şedinţă prin a face câteva precizări pentru a înlătura orice discuţie şi orice încercare a unora de a umbla cu tot felul de chestiuni. Am înţeles că se discută că domnul Costi Rădulescu ar vorbi cu primarii să mă schimbe pe mine pentru că sunt bolnav. Vreau să vă spun că din verificările pe care le-am făcut rezultă că lucrurile nu stau aşa. Eu cu domnul deputat am o relaţie foarte bună, ca şi cu ceilalţi colegi. Dumneavoastră ştiţi că eu l-am susţinut în campania electorală şi am spus că este copilul meu şi este omul format de mine. Cunoscându-i caracterul, nu cred că poate umbla cu asemenea lucruri. Sunt convins că nu umblă şi e bine să terminăm cu asemenea discuţii care sunt introduse în organizaţie de adversarii noştri, care vor să ne dezbine şi să ne pună în situaţia de a nu câştiga alegerile (...) Va fi o campanie foarte grea, foarte murdară şi se vor arunca în luptă toate mizeriile. Adversarii noştri se vor folosi de toate mijloacele ca să câştige, avându-l în spate pe ilustrul nostru preşedinte Traian Băsescu, care probabil vrea să mai fie premier sau eu ştiu ce mai vrea. De aceea, organizarea campaniei noastre trebuie să fie ireproşabilă" – a spus Ion Cîlea.

Sigur, nici deputatul Costi Rădulescu nu s-a lăsat mai prejos, el propunându-l pe liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, pentru funcţiile de coordonator şi director al campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, propunere votată cu unanimitate de voturi. „Haideţi să începem cu începutul. Eu vă propun şi vă solicit, pentru că aşa este corect şi aşa cum am trecut peste statut şi când am ales un Birou Permanent extins, să acceptaţi poziţia de coordonator şi director de campanie al PSD Vâlcea pentru că sunteţi preşedintele partidului şi pentru că niciunul dintre colegi nu trebuie să fim puşi în situaţia de a participa la campanie decât sub o singură comandă. Prin urmare, vă propun să acceptaţi această poziţie şi le propun colegilor să fie de acord cu mine în această chestiune. Oricum preşedintele partidului coordonează acţiunile campaniei electorale. Aşa este corect şi normal, fără preşedinte nu trebuie să mişte nimic" – a spus şi Costi Rădulescu, preşedintele executiv al PSD Vâlcea.

Totul despre starea de sănătate a preşedintelui PSD Vâlcea

Liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, a ţinut să-i liniştească pe primarii, vicepreşedinţii şi membri de partid prezenţi la întrunirea Biroului Permanent Judeţean, el susţinând că, în ciuda a ceea ce se vehicula, nu suferă de cancer. Şeful judeţului şi-a asigurat colegii că va fi într-o formă de zile mari în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: „În legătură cu boala mea, vreau să vă spun că nu este vorba de niciun cancer. Am făcut o operaţie de colon şi a fost acolo un polip care poate fi de natură benignă sau malignă. Doctorul de acolo mi-a spus: «Băi, fi atent, domnule Cîlea, indiferent cine pleacă de aici operat de asta, automat trebuie să facă nişte citostatice. Acum efectuez acest tratament fără a afecta programul Consiliului Judeţean şi problemele instituţiei. Vreau să vă spun, fără să mă laud, că în perioada asta cât am fost bolnav am rezolvat mai multe probleme decât atunci când am fost sănătos. Vreau să vă dau ca exemplu podul de la Nicolae Bălcescu, care este, iertaţi-mi lipsa de modestie, opera mea. Toată lumea se opune, inclusiv Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, dar eu am ţinut morţiş să facem acest pod, mai ales că am lucrat acolo 10 ani, cu acei oameni. A ieşit un pod extraordinar, eu fiind primul care a intrat cu maşina pe el. De asemenea, am reuşit să aduc în judeţ 80 de tone de motorină de la rezervele de stat, într-o noapte. Nu a luat niciun judeţ atâta motorină. Când a venit domnul Oprea am avut tupeul şi îndrăzneala să îi mai cer încă 40 de tone de motorină care se foloseşte la calamităţi. Mai mult, am obţinut o ordonanţă simplă a Guvernului prin care preluăm Alunu şi Berbeşti. Erau multe probleme şi comentarii".

