Miliţianul Dumitru Licu, dat pe mâna procurorilor pentru hărţuire sexuală

De curând, în unul din numerele trecute ale publicaţiei noastre, am semnalat că două poliţiste sunt hărţuite sexual de către şeful Postului de Poliţie al Staţiunii Voineasa, comisarul Dumitru Licu. Ele susţineau că acesta le obligă să meargă noaptea cu el la Obârşia – Lotrului, acolo unde le hărţuia şi le ameninţa. Mai mult decât atât, comisarul Licu le vorbea obscen poliţistelor şi le înjura ca la uşa cortului.

Toate acestea au fost dezvăluite în exclusivitate în paginile ziarului nostru, iar, ca urmare, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a decis să dea startul unei anchete interne. Toate acuzaţiile împotriva poliţistului Licu s-au adeverit în cele din urmă, el fiind destituit din funcţie şi mutat la Secţia de Poliţie Zătreni. De asemenea, cazul lui Dumitru Licu a ajuns pe masa Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, el urmând să fie cercetat penal pentru hărţuire sexuală. „Urmare a articolului apărut în publicaţia dumneavoastră, la data de 04 august a.c., cu titlul «Acuzaţii de hărţuire sexuală la Poliţia Voineasa», revenim cu următoarele precizări: În urma finalizării verificărilor cu privire la aspectele semnalate, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de poliţist. De asemenea, începând cu data de 01 septembrie a.c., ofiţerul de poliţie îşi va desfăşura activitatea în cadrul altei structuri a IPJ Vâlcea. Totodată, a fost sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi cu privire la aspectele semnalate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. Vă asigurăm de disponibilitatea pentru a clarifica orice aspect ce intră în sfera de competenţă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea" – se arată într-o adresă trimisă redacţiei noastre de către IPJ Vâlcea.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Claudia STANCIU

Autorul acestui material de presă poate fi contactat pe email la adresa claudia.stanciu@voceavalcii.ro

Editorial

13
Feb2020
Distrugerea României

Distrugerea României

Written byRomeo POPESCU

Cei care conduc destinele românești după 1989 pot fi  considerați trădători de țară. După asasinarea Ceaușeștilor, România a intrat în stare de ocupație nedeclarată și plătește tribut. Cum altfel explicați distrugerea sistematică a economiei, din ordinul și cu supervizarea celor...

Opinii

11
Iun2020
Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Alianța care poate arunca în aer scena politică din Vâlcea

Written byMagda POPESCU

Țineți minte cinci cuvinte: Buican vrea să fie președinte! Cine subestimează capacitatea politică a lui Cristian Buican face o greșeală imensă. Omul este un adevărat animal politic care știe ce vrea, dar și mai mult, știe și cum poate obține...