Cîlea: „Cum intrăm noi în campanie când cei de la Oltchim vor fi pe scări în greva foamei"

Ion Cîlea şi-a avertizat colegii de partid că în campania electorală vor avea mari probleme de imagine şi că le va fi greu să ceară voturile vâlcenilor în condiţiile în care situaţia Oltchim este una îngrijorătoare, la Obârşia Lotrului nu s-a alocat nici un ban, iar primarii au o „foame" acută de bani. Liderul PSD Vâlcea susţine că i-a expus această situaţie vicepremierului Liviu Dragnea, în speranţa că se vor rezolva măcar o parte din aceste probleme: „Am fost cu domnul vicepreşedinte Persu şi cu Lucian Rădulescu la domnul Dragnea şi am ridicat cinci probleme. I-am spus: «Cum intrăm noi în campanie când cei de la Oltchim vor fi pe scări în greva foamei. Cum intru eu în campanie cu banii nedaţi, 395 de miliarde lei, pentru domeniul schiabil Vidra, care este o minune Dumnezeiască». A recunoscut şi domnul Sârbu (care era și el preyent la întâlnire - n.r.), care a spus că la Obârşia Lotrului e mai frumos decât ce a văzut în toată Austria. Am ridicat problema să ne dea bani pentru situaţia aceea pe care v-am cerut-o la primării, respectiv 141 de miliarde de lei pentru localităţi şi 41 de miliarde lei pentru Consiliul Judeţean, pentru lucrările de localităţi. Bineînţeles, le-am spus să scoată acum bani de la buget pentru ordonanţa 28, că dacă nu plătim aşa e jale.

Liderul PSD Vâlcea: „M-aţi ales până în 2016, iar eu nu voi pleca, vorba lui Băsescu, până în 2016"

Profitând de faptul că în şedinţa extinsă a Biroului Permanent Judeţean al PSD Vâlcea se aflau toţi primarii din judeţ, dar şi vicepreşedinţii partidului, Ion Cîlea le-a cerut acestora să înceteze cu certurile şi discuţiile. Mai mult, el le-a solicitat să lase bârfele deoparte pentru că nu are de gând să plece până în 2016: „Am mai ridicat încă o problemă cu deconcentratele. Vreau să vă rog să nu mă acuzaţi pentru că vă arăt aici hârtiile cu propunerile pe care le-am discutat într-un cadru restrâns şi până acum nu au rezolvat niciuna. Şi am zis: «Domnu' ministru, din ce v-am dat eu dvs. la Orăştie şi, am discutat acolo 2 ore tete-a-tete, nu s-a rezolvat nicio problemă şi multe posturi sunt vacante». Chiar s-a enervat şi a avut o stare de nervozitate pentru că la Orăştie a dat ordin miniştrilor, că dacă nu rezolvă îi execută. Ca să ştiţi şi treaba asta şi să ziceţi că ăsta nu schimbă nimic. Dar ne luptăm în continuare să ajungem unde ne-am propus. Vreau să terminăm cu tensiunile, disensiunile şi cu vorbele ce sunt introduse de alţii care vor să ne dezbine. Eu vă spun o chestie: dvs. m-aţi ales până în 2016, iar eu nu voi pleca, vorba lui Băsescu, până în 2016. Nu că nu vreau eu să plec, dar am vorbit şi cu prim-ministrul şi cu domnul Dragnea şi le-am spus că nu e nicio problemă la Vâlcea. Ei insistă să mă ducă pe mine în Germania, dar nu e cazul pentru că eu mă simt chiar foarte bine, iar lucrurile vor merge din ce în ce mai bine şi voi fi valid, aşa cum am eu la capacitatea mea, în campania alegerilor prezidenţiale".

SENATOR PSD: „Nu trebuie doar să dăm like-uri, trebuie să ne batem rău de tot... violenţi în limbaj, tot aşa cum sunt ei"

Senatorul PSD, Laurenţiu Coca, este printre puţinii din PSD care au înţeles importanţa mediul virtual şi, la şedinţa PSD de luni, 18 august a.c., le-a cerut primarilor din Vâlcea, să acorde o mai mare atenţie mediului on-line, care a cunoscut o mare amploare în ultimul timp. „Vreau să-i rog pe toţi primarii (se aude un zgomot de fundal)... ne înregistrează ăştia, care au la primării tineri: trebuie să dăm răspunsuri, ne fac praf pe on-line, se iau de preşedintele CJ, se iau de preşedintele partidului, de prim-ministru... deci trebuie să răspundem dur. Vă dau un exemplu chiar de azi, primarul Ion Sandu, de altfel un primar apreciat, susţine că el singur a făcut ce a făcut în Perişani, a pus o postare cu d-l Iliescu care avea două ouă...(haideţi, domne', terminaţi cu prostiile – se aude vocea lui Dumitru Persu) lăsaţi-mă să termin domnul Persu... şi zicea când omorâm ouăle? Referindu-se la prim-ministrul şi la Adrian Năstase. Nu trebuie doar să dam like-uri, trebuie să ne batem rău de tot... violenţi în limbaj, tot aşa cum sunt ei" – le-a spus Coca primarilor vâlceni.

Deşi propunerea senatorului Coca nu a fost pe placul secretarului executiv Persu, preşedintele Cîlea a achesat la idee, considerând-o foarte bună. „Are dreptate domnul senator. La primării sunt destui tineri inteligenţi care lucrează pe calculator şi pot să dea răspunsuri la toate atacurile care sunt împotriva noastră. Noi trebuie să fim o echipă solidară" – a spus Ion Cîlea.

CÎLEA despre PONTA: „E cinstit, e tânăr, merită să fie preşedinte"

Îndemnul lui Cîlea către primarii PSD din Vâlcea: „Haideţi domnilor să fim cinstiţi! Cine poate să fie mai corect şi mai bun pentru această funcţie decât Victor Ponta? E un om cinstit, e un om tânăr, merită să fie preşedinte. A demonstrat că are apropiere faţă de oameni. Pe mine m-a impresionat măsura aia cu oamenii care s-au spânzurat cu pensiile, ca să le plătim noi. Şi eu aş fi gândit la fel. Să nu se mai omoare oamenii... Nu e chiar o sumă mare. Demonstrează că are suflet şi are aplecare pentru problemele oamenilor. De aceea trebuie să facem tot efortul să-l avem preşedinte pentru a avea şi noi linişte în această ţară".

Dumitru Pearcu, ATAC la reprezentantul PSD din BEJ

Primarul comunei Tomşani, pesedistul Dumitru Pearcu, este unul dintre edilii care spun lucrurilor pe nume. Edilul este nemulţumit de activitatea reprezentantului PSD din BEJ şi nu s-a sfiit să o spună în faţa tuturor colegilor săi din PSD. Din păcate, primarul nu a primit nici un răspuns de la conducerea partidului. „Vă rog frumos să puneţi în Biroul Judeţean un om care are cunoştinţe juridice şi poate să ne lămurească pe noi preşedinţii de secţii de votare. Nu un om care să fie acolo, să ia căciula cu bani şi nu reprezintă interesele partidului. La alegerile parlamentare, mi-a venit reprezentant PNŢCD la ora 12.00 în ziua alegerilor. Am luat legătura şi eu cu omul meu de la PSD, nu ştia nimic, mi-a zis că se duce la judecătoare... nişte aiureli. Reprezentantul PSD mi s-a părut depăşit şi apoi mi-a zis să-l las în pace. Mie nu-mi spune domnul Comşa să-l las în pace! Eu lupt pentru partid. Dacă dânsul luptă pentru bani şi e reprezentantul PSD în BEJ de serviciu, e problema dvs. şi a dânsului. A mea, ca primar nu e!" – a spus Dumitru Pearcu.

CLAUDIA STANCIU
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

MAGDA POPESCU
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Redactia

Telefoane:
+40 250 735 511
+40 350 806 801
Email:
voceavalcii@yahoo.com
redactia@voceavalcii.ro

Editorial

28
Noi2019
Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Pi dracu, Viorico... Trebie să pleci! De tot

Written byRomeo POPESCU

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă... Nu vreau să...

Opinii

21
Noi2019
Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Tristă țară: Alegem între Dăncilă și Iohannis, iar polițiștii iau bătaie de la infractori cu pistoalele în mână

Written byMagda POPESCU

Tristă țară! Trăim în România în care trebuie să alegem între Dăncilă și Iohannis. Dezbaterile de la distanță ale celor doi candidați ne-au arătat că la capitolul democrație am involuat vizibil, în ultimii 5 ani. Pe de o parte, am...